Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 3 februarie 2021

Cateheze despre rugăciune: 23. Rugăciunea în liturgie

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

S-a înregistrat de mai multe ori, în istoria Bisericii, tentaţia de a practica un creştinism intimist, care nu recunoaşte riturilor liturgice publice importanţa lor spirituală. Adesea această tendinţă revendica presupusa puritate mai mare a unei religiozităţi care să nu depindă de ceremoniile exterioare, considerate o povară inutilă sau dăunătoare. În centrul criticilor ajunge nu o formă rituală deosebită, sau un determinat mod de a celebra, ci însăşi liturgia, forma liturgică de rugăciune.

De fapt, se pot găsi în Biserică anumite forme de spiritualitate care nu au ştiut să integreze în mod adecvat momentul liturgic. Mulţi credincioşi, deşi participă cu asiduitate la rituri, în special la Liturghia duminicală, au luat aliment pentru credinţa lor şi pentru viaţa lor spirituală mai degrabă din alte izvoare, de tip devoţional.

În ultimele decenii, s-a mers mult. Constituţia Sacrosanctum Concilium a Conciliului al II-lea din Vatican reprezintă bifurcaţia acestui parcurs lung. Ea reafirmă în manieră completă şi organică importanţa liturgiei divine pentru viaţa creştinilor, care găsesc în ea acea mediere obiectivă cerută de faptul că Isus Cristos nu este o idee sau un sentiment, ci o persoană vie, iar misterul său un eveniment istoric. Rugăciunea creştinilor trece prin medieri concrete: Sfânta Scriptură, sacramentele, riturile liturgice, comunitatea. În viaţa creştină nu se face abstracţie de sfera corporală şi materială, pentru că în Isus Cristos ea a devenit cale de mântuire. Am putea spune că trebuie să ne rugăm şi cu trupul: trupul intră în rugăciune.

Aşadar, nu există spiritualitate creştină care să nu fie înrădăcinată în celebrarea sfintelor taine. Catehismul scrie: "Misiunea lui Cristos şi a Duhului Sfânt care, în liturgia sacramentală a Bisericii, vesteşte, actualizează şi comunică misterul mântuirii, continuă în inima care se roagă" (nr. 2655). Liturgia, în ea însăşi, nu este numai rugăciune spontană, ci este ceva mai mult şi mai originar: este act care întemeiază experienţa creştină în întregime şi, de aceea, şi rugăciunea este eveniment, este întâmplare, este prezenţă, este întâlnire. Este o întâlnire cu Cristos. Cristos se face prezent în Duhul Sfânt prin semnele sacramentale: de aici derivă pentru noi, creştinii, necesitatea de a participa la tainele divine. Un creştinism fără liturgie, eu aş îndrăzni să spun că este probabil un creştinism fără Cristos. Fără Cristos total. Chiar şi în ritul cel mai simplu, ca acela pe care unii creştini l-au celebrat şi îl celebrează în locurile de detenţie, sau în ascunzătoarea unei case în timpurile de persecuţie, Cristos se face realmente prezent şi se dăruieşte credincioşilor.

Liturgia, tocmai datorită dimensiunii sale obiective, cere să fie celebrată cu fervoare, pentru ca harul revărsat în rit să nu fie risipit, ci să ajungă la trăirea fiecăruia. Catehismul explică foarte bine şi spune aşa: "Rugăciunea interiorizează şi asimilează liturgia în timpul celebrării sale şi după celebrarea sa" (ibid.). Multe rugăciuni creştine nu provin din liturgie, însă toate, dacă sunt creştine, presupun liturgia, adică medierea sacramentală a lui Isus Cristos. De fiecare dată când celebrăm un Botez, sau consacrăm pâinea şi vinul în Euharistie, sau ungem cu uleiul sfânt trupul unui bolnav, Cristos este aici! El este cel care acţionează şi este prezent ca atunci când vindeca membrele slabe ale unui bolnav, sau încredinţa la Ultima Cină testamentul său pentru mântuirea lumii.

Rugăciunea creştinului îşi însuşeşte prezenţa sacramentală a lui Isus. Ceea ce este exterior nouă devine parte din noi: liturgia exprimă asta chiar cu gestul aşa de natural de a mânca. Liturghia nu poate să fie numai "ascultată": este şi o expresie incorectă, "eu merg să ascult Liturghia". Liturghia nu poate să fie numai ascultată, ca şi cum noi am fi numai spectatori a ceva ce se scurge fără să ne implice. Liturghia este mereu celebrată, şi nu numai de preotul care o prezidează, ci de toţi creştinii care o trăiesc. Şi centrul este Cristos! Noi toţi, în diversitatea darurilor şi slujirilor, toţi ne unim cu acţiunea sa, pentru că el, Cristos, este protagonistul liturgiei.

Când primii creştini au început să trăiască al lor cult, au făcut asta actualizând gesturile şi cuvintele lui Isus, cu lumina şi forţa Duhului Sfânt, pentru ca viaţa lor, la care ajunge acel har, să devină jertfă spirituală oferită lui Dumnezeu. Această abordare a fost o adevărată "revoluţie". Scrie Sfântul Paul în Scrisoarea către Romani: "Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual" (12,1). Viaţa este chemată să devină cult adus lui Dumnezeu, însă acest lucru nu poate avea loc fără rugăciune, în special rugăciunea liturgică. Acest gând să ne ajute pe toţi când mergem la Liturghie: merg să mă rog în comunitate, merg să mă rog cu Cristos care este prezent. Când mergem la celebrarea unui Botez, de exemplu, este Cristos acolo, prezent, cel care botează. "Însă, părinte, aceasta este o idee, un mod de a spune": nu, nu este un mod de a spune. Cristos este prezent şi în liturgie, tu te rogi cu Cristos care este alături de tine.

_____________________

APEL

Mâine se va celebra Prima Zi Internaţională a Fraternităţii Umane, aşa cum s-a stabilit de o recentă rezoluţie a Adunării Generale a Naţiunilor Unite. Această iniţiativă ţine cont şi de întâlnirea din 4 februarie 2019 la Abu Dhabi, când marele imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyeb, şi eu am semnat Documentul despre Fraternitatea Umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună. Sunt foarte bucuros că naţiunile din întreaga lume se unesc în această celebrare menită să promoveze dialogul interreligios şi intercultural. De aceea, mâine voi participa la o întâlnire virtuală cu marele imam de Al-Azhar, cu secretarul general al Naţiunilor Unite, domnul António Guterres, şi cu alte personalităţi. Rezoluţia Naţiunilor Unitate citată recunoaşte "contribuţia pe care dialogul între toate grupurile religioase poate s-o aducă pentru a îmbunătăţi conştiinţa şi înţelegerea valorilor comune împărtăşite de toată omenirea". Aceasta să fie astăzi rugăciunea noastră şi angajarea noastră în fiecare zi a anului.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 545.