Educaţia sexuală în şcoli şi paradoxul educativ

Zilele acestea, pe masa Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie socială, din Senatul României, se află proiectul de lege, considerat deja neconstituţional de către Curtea Constituţională a României şi trimis spre reevaluare de către preşedintele României, privitor la acordul părinţilor ca elevii minori să fie obligaţi să participe la orele de cultură şi educaţie sexuală şi ideologică de gen.

În legea trimisă spre reevaluare, se stipulează că elevii pot participa la acest tip de cursuri doar cu acordul părinţilor. Ceea ce se intenţionează este ca acordul părinţilor să fie scos şi în consecinţă elevii să fie obligaţi prin lege să participe la astfel de lecţii. Doar că o astfel de obligaţie contravine însăşi ideii de educaţie şi ca atare pune în umbră rolul şi importanţa părinţilor în ceea ce îi priveşte pe copii.

Unde este, de fapt, problema?

Atât timp cât un copil este minor, prin lege primii responsabili sunt părinţii sau tutorele legal. Dacă un copil comite o infracţiune, primii traşi la răspundere sunt părinţii. Aceştia plătesc pentru daunele aduse de către copiii lor, indiferent dacă acestea sunt fizice sau morale. Tradiţional vorbind, părinţii se ocupă de educaţia umană a copiilor, alături de părinţi, Biserica se ocupă de formarea spirituală şi morală, iar şcoala se ocupă de formarea intelectuală.

În momentul în care forul legislativ minimizează sau reduce total acordul părinţilor în ceea ce-i priveşte pe minori, cu privire la actul educativ, indiferent de tip, aceasta constituie o ingerinţă gravă şi impardonabilă din partea statului într-un sector în care nu are jurisdicţie. În caz contrat, dacă s-ar accepta scoaterea acordului părinţilor în ceea ce priveşte educaţia copiilor minori, ar trebui ca statul să-şi asume şi responsabilitatea întregului comportament al copiilor care ar decurge dintr-o astfel de decizie, ceea ce nu se întâmplă şi este puţin probabil să se întâmple în viitor.

Ce vrea, de fapt, Comisia pentru Muncă, Familie şi Protecţie socială în momentul în care doreşte să propună acest proiect de lege cu menţiunea că nu mai este nevoie de acordul părinţilor pentru ca elevii minori, copiii lor, să poată participa la orele de cultură şi educaţie sexuală şi ideologică de gen? Simplu de tot, să excludă responsabilitatea părinţilor! Doar că aici este o capcană!

Cele mai mari dezordini în educaţie, trebuie să o spunem şi trebuie să avem maturitatea de a o recunoaşte, provin din câmpul sexual. Un copil crescut de mic în mod haotic din acest punct de vedere nu va rezolva sub nicio formă dorinţa legislativului făcută cunoscută prin acest proiect de lege, şi anume, să reducă numărul minorelor însărcinate şi a bolilor cu transmitere sexuală. Din contra, excluzându-se rolul părinţilor, copilul are calea deschisă spre libertinaj, care înseamnă, de fapt, nonsens în educaţie. Nu libertinajul îl ajută pe copil, ci informaţiile transmise cu prudenţă, cu respect şi maturitate. Nu să facă ce vrea este idealul educaţiei, ci ceea ce trebuie! Iar părinţii, din acest punct de vedere, sunt cei mai abilitaţi să ştie ce nevoi are copilul.

În consecinţă, respingem ideea de a-i exclude pe părinţi din responsabilitatea actului educaţional al copiilor lor şi cerem forului legislativ maturitate umană şi de ce nu, etică şi spirituală, pentru a păstra în copiii de astăzi ideea de respect şi preţuire faţă de sexualitate, care, în realitate, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Paul al II-lea în catehezele sale de miercurea, "Iubirea umană în planul lui Dumnezeu", este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu l-a făcut omului.

Pr. Felician Tiba
director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei

* * *

Biserica Catolică din România susţine necesitatea acordului părinţilor pentru orele de educaţie sexuală

lecturi: 958.