Cristos a înviat!
Învierea Domnului nostru Isus Cristos este minunea înscrisă în istoria umanității, prin care Dumnezeu învinge păcatul, moartea și întunericul, manifestându-și în lume și în întreaga creație puterea, măreția și gloria. Cu acest act de iubire al Mântuitorului, moartea noastră este intrarea în starea de așteptare a învierii celei de apoi pentru viața veșnic fericită.
Sărbătoarea Paștelui este forța spirituală pe care o purtăm cu noi zi de zi, mai ales în acest timp de încercare și suferință, în speranța nețărmurită că răul va fi nimicit, iar întunericul va fi înlocuit de lumina Celui înviat. Dumnezeu este aproape de noi, ne însoțește pe drumurile existenței noastre și ne oferă salvarea și iubirea sa.
Vă dorim o sărbătoarea a Paștelui în comuniune cu cei dragi, în caritate fraternă, simțind solidaritate cu cei suferinzi și singuri, împărtășind bucuria sfântă a Învierii!
Lumina lui Isus Cristos, mort și înviat, să străpungă orice întuneric din sufletele voastre și să le îmbrace în pace cerească!
Pacea lui Cristos cel Înviat să vă însoțească mereu în trăirea și în mărturia pentru Cristos, cu dăruirea și curajul primilor apostoli, având certitudinea că Învierea este mereu ultimul cuvânt pe drumul crucii noastre și al slujirii fraților noștri.
Cristos a înviat! Aleluia!
Pr. Adrian Blăjuță
lecturi: 1055.