Duminică la Rimini beatificarea lui Alessandra Sabattini

O viaţă tânără în slujba săracilor

Există întâlniri care schimbă viaţa în mod radical, ca aceea dintre tânăra Alessandra Sabattini şi preotul don Oreste Benzi, fondator al Comunităţii Ioan al XXIII-lea. Avea 12 ani când l-a cunoscut şi de atunci a început să se ocupe de săraci la domiciliu, s-a angajat activ pentru drepturile persoanelor invalide, dedicându-se celor care au căzut în capcana dependenţelor şi a drogurilor. Decedată în mod tragic la numai douăzeci şi doi de ani, Sandra - aşa cum o numeau prietenii - este beatificată duminică după-amiază, 24 octombrie 2021, în catedrala din Rimini, de cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, reprezentându-l pe Papa Francisc.

Născută la Riccione la 19 august 1961, într-o familie profund creştină, legătura sa cu credinţa s-a întărit şi mai mult atunci când, împreună cu părinţii şi cu fratele, au mers să trăiască la Misano Adriatico în casa parohială a unchiului preot, don Giuseppe Bonini.

La vârsta de 10 ani, Sandra a început să scrie reflecţii şi gânduri spirituale pe câteva foiţe fără să ştie cineva. Astfel s-a născut puţin câte puţin jurnalul său spiritual. La doi ani după întâlnirea cu don Benzi, tânăra a participat în Dolomiţi la o tabără pentru adolescenţi cu invalizi gravi, de unde s-a întors cu ideile clare: "Ne-am rupt oasele, dar aceia sunt oamenii pe care eu nu-i voi abandona niciodată".

Astfel a început o relaţie intensă cu Dumnezeu, aşa încât unchiul preot o găsea zilnic în adoraţie în faţa Euharistiei. Şi prietenii săi o vedeau adesea aşezată pe pământ, în meditaţie sau citind psalmii. Sandra a făcut alegerea de a-l urma pe Domnul şi Faţa sa în cei săraci, cărora le-a dedicat tot timpul liber.

Îi întâlnea nu numai în comunitatea lui don Benzi, unde se ocupa de invalizi şi de toxico-dependenţi, ci mergea să-i viziteze în casele lor.

În 1980 a obţinut diploma de bacalaureat ştiinţific la Rimini şi apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Universitatea din Bologna.

A fost o alegere dictată de slujire şi de căutarea voinţei lui Dumnezeu cu privire la ea. Pentru aceasta, înainte de a decide, i-a consultat pe prietenii din Comunitatea Ioan al XXIII-lea şi pe sfătuitorii săi spirituali. Avea un vis în sertar: să devină medic misionar în Africa. Se grăbea să meargă şi numai cuvintele tatălui au convins-o să termine studiile înainte de a pleca.

Sandra avea mare voinţă de a trăi şi de a se dărui pentru ceilalţi. Nu accepta compromisuri şi discriminări şi, pentru aceasta, a început să se bată în favoarea drepturilor invalizilor în numele dreptăţii şi egalităţii. Îi plăcea să practice sport, să cânte la pian şi să cânte într-un cor. Activităţi obişnuite pentru atâţia adolescenţi, dar în care ea percepea prezenţa Domnului: "Când am iubit cu adevărat, am simţit că Dumnezeu umplea totul şi pe toţi". Cristos nu era deloc străin nici atunci când s-a îndrăgostit de Guido, un tânăr un pic mai mare decât ea, cu care a început să programeze un viitor împreună.

S-a logodit cu el cu condiţia să trăiască împreună castitatea pentru a se cunoaşte mai bine şi a împărtăşi credinţa. Astfel s-a lăsat condusă de mână de Duhul care a forjat-o şi a făcut-o mereu disponibilă în slujba celorlalţi. A decis să devină sfântă şi în această privinţă a scris: "Astăzi este o inflaţie de creştini buni, în timp ce lumea are nevoie de sfinţi". În această optică a căutării perfecţiunii, a început să corecteze propriile defecte şi să se dăruiască tot mai mult celor săraci.

La 29 aprilie 1984, la Igea Marina, în timp ce mergea la o întâlnire a comunităţii, a fost lovită de o maşină. Accidentul a fost fatal: a intrat în comă şi a murit la 2 mai la spitalul Bellaria din Bologna.

Sandra a avut premoniţia morţii sale. De fapt, cu patru zile înainte de accident a relatat mamei sale că a văzut în vis înmormântarea sa şi mormântul său plin de flori. În ultima pagină a jurnalului său, cu două zile înainte de accident, a schiţat testamentul său spiritual: "Nu este a mea această viaţă care evoluează ritmată de o respiraţie obişnuită care nu este a mea, înveselită de o zi senină care nu este a mea. Nu există nimic în această lume care să fie al tău. Sandra, dă-ţi seama de asta! Totul este un dar asupra căruia «Donatorul» poate interveni când vrea şi cum vrea. Ai grijă de cadoul oferit ţie, fă-l mai frumos şi deplin pentru momentul în care va veni ceasul".

Puţin după moartea sa, don Benzi a citit ceea ce a scris Sandra pe foiţele răspândite, notiţe din care se evidenţia un drum spiritual autentic. Aceste gânduri au fost ordonate şi adunate devenind Jurnalul lui Sandra.

(După L'Osservatore Romano, 23 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1426.