Roman: Jubileu de 25 de ani de viață consacrată la Surorile Misionare "Slujitoarele Duhului Sfânt"
"Pentru darul vieții și al vocației, darul celor dragi și al oamenilor pe care mi i-ai trimis în cale, Dumnezeule, îți mulțumesc." În acest spirit ne-am adunat sâmbătă, 22 mai 2021, noi, Surorile Misionare "Slujitoarele Duhului Sfânt", din mai multe colțuri ale lumii, împreună cu comunitatea preoților și credincioșilor din Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman, precum și alți preoți și invitați pentru a sărbători cei 25 de ani de viață consacrată a sorei Theresia Wini. Sfânta Liturghie solemnă a avut loc în biserica parohială începând cu ora 10.00 și a fost prezidată de părintele Egidiu Condac, vicar general.
Sr. Theresia s-a născut în Wolokota, pe insula Flores, Indonezia. La vârsta de 22 de ani a intrat în Congregația Misionară "Slujitoarele Duhului Sfânt" cu dorința de a deveni misionară. După anii de formare inițială, la depunerea voturilor pe viață în anul 2004, sora Theresia a primit mandatul său misionar pentru România. Ea spune că nu știa despre această țară minunată, însă după un an, în 2005, ajunsă aici, a exclamat "Acesta este locul unde Dumnezeu m-a trimis!"
De atunci, timp de 16 ani, sora Theresia, trăind în comunități internaționale cu surori din țări și culturi diferite, împărtășește bogăția vieții și talentelor ei, implicându-se în diferite activități pastorale și educative. În prezent lucrează ca educatoare la Grădinița "Anton Durcovici" din Roman.
La începutul Sfintei Liturghii, sora Hemma Jaschke, superioara provinciei noastre din Austria, a prezentat pe scurt viața sorei Theresia, menționând că nicio sărbătoare în anul bisericesc nu ar fi mai potrivită decât ajunul de Rusalii pentru jubileul profesiunii unei misionare "Slujitoare a Duhului Sfânt".
Părintele paroh Sebastian Bilboc, predicator la acest jubileu, a felicitat-o pe sora Theresia pentru răspunsul ei generos la vocația primită, dând ca exemplu de vocație împlinită două personaje din Biblie - Abraham și Sfânta Fecioară Maria. Încredințându-se pe deplin în mâinile lui Dumnezeu, Abraham este gata de a-și părăsi propria țară, iar Fecioara Maria, răspunzând chemării, îl primește pe Dumnezeu în sânul ei dăruindu-l astfel lumii.
În salutul său final, părintele Egidiu i-a adresat sorei Theresia un cuvânt de prețuire transmis de Preasfințitul Iosif Păuleț, mulțumindu-i pentru angajarea ei misionară în țara noastră, atât aici, în Parohia "Sfânta Tereza", cât și la Grădinița "Anton Durcovici".
Pentru harurile cu care Dumnezeu a copleșit-o pe sora Theresia în acești 25 de ani de viață consacrată, înălțăm împreună cu ea Domnului mulțumirea noastră, spunând cu Maria: "Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu!" (Lc 1,46-47).
Sr. Ana Tișea, SSpS
lecturi: 1228.