|
PS Iosif Păuleț: Scrisoare pastorală Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași - casă a lui Dumnezeu și biserica-mamă a Diecezei de Iași Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubiți credincioși, Vă scriu aceste rânduri cu un puternic sentiment de bucurie, deoarece, după 5 ani în care Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași a fost închisă din cauza lucrărilor de restaurare și consolidare, miercuri, 15 septembrie 2021, în comemorarea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, vom consacra noul altar și vom sfinți cripta și celelalte elemente noi din catedrală, printre care: amvonul, vitraliile, ușile și orga. Astfel, catedrala noastră își va redeschide ușile pentru ca noi toți să putem intra în ea spre a experimenta împreună bucuria de a fi "biserică", o comunitate de credință unită în jurul păstorului ei, care, animată de Duhul Sfânt, trăiește și se hrănește din comuniunea cu Cristos Domnul. Acest eveniment solemn pe care ne pregătim să-l celebrăm reprezintă cu adevărat un moment istoric în viața Diecezei de Iași, dar, în același timp, este și o ocazie de reflecție spirituală și de reînnoire eclezială pentru întreaga noastră comunitate diecezană. Suntem chemați nu doar să admirăm aspectul exterior, istoric sau artistic al catedralei, ci mai ales să redescoperim importanța ei ca biserică-mamă, casă de rugăciune și de sfințire pentru toți credincioșii, semn al comuniunii în credință cu apostolii și cu urmașii lor. Într-adevăr, încă din secolul al IV-lea, dintre lăcașurile de cult ridicate pentru a favoriza comuniunea și viața liturgică a comunităților creștine, un rol cu totul deosebit a fost acordat bisericii catedrale. Aceasta, fiind biserica episcopului, era și continuă să fie considerată biserica prin excelență, ecclesia caput et mater omnium ecclesiarum ("biserica principală și mama tuturor bisericilor") dintr-o dieceză, centrul ei spiritual și liturgic. Catedrala reprezintă un loc de referință pentru preoții și credincioșii unei determinate dieceze, deoarece exprimă semnul vizibil al comuniunii cu păstorul lor. Nu întâmplător, numele însuși de "catedrală" provine de la "catedra" (scaunul) episcopului, semn al demnității și al misiunii sale pastorale și sfințitoare, dar și locul precis de la care episcopul proclamă misterul lui Cristos, învață adevărul evangheliei și apără credința catolică. Fiind biserica-mamă a unei dieceze, catedrala este casa tuturor și este deschisă tuturor. Ea este casa de rugăciune pentru întreaga comunitate diecezană. Este un spațiu sacru, un loc de purificare și de sfințire, în care credinciosul poate experimenta iertarea, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu. Dar, mai ales, catedrala este locul în care comunitatea, unită cu episcopul ei, trăiește și crește în credință prin celebrarea Euharistiei, misterul prezenței lui Cristos cu noi și în noi. Dar catedrala mai are și o altă semnificație importantă: ea este semn și memorie a identității creștine a unei biserici locale. Odată cu fondarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași, la data de 27 iunie 1884, vechea biserică "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, sfințită la 15 august 1789, a devenit catedrala episcopilor. De atunci, în această catedrală episcopii noștri au celebrat Sfânta Liturghie, au predicat cuvântul lui Dumnezeu, au încurajat și alinat credincioșii veniți nu doar din Iași, ci și din întreaga regiune a Moldovei. În această catedrală a slujit episcopul nostru martir Anton Durcovici și tot aici a rostit, la 22 august 1948, rugăciunea de consfințire a Diecezei de Iași către Inima Neprihănită a Mariei. În această catedrală, atâția credincioși de-a lungul timpului au găsit mângâiere și au simțit din plin prezența Domnului și mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. Acest monument atât de drag nouă și tuturor credincioșilor catolici din Moldova, de care se leagă în mod inseparabil întreaga istorie a Diecezei de Iași, avea nevoie de ample lucrări de restaurare și consolidare. Astfel, după mulți ani de muncă susținută, marcați de nenumărate provocări și încercări, Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași este din nou pregătită să-i primească pe toți fiii diecezei noastre, pentru ca, în prezența Domnului și sub privirea de mamă a Sfintei Fecioare, să trăiască momente de adevărată înălțare sufletească. Îmi doresc mult ca evenimentul pe care-l vom celebra pe 15 septembrie să aibă cu adevărat o profundă respirație diecezană și să reprezinte o puternică mărturie de credință, care să stimuleze în noi toți acele valori care țin de apartenența noastră la biserica-mamă: unitatea credinței, comuniunea, memoria și iubirea capabilă de jertfă. Adresez o rugăminte insistentă tuturor părinților parohi ca să facă în așa fel încât fiecare comunitate parohială din Dieceza de Iași să fie reprezentată la celebrările de consacrare a noului altar din Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. Pentru a facilita și încuraja participarea credincioșilor, se pot pune la dispoziție diferite mijloace de transport. De asemenea, adresez o caldă invitație la sărbătoare tuturor persoanelor consacrate din dieceza noastră, pentru ca împreună să trăim bucuria credinței și a slujirii. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu, izvorul oricărui bine, pentru darul făcut și pentru faptul că ne-a dat posibilitatea să ne implicăm într-o astfel de lucrare. Îi mulțumim Preasfințitului Petru Gherghel și Înaltpreasfințitului Aurel Percă pentru toată truda depusă în vederea realizării acestui proiect ambițios. De asemenea, îi suntem recunoscători pr. Mihai Budău, cel care a coordonat de aproape lucrările de restaurare, consolidare și integrare turistică a catedralei. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în proiectarea și realizarea acestei lucrări, precum și tuturor celor care ne-au ajutat într-un fel sau altul. Dumnezeu să-i răsplătească pe toți, să binecuvânteze dieceza noastră și să ne ajute să rămânem mereu uniți în credință! Fecioara Maria, ridicată cu trupul și cu sufletul la cer, patroana cerească a catedralei, să ne ocrotească și să ne conducă la Fiul ei, Isus, Mântuitorul nostru! Iași, 3 septembrie 2021 Cu dragoste frățească, Iosif Păuleț
* * * Alte scrisori pastorale ale episcopului de Iași sunt publicate în secțiunea: "Biblioteca" la pagina Documente episcopale. lecturi: 2512.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |