Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Galați: Zile dedicate familiei și Amoris laetitia

În perioada 22-24 octombrie 2021, în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Galați, la inițiativa părintelui paroh, Cristian Dumea, și a colaboratorilor săi preoți, au avut loc trei zile dedicate familiei și documentului Amoris laetitia al Papei Francisc. Ne-a vorbit despre temele propuse părintele Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei, din cadrul curiei Diecezei de Iași.

Totul a început cu predica de la Liturghia de vineri seara, 22 octombrie, unde părintele coordonator al acestor zile ne-a prezentat programul pe larg și ne-a "avertizat" că va folosi ca material de bază în prezentarea temelor: Sfânta Scriptură, Tradiția Bisericii și Magisteriul ei, ceea ce a și făcut.

"Papa Francisc, spunea părintele Felician, ca și predecesorii săi, iubește familia. Sfântul Ioan Paul al II-lea, pe care îl sărbătorim astăzi, este supranumit Papa familiei, iar Francisc este un fidel continuator al programului papei polonez, mai ales prin cele două sinoade dedicate familiei, de la Roma, din anii 2014 și 2015, sintetizând întreaga lor învățătură în exortația apostolică Amoris laetitia. Cât mi-aș dori ca familia să se adune în jurul acestui document și în jurul tuturor documentelor Bisericii, să le citească, să le discute și să le pună în practică!"

A urmat o altă întâlnire după Sfânta Liturghie, la fel de dinamică, de simplă și la obiect, așa cum a fost și predica din cadrul Liturghiei.

Sâmbătă, după ce a făcut partea de specialitate din pregătirea unui cuplu la căsătorie, părintele Felician i-a întâlnit pe tineri într-o cateheză despre "fericiri și fericirea de a crește într-o prietenie".

În cadrul Liturghiei de seară, precum și la întâlnirea de după, a continuat cu temele legate de familie și necesitatea ca soții să progreseze în iubirea și dăruirea lor reciprocă. "Dumnezeu continuă să se îngrijească de creației, nu o abandonează, la fel trebuie să facă și soții, să aibă grijă unul de celălalt, să nu se abandoneze, mai ales la greu."

Duminică, în cadrul Liturghiei de încheiere a acestor zile, făcând o sinteză generoasă a tot ceea ce s-a spus de-a lungul temelor prezentate, i-a îndemnat pe soți să se așeze fiecare în fața celuilalt, să se privească în ochi și să se întrebe: "Ce a mai rămas din iubirea care ne-a unit?" Iar dacă ea nu mai este sau s-a diminuat, să aibă curaj să-și ceară iertare și să-și permită o resetare a vieții de familie, Amoris laetitia fiind un real sprijin în acest sens.

La capătul celor trei zile, fiind o comunitate, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul primit, pentru minunatele teme prezentate, pentru inițiativa pe care au avut-o păstorii noștri, dar și pentru grija pe care Dieceza de Iași o are față de familie.

Dumnezeu să binecuvânteze familiile noastre!

Mihai și Dana Benchea

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22-24 octombrie: Galați: Zile dedicate familiei și Amoris laetitia


 

lecturi: 1254.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat