Interviu luat cardinalului Mario Grech

Biserica este sinodală pentru că este o comuniune

de Andrea Tornielli

Şi în timpul perioadei estivale dicasterele vaticane îşi continuă activitatea lor. Însă există un grup de lucru care de multe săptămâni este în agitaţie. Este cel de la Secretariatul General al Sinodului Episcopilor, chemat să redacteze documentul pregătitor şi să ajute Bisericile locale într-un parcurs nou, pe care Papa Francisc a voit ca să fie realmente participat de jos. Am vorbit despre asta cu secretarul Sinodului, cardinalul Mario Grech.

Eminenţă, cum înaintează munca pregătitoare?

Pentru a face sinod trebuie să fim sinod! Înainte de publicarea documentului despre procesul sinodal i-am ascultat pe preşedinţii tuturor adunărilor Conferinţelor Episcopale continentale împreună cu preşedintele Conferinţei Episcopale din Statele Unite ale Americii şi cu preşedintele Conferinţei Episcopale Canadiene. După aceea, imediat după publicarea documentului, am adresat o invitaţie preşedinţilor tuturor Conferinţelor Episcopale, consiliile lor permanente şi secretarii generali pentru un colocviu fratern în timpul căruia ei aveau oportunitatea de a comenta, de a da sugestii precum şi de a pune întrebări. În totalitate am ţinut opt întâlniri împărţite pe limbi. Alte două momente de consultare au fost unul cu patriarhii din Orient şi celălalt cu arhiepiscopii majori. În afară de asta, am primit invitaţia Conferinţelor Episcopale din Brazilia, Burundi şi Antile care ne-au cerut o întâlnire specifică împreună cu ei.

Cum au fost aceste prime întâlniri?

Trebuie să spun că acesta a fost un exerciţiu de colegialitate episcopală foarte apreciat şi rodnic. Cu această abordare voiam să comunicăm mesajul că implicarea sinodală a tuturor este importantă şi în această fază a lansării proiectului. Am întreprins o abordare asemănătoare şi cu Curia, prin colocvii cu diferite dicasterii. Am creat patru comisii de sprijin al muncii în vederea Sinodului: una pentru aprofundarea teologică, alta pentru a ne ajuta să creştem ca Biserică în spiritualitatea de comuniune, a treia pentru metodologie şi în sfârşit a patra care se va dedica aspectului comunicării.

Ce puteţi spune despre starea lucrărilor cu privire la tema specifică a următorului Sinod?

Cunosc marea şi ştiu că pentru o călătoria lungă cu nava trebuie pregătit totul cu acurateţe. Atenţia pe care o acordăm în redactarea documentului pregătitor face parte din această pregătire atentă. Desigur, trebuie să fim de acord şi cu privire la motivul călătoriei. Sfântul Părinte a încredinţat celei de-a XVI-a Adunări Ordinare tema sinodalităţii. Desigur, o temă complexă, pentru că vorbeşte despre comuniune, participare şi misiune: însă acestea sunt aspecte ale sinodalităţii şi ale unei "Biserici în mod constitutiv sinodale", aşa cum a spus în discursul cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a instituirii Sinodului. "Pentru o Biserică sinodală": spre acesta trebuie să mergem, sau mai bine zis, Duhul ne cere să mergem.

Papa a subliniat de mai multe ori importanţa sinodalităţii. De ce?

Aş vrea elimin o înţelegere greşită. Mulţi cred că sinodalitatea este "manie" a papei. Sper că niciunul dintre noi nu împărtăşeşte această gândire! În diferitele întâlniri de pregătire a reieşit cu claritate că sinodalitatea era forma şi stilul Bisericii de la începuturi: documentul pregătitor scoate în evidenţă în mod clar acest lucru; şi scoate în evidenţă cum Conciliul al II-lea din Vatican, cu mişcarea de "întoarcere la izvoare" - Ressourcement - a voit să recupereze acel model de Biserică, fără a renunţa la niciuna din marile realizări ale Bisericii din al doilea mileniu. Dacă vrem să fim fideli faţă de Tradiţie - şi Conciliul trebuie considerat ca etapa mai recentă a Tradiţiei - trebuie să mergem cu curaj pe această cale a Bisericii sinodale. Sinodalitatea este categoria care compune mai bine toate temele conciliare care în perioada post-conciliară au fost adesea contrapuse între ele. Mă gândesc mai ales la categoria ecleziologică de popor al lui Dumnezeu, care din păcate a fost contrapusă celei de ierarhie, insistând asupra unei Biserici "de jos", democratice, şi instrumentalizând participarea ca revendicare, nu departe de cea sindicală.

După părerea dumneavoastră, ce riscuri comportă această interpretare?

