Papa Francisc: Angelus (14 februarie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Este frumoasă piaţa cu soare! Este frumoasă!

Evanghelia de astăzi (cf. Mc 1,40-45) ne prezintă întâlnirea dintre Isus şi un om bolnav de lepră. Leproşii erau consideraţi impuri şi, conform prescrierilor Legii, trebuiau să rămână în afara centrului locuit. Erau excluşi de la orice relaţie umană, socială şi socială: de exemplu, nu puteau să intre în sinagogă, nu puteau să intre în templu, chir şi religios. În schimb, Isus îl lasă pe acel om să se apropie, se înduioşează, ba chiar întinde mâna şi îl atinge. Aceste lucru este inimaginabil în acel timp. Astfel, el realizează vestea bună pe care o vesteşte: Dumnezeu s-a apropiat de viaţa noastră, îi este milă de destinele omenirii rănite şi vine să dea la o parte orice barieră care ne împiedică să trăim relaţia cu el, cu ceilalţi şi cu noi înşine. S-a apropiat... Apropiere. Amintiţi-vă bine de acest cuvânt, apropiere. Milă: evanghelia spune că Isus văzându-l pe lepros, i s-a făcut milă. Şi duioşie. Trei cuvinte care indică stilul lui Dumnezeu: apropiere, milă, duioşie. În acest episod putem vedea două "încălcări" care se întâlnesc: încălcarea leprosului care se apropie de Isus - şi nu putea face asta - şi Isus care, mişcat de milă, îl atinge cu duioşie pentru a-l vindeca - şi nu putea face asta. Amândoi sunt nişte persoane care încalcă. Sunt două încălcări.

Prima încălcare este cea a leprosului: în pofida prescrierilor Legii, el iese din izolare şi vine la Isus. Boala sa era considerată o pedeapsă divină, însă, în Isus, el poate să vadă o altă faţă a lui Dumnezeu: nu Dumnezeul care pedepseşte, însă Tatăl milei şi al iubirii, care ne eliberează de păcat şi niciodată nu ne exclude de la milostivirea sa. Astfel acel om poate să iasă din izolare, pentru că în Isus îl găseşte pe Dumnezeu care împărtăşeşte durerea sa. Atitudinea lui Isus îl atrage, îl determină să iasă din el însuşi şi să-i încredinţeze lui istoria sa dureroasă.

Şi permiteţi-mi aici un gând către atâţia preoţi duhovnici buni care au această atitudine: de a atrage oamenii, atâţia oameni care se simt nimic, se simt "la pământ" din cauza păcatelor sale... Însă cu duioşie, cu milă... Buni acei duhovnici care nu sunt cu biciul în mână, ci numai pentru a primi, a asculta şi a spune că Dumnezeu este bun şi că Dumnezeu iartă mereu, că Dumnezeu nu încetează să ierte. Pentru aceşti duhovnici milostivi cer astăzi, vouă tuturor, să-i aplaudăm, aici, în piaţă, toţi. [aplauze]

A doua încălcare este cea a lui Isus: în timp ce Legea interzicea atingerea leproşilor, el se înduioşează, întinde mâna şi îl atinge pentru a-l atinge. Cineva ar spune: a păcătuit, a făcut ceea ce interzice legea, este unul care o încalcă. Este adevărat, e unul care o încalcă. Nu se limitează la cuvinte, ci îl atinge. Şi atinge cu iubire înseamnă a stabili o relaţie, a intra în comuniune, a te implica în viaţa celuilalt până acolo încât să-i împărtăşeşti şi rănile. Cu acest gest, Isus arată că Dumnezeu care nu este indiferent, nu stă la "distanţă de siguranţă"; mai mult, se apropie cu milă şi atinge viaţa noastră pentru a o vindeca prin duioşie. Este stilul lui Dumnezeu: apropiere, milă şi duioşie. Încălcarea lui Dumnezeu; în acest sens este un mare încălcător.

Fraţi şi surori, şi astăzi în lume atâţia fraţi ai noştri suferă din cauza acestei boli, boala Hansen, sau altor boli şi condiţii la care este asociată din păcate o prejudecată socială. "Acesta este un păcătos!". Gândiţi-vă la acel moment (cf. Lc 7,36-50) când a intrat la ospăţ acea femeie şi a aruncat pe picioarele lui Isus parfum. Ceilalţi spuneau: "Dacă acest ar fi un profet ar fi conştient, ar cunoaşte cine este această femeie: o păcătoasă". Dispreţuirea. În schimb Isus primeşte, ba chiar primeşte: "Păcatele îţi sunt iertate". Duioşia lui Isus. Şi prejudecata socială de a-i îndepărta pe oameni prin cuvântul: "Acesta este un impur, acesta este un păcătos, acesta este un înşelător, acesta...". Da, uneori este adevărat, însă a nu pre-judeca. Fiecăruia dintre noi i se poate întâmpla să experimenteze răni, eşecuri, suferinţe, egoisme care ne închid în faţa lui Dumnezeu şi a celorlalţi, deoarece păcatul ne închide în noi înşine, de ruşine, de umiliri, însă Dumnezeu vrea să deschidă inima. În faţa la toate acestea, Isus ne vesteşte că Dumnezeu nu este o idee sau o doctrină abstractă, ci Dumnezeu este Cel care se "infectează" cu umanitatea noastră rănită şi nu-i este frică să vină în contact cu rănile noastre. "Dar, părinte, ce spuneţi? Că Dumnezeu se infectează?". Nu o spun eu, o spune sfântul Paul: s-a făcut păcat (cf. 2Cor 5,21). El care nu este păcătos, care nu poate păcătui, s-a făcut păcat. Priveşte cum s-a infectat Dumnezeu pentru a se apropia de noi, pentru a avea milă şi pentru a face să înţeleagă duioşia sa. Apropiere, milă şi duioşie.

Pentru a respecta regulile bunei reputaţii şi ale obiceiurilor sociale, noi reducem adesea la tăcere durerea sau îmbrăcăm măşti care o camuflează. Pentru a face să se potrivească toate calculele egoismelor noastre sau legile interioare ale fricilor noastre, nu ne implicăm prea mult în suferinţele celorlalţi. În schimb să-i cerem Domnului harul de a trăi aceste două "încălcări" din Evanghelia de astăzi. Cea a leprosului, pentru ca să avem curajul de a ieşi din izolarea noastră şi, în loc de a rămâne acolo să ne plângem de milă sau să plângem eşecurile noastre, plângerile, şi în loc de aceasta să mergem la Isus aşa cum suntem: "Doamne, eu sunt aşa". Vom simţi acea îmbrăţişare, acea îmbrăţişare a lui Isus atât de frumoasă. Şi după aceea încălcarea lui Isus: o iubire care ne face să mergem dincolo de convenţii, care ne face să depăşim prejudecăţile şi frica de a ne amesteca în viaţa celuilalt. Să învăţăm să fim "încălcători" ca aceştia doi: ca leprosul şi ca Isus.

Să ne însoţească pe acest drum Fecioara Maria, pe care acum o invocăm în rugăciunea Angelus.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Privesc mereu cu recunoştinţă la angajarea celor care colaborează în favoarea migranţilor. Le mulţumesc tuturor pentru ceea ce fac pentru migranţi. Astăzi, în mod deosebit, mă asociez cu episcopii din Columbia exprimând recunoştinţă pentru decizia autorităţilor columbiene de a implementa Statutul de Protecţie Temporară pentru migranţii venezuelani prezenţi în ţară, favorizând primirea, protecţia şi integrarea lor. Şi asta nu o face o ţară foarte bogată, supradezvoltată, nu, o face o ţară cu atâtea probleme, de dezvoltare, de sărăcie, de pace, aproape 70 de ani de gherilă... Însă cu această problemă a avut curajul de a privi la acei migranţi şi de a face acest statut. Mulţumesc Columbiei. Mulţumesc!

Astăzi, sărbătoarea sfinţilor Ciril şi Metodiu, evanghelizatori ai popoarelor slave, proclamaţi de Sfântul Ioan Paul al II-lea co-patroni ai Europei, salut cu afect toate comunităţile care trăiesc în teritoriile evanghelizate de sfinţii fraţi. Mijlocirea lor să ajute la găsirea de noi căi pentru a comunica evanghelia. Nu le-a fost frică, acestor doi, să găsească noi căi pentru a comunica evanghelia. Şi mijlocirea lor să crească în Bisericile creştine dorinţa de a merge spre unitatea deplină respectând diferenţele.

Şi nu poate lipsi astăzi, ziua Sfântului Valentin, să îndrept un gând şi o urare logodnicilor, celor îndrăgostiţi: îi însoţesc cu rugăciunea mea şi îi binecuvântez.

Şi acum salutul meu se îndreaptă spre voi, credincioşi din Roma şi pelerini. Vă că sunt francezi, mexicani, spanioli, polonezi... Bun-venit tuturor! Multe salutări!

Miercurea următoare vom începe Postul Mare. Va fi un timp favorabil pentru a da un sens de credinţă şi de speranţă crizei pe care o trăim.

Şi nu vreau să uit cele trei cuvinte care ne fac să înţelegem stilul lui Dumnezeu. Să nu uităm: apropiere, milă, duioşie. Spunem împreună? Apropiere, milă, duioşie.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 583.