Siret: "Un sfânt pentru noul an", la Surorile Dominicane

Miercuri, 5 ianuarie 2022, în casa Surorilor Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului din Siret, am organizat evenimentul "Un sfânt pentru un an", o frumoasă tradiţie aparţinând Ordinului Dominican. Au participat diferiţi credincioşi din parohie, dar s-au unit şi foarte multe persoane prin intermediul paginii de Facebook a surorilor. Această tradiţie presupune ca în preajma solemnităţii "Epifania Domnului" să fie extrasă o iconiţă cu un sfânt protector, însoţitor pe drumul credinţei în noul an calendaristic.

Solemnitatea Epifaniei Domnului este foarte importantă pentru dominicani, deoarece chiar Sfântul Dominic de Guzmán, fondatorul ordinului, a contribuit în mod deosebit la restabilirea în Biserica Romano-Catolică a cultului adus magilor. Sfântul Dominic ni-i indică pe magi ca exemplu de mare umilinţă şi generozitate.

În solemnitatea "Epifania Domnului" sărbătorim manifestarea lui Isus tuturor popoarelor, reprezentate de magii veniţi din depărtare. Dar Epifania este şi o manifestare a oamenilor cu adevărat înţelepţi, acea înţelepciune care este darul lui Dumnezeu, darul Duhului Sfânt. Înţelepciunea magilor ni se dezvăluie prin modul în care ei au răspuns semnelor divine: folosindu-se de ştiinţele în care erau experţi - astrologia şi astronomia (în vechime reprezentau o singură ştiinţă), pornind la drum, cercetând Scrierile Sacre şi închinându-se în faţa Pruncului dumnezeiesc.

La fel suntem chemaţi şi noi să răspundem manifestării Domnului în viaţa noastră, folosindu-ne de toate capacităţile intelectuale şi materiale pe care le avem. Dumnezeu ni se manifestă în rugăciune, în sacramente, în comunitatea parohială din care facem, în evenimentele pe care le trăim.

În timp ce sărbătorim "Epifania Domnului" putem învăţa multe de la aceşti magi înţelepţi: acolo unde Irod şi curtenii săi au văzut o ameninţare, ei au recunoscut prezenţa lui Dumnezeu. Prin mijlocirea sfinţilor magi, să cerem şi noi harul de a recunoaşte lucrarea divină acolo unde din punct de vedere uman suntem tentaţi să vedem doar rău şi ameninţare.

Să privim astăzi la două aspecte esenţiale pentru consacrarea noastră baptismală:

- magii ne învaţă să-l căutăm pe Dumnezeu, căutare esenţială pentru viaţa fiecărui creştin;

- prin adoraţia şi darurile lor, magii ne învaţă şi pe noi ce-i putem dărui lui Domnului.

1. Regii magi - căutători de Dumnezeu

Magii călătoresc dinspre Est, de unde răsare soarele, pentru a-l căuta pe cel care este Lumina lumii (In 8,12). Magii caută. Magii sunt căutători. Magii l-au căutat pe Dumnezeu. Au făcut-o în două moduri: mai întâi au studiat stelele. În primul rând, intuiau că dacă Dumnezeu a creat Universul, atunci tot Universul le va descoperi prezenţa lui. În al doilea rând, au dat crezare scrierilor profetice; ajunşi la palatul lui Irod, au ascultat ceea ce au spus cărturarii care l-au citat pe profetul Miheia (Mt 2, 6) şi s-au îndreptat spre Betleem.

Cu toţii suntem căutători de Dumnezeu. Sfântul Augustin spunea că inima noastră nu-şi găseşte pacea până când nu se odihneşte în Dumnezeu. În căutarea noastră de Dumnezeu observăm stelele îndepărtare care ne manifestă măreţia lui Dumnezeu, parcurgem mari distanţe făcând pelerinaje pentru că Isus ne cheamă să vizităm locurile în care a trăit el sau sfinţii săi... Dar căutarea noastră trebuie să includă şi meditarea Sfintei Scripturi în tăcerea inimii, contemplarea iubirii divine care se manifestă în Sfânta Liturghie şi în sacramente, atenţia îndreptată către cei săraci şi marginalizaţi. Dumnezeu este prezent în mijlocul comunităţilor din care facem parte, dar e prezent şi în cei care aparent par departe de el şi de Biserică.