Această interpretare înfricoşează pe mulţi. Însă noi nu trebuie să privim la interpretări, mai ales dacă vor să dezbine: trebuie să privim la Conciliu, şi la câştigurile pe care le-a adus, recompunând aspectul nu numai juridic, ierarhic, instituţional al ecleziologiei cu acela mai spiritual, teologic, istorico-mântuitor. Poporul lui Dumnezeu din Conciliul al II-lea din Vatican este poporul pelerin spre Împărăţie. Acea categorie a permis să se recupereze totalitatea celor botezaţi ca subiect activ al vieţii Bisericii! Şi nu a făcut asta negând funcţia păstorilor, sau a papei, ci punându-i pe aceştia ca principiu de unitate a celor botezaţi: episcopul în Biserica sa, papa în Biserica universală. Biserica este comuniune, a reafirmat Sinodul din 1985, demarând binecunoscuta ecleziologie de comuniune. Biserica este în mod constitutiv sinodală, suntem chemaţi să spunem "noi". Cele două afirmaţii nu sunt în contradicţie, ci una o completează pe cealaltă: Biserica drept comuniune, dacă are ca subiect - şi nu poate să aibă alt subiect! - poporul lui Dumnezeu, este o Biserică sinodală. Pentru că sinodalitatea este forma care realizează participarea întregului popor al lui Dumnezeu şi a tuturor în poporul lui Dumnezeu, fiecare după propria stare şi propria funcţie, la viaţa şi la misiunea Bisericii. Şi realizează asta prin relaţia dintre sensus fidei al poporului lui Dumnezeu - ca formă de participare la funcţia profetică a lui Cristos aşa cum este indicat în Lumen gentium 12 - şi funcţia de discernământ a păstorilor.

Centralitatea poporului lui Dumnezeu pare uneori că este cu greu înţeleasă şi împărtăşită în experienţa concretă. De ce?

Probabil că ar trebui să ne mărturisim că ne este clară - şi probabil şi iubită, în sensul că o afirmăm şi o apărăm cu plăcere - funcţia ierarhică şi magisterială. Nu la fel cea a lui sensus fidei. Însă pentru a înţelege importanţa ei este suficient să subliniem tema botezului şi modului în care sacramentul renaşterii nu abilitează numai la viaţa în Cristos, ci altoieşte în mod nemijlocit în Biserică, drept mădular al trupului. Documentul pregătitor subliniază bine toate acestea. Dacă vom şti să recunoaştem valoarea lui sensus fidei şi vom şti să mişcăm poporul lui Dumnezeu să conştientizeze această capacitate dată la Botez, vom demara adevăratul drum al sinodalităţii. Pentru că, în afară de sămânţa comuniunii, vom pune şi pe cea a participării. Prin Botez, toţi cei botezaţi sunt părtaşi de funcţia profetică, sacerdotală şi regală a lui Cristos. Pentru aceasta, ascultând poporul lui Dumnezeu - la asta foloseşte consultarea în Bisericile particulare - ştim că putem asculta ceea ce Duhul spune Bisericii. Asta nu înseamnă că poporul lui Dumnezeu determină drumul Bisericii. Funcţiei profetice a întregului popor al lui Dumnezeu (inclusiv păstori) îi corespunde misiunea de discernământ a păstorilor: din ceea ce spune poporul lui Dumnezeu păstorii trebuie să perceapă ceea ce Duhul vrea să spună Bisericii. Însă discernământul trebuie să pornească de la ascultarea poporului lui Dumnezeu.

Există cei care se declară înspăimântaţi de cantitatea de angajare pe care parcursul sinodal o va comporta pentru Bisericile locale. Nu vă temeţi de riscul de a complica viaţa obişnuită a Bisericii?

Toate acestea nu sunt în realitate un proces care complică viaţa Bisericii. Pentru că fără a şti ceea ce Duhul spune Bisericii, am putea acţiona în gol şi chiar, fără să ştim, împotriva Duhului. Odată redescoperită dimensiunea "pneumatologică" a Bisericii, nu putem decât să adoptăm dinamismul de profeţie-discernământ, care stă la baza procesului sinodal. Acest lucru este valabil mai ales gândindu-ne la al treilea din termenii aflaţi în joc: misiunea. Sinodul tinerilor a vorbit despre sinodalitate misionară. Sinodalitatea este pentru misiune, este ascultarea a modului în care Biserica devine ea însăşi trăind, mărturisind şi ducând Evanghelia. Toţi termenii propuşi de titlu sunt legaţi între ei: stau sau cad împreună! Să cerem şi noi să fim profund convertiţi la sinodalitate: înseamnă să ne convertim la Cristos şi la Duhul său, lăsând lui Dumnezeu primatul.

(După L'Osservatore Romano, 21 iulie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 481.