Ciugheș: Administrarea Sfântului Mir
Duminică, 29 mai 2021, pentru Parohia "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheș a fost o zi a harurilor și a bucuriilor. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, PS Iosif Păuleț a conferit Sfântul Mir unui număr de 55 de copii și tineri.
Sfânta Liturghie solemnă a administrării Sfântului Mir a început cu procesiunea din fața Bisericii "Sfânta Maria a Zăpezii". Preasfințitul Iosif Păuleț a fost întâmpinat de către părintele decan Costel Țăranu, fiu al satului, preotul paroh Anton Egner și preoții oaspeți, alături de un mare număr de credincioși, prieteni, rude, părinții care au însoțit pe copiii și tinerii care așteptau să primească în sufletele lor pe Duhul Sfânt cu darurile sale.
Întâmpinarea distinsului oaspete s-a produs la intrarea în sat de către un grup de călăreți pe cai ca în poveștile lui Petre Ispirescu. Ritmul de înaintare a coloanei de mașini a fost dat de galopul unui ponei încălecat de cel mai fain fecior al Ciugheșului în vârstă de patru ani.
Din partea autorității locale a participat primarul comunei Palanca, Adrian Paliștan, creștin romano-catolic din satul Ciugheș.
Pregătirea tinerilor pentru primirea acestui mare dar a început cu mai bine de un an, însă datorită pandemiei acest sacru eveniment s-a amânat până în primăvara acestui an. În ultimele două săptămâni, în fiecare zi, copiii au participat fizic, la Sfânta Liturghie de la ora 18.00, urmată de catehezele pentru Sfântul Mir. Totodată, s-au străduit să pregătească celebrarea, cântările, citirea lecturilor, rugăciunea credincioșilor sub bagheta priceputului paroh Egner și a părintelui Ioan. De asemenea, în săptămâna premergătoare evenimentului, la fiecare Sfântă Liturghie de seară, dar mai ales sâmbătă, 28 mai, începând cu ora 10.00, copiii, părinții și nașii s-au spovedit, pentru a se pregăti cum se cuvine pentru marea sărbătoare.
Prin cuvântul de învățătură, PS Iosif Păuleț a evidențiat importanța Duhului Sfânt în viața creștinului și necesitatea darurilor sale pentru mărturisirea credinței. De asemenea, a încurajat participanții la marea sărbătoare să fie stăruitori în trăirea iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui. Un moment deosebit l-a constituit reînnoirea făgăduințelor de la Botez, când, având lumânările aprinse în mână, candidații s-au lepădat de satana și au mărturisit credința în Dumnezeu. La această Liturghie solemnă, întreaga comunitate a simțit suflul puternic și luminos al Duhului Sfânt, care a revărsat peste fiecare darurile sale îmbelșugate.
Sfânta biserică vibra de frumoasele cântece adaptate evenimentului cu măiestria pricepută a parohului Egner. Au venit în sat și fetele Rebeca și Mădălina din Brașov și Iași, precum și Lucian din Câmpulung Moldovenesc care cu talentul lor au dat o culoare muzicală deosebită de frumoasă marelui eveniment.
Sfântul Mir, după părerea unuia dintre nașii tinerilor, este ca o busolă ce le orientează tinerilor viața pe timp de ceață și le arată tinerilor direcția bună. Motorul din inimă le conferă hotărâre în ceea ce au de făcut, iar volanul este responsabilitatea personală asupra propriei vieți pentru alegerea traseului cel bun.
Tinerii au fost însemnați cu semnul sfintei cruci pe frunte, nu pe spatele lor, aceasta să-i facă a păși hotărâți pe drumul vieții în viitor întotdeauna demni și cu capul sus.
Unul dintre tinerii cărora li s-a conferit marele dar al Mirului, luând cuvântul de mulțumire, printre altele a spus: "Preasfințite părinte episcop, vă promitem azi în sfânta zi de sărbătoare să rămânem curajoși, voioși și buni creștini. Vă rugăm să ne fiți mereu alături și în încheierea solemnității să ne oferiți binecuvântarea și să ne îndreptăm spre casele noastre, mai puternici, mai voioși și mai buni creștini. Vă dorim multă sănătate și putere de muncă în tot ce faceți pentru creștinii catolici! Vocea unui copil întotdeauna este sinceră! Să știți de la mine, un copil al acestui sat! Ciugheșenii vă iubesc!"
A urmat un șir lung de ropote de aplauze. Pe fața înaltului oaspete se vedea o emoție puternică și o mulțumire sufletească deplină.
După Sfânta Liturghie până spre seară tot satul a fost împânzit de tineri sau grupuri de tineri purtând cu mândrie frumoasa eșarfă pe umărul stâng, pe care scria cu litere gotice numele de mir al fiecăruia. Tot satul era parcă mai tânăr mai vesel.
Nicu Baltă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
29 mai: Ciugheș: Administrarea Sfântului Mir
lecturi: 1792.