Relatările de duminică

Hulda profetesa

de Frederic Manns

Toţi pelerinii care vizitează esplanada templului la Ierusalim au familiaritate cu Porţile lui Hulda care dau acces la sanctuar. Amintirea unei profetese este legată de locul sacru.

Nu sunt multe femei numite profetese în Vechiul Testament. Alături de Miriam, sora lui Moise (Ex 15,30), care a pus toate femeile ieşite din Egipt să danseze, şi Debora (Jud 4,4), soţia lui Lapidot, care rosteşte o cântare în cinstea lui Iaela care l-a ucis pe generalul canaaneenilor numit Sisera, o avem numai pe Hulda care merită acest calificativ (2Rg 22,14). Hulda trăieşte sub domnia regelui Iosia. Regele evlavios a rămas în amintirea colectivă a poporului, în contrast cu regii care l-au precedat, despre care se spune "el a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului" (2Cr 33,2.22). Încă de la începutul domniei sale, Iosia decide să facă ceea ce este drept în ochii Domnului (2Cr 34,2). Purifică ţara de idolii ridicaţi de predecesorii săi. Demolează, dărâmă, strică altarele şi coloanele idolatre în toată ţara lui Israel. După acestea, este important pentru el să repare casa Domnului, templul. În timpul lucrărilor din templu, marele preot Hilchia găseşte cartea legii Domnului. Dându-şi seama de importanţa acestei cărţi, o trimite la rege. Şafan, secretarul, nu pare să fie de aceeaşi opinie. Abia după ce a prezentat starea înaintată a lucrărilor de reparaţie a templului el spune: Hilchia mi-a dat o carte. Regele Iosia îi cere să o citească. Auzind cuvintele din legea lui Dumnezeu, regele este consternat, îşi sfâşie hainele în semn de profundă umilire.

Iosia îşi dă seama că tot ceea ce a făcut până acum nu are nicio valoare în faţa păcatului lui Israel. Părinţii săi n-au respectat cuvântul Domnului de a face după tot ceea ce este scris în această carte. Angoasa sa este mare: "Mergeţi şi căutaţi-l pe Domnul pentru mine şi pentru restul lui Israel", strigă el.

Nu de la Hilchia, deşi este mare preot, se caută cuvântul Domnului. Condiţia sa spirituală nu-l califică pentru această slujire. Şi profetul Sofonia care trăieşte în acel timp (Sof 1,1) nu este consultat, nici măcar profetul Ieremia. Se adresează lui Hulda, profetesa, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru această slujire.

Cine este Hulda? Hulda înseamnă "nevăstuică". Nevăstuica este un animal mic şi foarte discret care trăieşte noaptea. Comportamentul său este caracteristic. Adesea se aşază pe picioarele din spate şi se ridică pentru a observa ceea ce îl înconjoară, rotind capul în ambele părţi. Hulda a primit numele său pentru că a fost discretă, nu a ieşit în faţă. Era mereu atentă să discearnă în tot ceea ce vede care este mintea lui Dumnezeu, cum îi vorbeşte Dumnezeu.

Şi soţul său numit Şalum ("retribuire") are un nume simbolic. Este îngrijitorul veşmintelor din palatul regal (2Rg 22,14) şi pentru acest motiv Hulda este cunoscută de rege. Activitatea sa este una obişnuită, probabil nu foarte satisfăcătoare nici foarte variată, dar mereu în slujba celorlalţi. Exercitarea profesiei sale dă mărturie despre lealitatea şi competenţa sa. Trăieşte la Ierusalim, în inima ţării. Participă la durerile şi la bucuriile tuturor ca rezidentă din acest loc. Interesul său faţă de popor este evident. Nu ocupă o poziţie de referinţă, locuieşte în a doua parte a cetăţii (2Cr 34,22).

În sinteză, Hulda se prezintă discretă, mereu în ascultare, atentă să discearnă cum vrea să-i vorbească Domnul, să înţeleagă mintea lui Dumnezeu. Caută aprobarea sa în tot ceea ce face. Posedă o forţă interioară care o caracterizează ca o femeie vrednică şi virtuoasă. Frumuseţea sa nu se află în aspectul său exterior, ci în strălucirea aceleia care trăieşte ascunsă în inima sa. Profesia sa umilă o pune în slujba celorlalţi, care îi dau încredere totală.

Când Hilchia şi poporul îi explică situaţia, Hulda, profetesa, percepe imediat mintea lui Dumnezeu şi le spune fără să aştepte o clipă: "Aşa vorbeşte Domnul". Ea ştie ce răspuns să dea. Nu cere o perioadă de reflecţie de câteva zile, şi nici măcar o noapte, dă în mod spontan răspunsul Domnului. Este gata să comunice răspunsul lui Dumnezeu la situaţia de criză trăită în acel moment. Atenţia şi ascultarea gândirii lui Dumnezeu în fiecare moment, disponibilitatea de a o comunica într-o situaţie critică o caracterizează. Anunţă în mod insistent pedeapsa divină, dat fiind că poporul nu pune în practică tot ceea ce este scris în carte, probabil centrul cărţii Deuteronomului. După aceea îl anunţă pe rege că nu va vedea nenorocirea, cunoscând evlavia sa.

Profetesa şi profetul care l-au primit pe Duhul lui Dumnezeu nu sunt aceia care anunţă evenimente viitoare. Sunt în măsură să citească şi să interpreteze semnele timpurilor. Profeţii nu sunt deloc ghicitori, nici adulatori. Vorbesc în numele lui Dumnezeu.

În tratatul Megilla 14a din Talmudul din Babilonia se afirmă că regele Iosia prevedea că Ieremia nu va simţi niciun resentiment pentru că a fost pus după o persoană din familia sa. Motivul pentru care Iosia îi trimite pe oficialii săi la ea este pentru că, fiind femeie, este mai sensibilă la suferinţa pentru ceea ce Domnul a făcut. Ascultarea conducătorilor bărbaţi de cuvântul lui Dumnezeu transmis de o femeie a provocat ceea ce este probabil cea mai mare trezire în istoria lui Israel (2Rg 22,14-23,25).

(După L'Osservatore Romano, 23 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 711.