Este interesant de notat faptul că Irod şi curtenii lui, care au aflat şi ei de la înţelepţi că s-a născut un rege, nu au mers cu magii la Betleem, care era la o distanţă de doar 8 km. Nu erau nici măcar curioşi să vadă ceea ce doreau să vadă magii care au călătorit sute de kilometri.

Lâncezirea spirituală ne poate împiedica şi pe noi să-l găsim pe Emanuel, Dumnezeu-cu-noi.

2. Adorarea lui Dumnezeu şi oferirea darurilor

Ce trebuie să facem după ce îl găsim pe Dumnezeu? Ce au făcut magii? "Căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă" (Mt 2,11). Călătoria exterioară a acestor misterioşi regi persani s-a încheiat. Începe acum călătoria spirituală, călătorie care le va transforma întreaga viaţă.

Îl adorăm pe Dumnezeu oferindu-i darurile noastre: aur, tămâie şi smirnă.

Îi oferim aurul consacrării lui Dumnezeu a tuturor bunurilor noastre materiale şi spirituale. Punem la dispoziţia aproapelui toate capacităţile noastre pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu.

Acesta este gestul pe care tânărul bogat din Evanghelie nu a reuşit să-l facă şi a plecat trist de la Isus (Mt 19,22). Este gestul pe care l-a făcut văduva, cea care a pus în cutia de oferte tot ce mai avea la viaţa ei (Lc 21,1-4). Când dăruim celorlalţi ceea ce avem, fie din punct de vedere material, fie din punct de vedere intelectual sau spiritual, în mod paradoxal devenim mai bogaţi. Ne îmbogăţim cu harul lui Dumnezeu.

Îi oferim lui Dumnezeu tămâie. Aceasta este utilizată la solemnităţi pentru a da mai mare slavă Domnului. În timp ce tămâia este arsă, fumul se ridică. Aşa cum ne spune Psalmul 141, fumul de tămâie reprezintă rugăciunile noastre care se înalţă la Dumnezeu (Ps 141,2). Îl adorăm pe cel pe care îl iubim cel mai mult. Suntem chemaţi să îl iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru. Îl iubim pe Dumnezeu atunci când îl recunoaştem prezent în persoana aproapelui nostru şi încercăm să-i venim în ajutor, îl iubim pe Dumnezeu atunci când ne sacrificăm pe noi înşine în loc să-i sacrificăm pe cei de lângă noi.

Îi oferim lui Dumnezeu smirnă, un preţios unguent. În antichitate, ungerea cu smirnă era un gest de iubire deosebită faţă de o persoană. Era ceva preţios care era "risipit" pentru ungerea unei persoane iubite decedate, persoană care nu mai avea cum să înapoieze acest dar, această risipă. A-i oferi lui Dumnezeu smirnă înseamnă a-i oferi întreaga noastră viaţă, a renunţa în totalitate la voinţa proprie, la modul nostru de a fi şi de a face lucrurile, la dorinţa de a avea mereu totul sub control. Darul smirnei înseamnă a pune într-adevăr în practică acele cuvinte rostite de Isus în Grădina Măslinilor: "Nu voinţa mea, ci a ta să se facă!" (Lc 22,42).

Astăzi, în solemnitatea Epifaniei Domnului, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru lecţia de înţelepciune pe care ne-o dă prin mijlocirea sfinţilor mag şi pe parcursul anului să-i oferim aurul bunurilor noastre materiale, intelectuale şi spirituale, tămâia rugăciunii şi a sacrificiului nostru, smirna renunţării la voinţa proprie.

Surorile Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 ianuarie: Siret: "Un sfânt pentru noul an", la Surorile Dominicane

lecturi: 984.