CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC LA BUDAPESTA,
CU OCAZIA SFINTEI LITURGHII DE ÎNCHEIERE
A CELUI DE-AL 52-LEA CONGRES EUHARISTIC INTERNAŢIONAL,
ŞI ÎN SLOVACIA

(12-15 septembrie 2021)

Întâlnire cu comunitatea rom

Cartierul Luník IX (Košice)

Marţi, 14 septembrie 2021

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă mulţumesc pentru primire şi pentru cuvintele voastre afectuoase. Ján a amintit ceea ce v-a spus Sfântul Paul al VI-lea: "În Biserică voi nu sunteţi la margini... Voi sunteţi în inima Bisericii" (Omilie, 26 septembrie 1965). În Biserică nimeni nu trebuie să se simtă în afară sau pus deoparte. Nu este numai un mod de a spune, este modul Bisericii de a fi. Pentru că a fi Biserică înseamnă a trăi drept convocaţi ai lui Dumnezeu, înseamnă a ne simţi titulari în viaţă, a face parte din aceeaşi echipă. Da, pentru că Dumnezeu ne doreşte aşa, fiecare diferit dar toţi uniţi în jurul lui. Domnul ne vede împreună. Toţi.

Şi ne vede fii: are privire de Tată, privire de predilecţie pentru fiecare fiu. Dacă eu primesc această privire asupra mea, învăţ să-i văd bine pe ceilalţi: descopăr că am alături alţi fii ai lui Dumnezeu şi îi recunosc fraţi. Aceasta este Biserica, o familie de fraţi şi surori cu acelaşi Tată, care ni l-a dat pe Isus ca frate, pentru ca să înţelegem cât de mult iubeşte el fraternitatea. Şi doreşte ca întreaga omenire să devină o familie universală. Voi nutriţi o mare iubire faţă de familie şi priviţi la Biserică pornind de la această experienţă. Da, Biserica este casă, este casa voastră. De aceea - aş vrea să vă spun cu inima - sunteţi bineveniţi, simţiţi-vă mereu acasă în Biserică şi nu vă fie frică niciodată să locuiţi în ea. Nimeni să nu vă ţină în afară din Biserică pe voi sau pe vreunul!

Ján, m-ai salutat cu soţia ta, Beáta: împreună aţi pus visul familiei în faţa marilor voastre diversităţi de provenienţă, de uzanţe şi obiceiuri. Mai mult decât multe cuvinte, căsătoria voastră dă mărturie cum concreteţea trăirii împreună poate face să se dărâme atâtea stereotipuri care altminteri par insurmontabile. Nu este uşor de a merge dincolo de prejudecăţi, chiar şi printre creştini. Nu este simplă apreciere a altora, adesea se văd în ei piedici şi adversari şi se exprimă judecăţi fără a cunoaşte feţele lor şi istoriile lor.

Dar să ascultăm ce spune Isus în Evanghelie: "Nu judecaţi" (Mt 7,1). Evanghelia nu trebuie îndulcită, nu trebuie diluată. Nu judecaţi, ne spune Cristos. În schimb, de câte ori nu numai că vorbim fără elemente sau din auzite, dar ne considerăm în ordine atunci când suntem judecători riguroşi ai altora. Indulgenţi cu noi înşine, inflexibili cu alţii. De câte ori judecăţile sunt în realitate prejudecăţi, de câte ori adjectivăm! Înseamnă a desfigura prin cuvinte frumuseţea fiilor lui Dumnezeu, care sunt fraţii noştri. Nu se poate reduce realitatea celuilalt la propriile modele pre confecţionate, nu se pot schematiza persoanele. Înainte de toate, pentru a le cunoaşte cu adevărat, trebuie recunoscute: a recunoaşte că fiecare poartă în sine frumuseţea neeliminabilă de fiu al lui Dumnezeu, în care Creatorul se oglindeşte.

Iubiţi fraţi şi surori, de prea multe ori aţi fost obiect de preconcepţii şi de judecăţi nemiloase, de stereotipuri discriminatoare, de cuvinte şi gesturi defăimătoare. Cu asta toţi am deveni mai săraci, săraci de umanitate. Ceea ce ne este de folos pentru a recupera demnitate este să trecem de la prejudecăţi la dialog, de la închideri la integrare. Dar cum se face asta? Nikola şi René, ne-aţi ajutat: istoria voastră de iubire s-a născut aici şi s-a maturizat graţie apropierii şi încurajării pe care le-aţi primit. V-aţi simţit responsabilizaţi şi aţi voit un loc de muncă; v-aţi simţit iubiţi şi aţi crescut cu dorinţa de a da ceva mai mult copiilor voştri.

Astfel ne-aţi dat un mesaj preţios: unde este îngrijire a persoanei, unde este muncă pastorală, unde este răbdare şi concreteţe roadele vin. Nu imediat, cu timpul, dar vin. Judecăţile şi prejudecăţile doar măresc distanţele. Contrastele şi cuvinte puternice nu ajută. Ghetoizarea persoanelor nu rezolvă nimic. Atunci când se alimentează închiderea, mai devreme sau mai târziu izbucneşte furia. Calea pentru o convieţuirea paşnică este integrarea. Este un proces organic, un proces lent şi vital, care începe cu cunoaşterea reciprocă, merge înainte cu răbdare şi priveşte la viitor. Şi cui aparţine viitorul? Putem să ne întrebăm: cui aparţine viitorul? Copiilor. Ei ne orientează: marile lor vise nu pot nu se pot izbi de barierele noastre. Ei vor să crească împreună cu alţii, fără obstacole, fără închideri. Merită o viaţă integrată, o viaţă liberă. Ei motivează alegeri clarvăzătoare, care nu caută consensul imediat, ci privesc la viitorul viitor. Pentru copii trebuie făcute alegeri curajoase: pentru demnitatea lor, pentru educaţia lor, pentru ca să crească bine înrădăcinaţi în originile lor, dar în acelaşi timp fără a vedea blocată orice posibilitate.

Mulţumesc celor care duc înainte această muncă de integrare care, în afară de a comporta multe trude, uneori primeşte şi neînţelegere şi nerecunoştinţă, eventual chiar şi în Biserică. Iubiţi preoţi, călugări şi laici, iubiţi prieteni care dedicaţi timpul vostru pentru a oferi o dezvoltare integrală fraţilor şi surorilor voştri, mulţumesc! Mulţumesc pentru toată lucrarea cu aceia care sunt la margini. Mă gândesc şi la refugiaţi şi la deţinuţi. Acestora, în mod deosebit, şi întregii lumi din închisori exprim apropierea mea. Mulţumesc, părinte Peter, pentru că ne-aţi vorbit despre centrele pastorale, unde nu faceţi asistenţă socială, ci însoţire pastorală. Mulţumesc, vouă, salezieni. Mergeţi înainte pe acest drum, care nu înşală că poate da tot şi imediat, ci este profetic, pentru că îi include pe cei din urmă, construieşte fraternitatea, seamănă pacea. Nu vă fie frică să ieşiţi în întâmpinarea celui care este marginalizat. Vă veţi da seama că ieşiţi în întâmpinarea lui Isus. El vă aşteaptă acolo unde este fragilitate, nu comoditate; unde este slujire, nu putere; unde trebuie să vă întrupaţi, nu să vă complăceţi. Acolo este el.

Şi vă invit pe toţi să mergeţi dincolo de frici, dincolo de rănile trecutului, cu încredere, pas după pas: în munca onestă, în demnitatea de a câştiga pâinea zilnică, în alimentarea încrederii reciproce. Şi în rugăciunea unii pentru alţii, pentru că asta ne orientează şi ne dă forţă. Vă încurajez, vă binecuvântez şi vă aduc îmbrăţişarea întregii Biserici. Mulţumesc. Palikerav.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 340.