Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Oțeleni: Vizita PS Petru Sescu

Duminică, 9 ianuarie 2022, în sărbătoarea Botezul Domnului, episcopul auxiliar de Iași, Preasfințitul Petru Sescu, însoțit de pr. Daniel-Nicu Butacu, a vizitat comunitatea "Sfânta Ana" din Oțeleni, unde a prezidat Sfânta Liturghie de la ora 11.00.

A fost o zi deosebită pentru parohia noastră: unul dintre păstorii diecezei noastre, Mons. Petru Sescu, a venit pentru prima dată în parohia noastră în calitate de episcop auxiliar de Iași.

Sfânta Liturghie a început cu un cuvânt de "Bun venit" în care ne-am exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul nostru și l-am rugat să celebreze Sfânta Liturghie implorând harul și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregii noastre comunități.

În cadrul predicii, făcând referință la cuvântul evanghelic proclamat în cadrul liturgiei cuvântului, Preasfințitul, plecând de la botezul lui Isus, ne-a vorbit despre botezul creștin. Așa cum Isus la începutul vieții sale publice a fost botezat în râul Iordan, tot la fel la începutul vieții noastre am fost botezați "în numele lui Cristos". Din acel moment am devenit creștini, urmași ai lui Cristos. Unși cu Duh Sfânt, am devenit locuințe, temple ale Duhului Sfânt. Am devenit apoi fii adoptivi ai lui Dumnezeu, frați cu Isus Cristos, părtași ai vieții dumnezeiești. Orice demnitate presupune însă și obligații. Răspunsul nostru, la harul lui Dumnezeu, primit în ziua botezului să fie trăirea făgăduințelor de la botez.

La sfârșitul celebrării i-am mulțumit Preasfințitului pentru prezență și l-am asigurat de comuniunea noastră și de rugăciunile pe care noi le oferim zilnic lui Dumnezeu pentru păstorii care sunt în fruntea diecezei noastre.

La rândul său episcopul i-a felicitat pe credincioșii veniți în număr mare la Liturghie, a mulțumit coriștilor care au susținut cântările liturgice, precum și preoților care păstoresc această comunitate. La final ne-a încurajat cerându-ne să ne străduim să-l descoperim mai mult pe Isus, să ne îndreptăm privirea spre el și să-i ascultăm cuvântul.

Pr. Isidor Gheorghieș

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 ianuarie: Oțeleni: Vizita PS Petru Sescu


 

lecturi: 1483.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat