Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Serafica": Trei noi cărți pentru copii

La Editura "Serafica" au văzut lumina tiparului următoarele cărți pentru copii cu ilustrații: Fratele Soare, text Alberto Benevelii, ilustrații Loretta Serofilli; Povestea lui Anton, Sfântul fără nume, text Maria Loretta Ciraldo, ilustrații Nicoletta Bertelle; Sfântul Francisc de Assisi. Crainicul Marelui Rege, text Ines Belski Lagazzi, desene Merati 72.

* * *

"Fratele Soare", text Alberto Benevelii, ilustrații Loretta Serofilli, traducere și adaptare pr. Daniel Fechetă, OFMConv.

Cartea apare în format 21x29,7 cm, are 48 de pagini color integral și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau on-line www.serafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

La Editura "Serafica" a apărut cartea ilustrată pentru copii și adolescenți "Fratele Soare", text Alberto Benevelii, ilustrații Loretta Serofilli, traducere și adaptare pr. Daniel Fechetă, OFMConv.

Cartea, integral color, se adresează copiilor și adolescenților într-o manieră menită să descopere, cu exuberanța specifică vârstei, cele mai importante momente din viața Sfântului Francisc de Assisi. Paginile sunt scrise la persoana I, realizându-se astfel o legătură intimă între micii cititori și Sfântul Francisc, care pare că se adresează fiecăruia, chemându-l să-i descopere povestea vieții. Mai mult decât o poveste de viață, cartea reprezintă o invitație pentru copii și tineri de a medita la parcursul propriei deveniri și la viața pe care o vor trăi, fie cu visuri de glorie asemenea tânărului militar Francisc, fie cu maturitatea frățiorului umil care îl descoperă pe adevăratul Frate Soare: Dumnezeu.

În cuvinte simple și pline de emoție, paginile de față prezintă, de fapt, o conversație personală a sfântului Francisc cu Fratele Soare, Dumnezeu, o mărturisire a căderilor și a convertirii, dând micilor cititori ocazia să-l cunoască pe omul Francisc, cu visurile sale de mărire, cu frământările și zbaterile sale interioare. Astfel, ajutați și de imagini sugestive, copiii și adolescenții vin în contact cu frățiorul din Assisi, care nu mai e un sfânt abstract, ci un om ca și ei, care își spune propria viață pământească într-un mod sincer și fără ocolișuri. Mai mult decât atât, întreaga povestire e, de fapt, o rugăciune a vieții sau o viață a rugăciunii, pe care micii cititori o pot parcurge și recita cu ușurință, fără a se lăsa distrași de tentațiile lumii moderne.

* * *

"Povestea lui Anton, Sfântul fără nume", text Maria Loretta Ciraldo, ilustrații Nicoletta Bertelle, traducere și adaptare pr. Daniel Fechetă, OFMConv.

Cartea apare în format 21x29,7 cm, are 48 de pagini integral color și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau on-line www.serafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.

La Editura "Serafica" a văzut lumina tiparului cartea "Povestea lui Anton, Sfântul fără nume", text Maria Loretta Ciraldo, ilustrații Nicoletta Bertelle, traducere și adaptare pr. Daniel Fechetă, OFMConv.

Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții Sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.

Pagină cu pagină, imagine cu imagine, copiii, adolescenții, și de ce nu adulții amatori de povestiri sau cinstitori ai Sfântului Anton, vor descoperi, într-un mod fermecător, viața unui sfânt universal, care, datorită numărului mare de credincioși, aproape că nu mai are nevoie de nume pentru a fi mijlocitor în fața lui Dumnezeu.

* * *

"Sfântul Francisc de Assisi. Crainicul Marelui Rege", text Ines Belski Lagazzi, desene Merati 72.

Cartea apare în format 16,5x23,5 cm, are 32 de pagini cu benzi desenate și poate fi procurată de la Librăria "Sfântul Anton de Padova" din Roman (sau on-line www.serafica.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 5 lei.

Editura "Serafica" anunță o nouă apariție editorială, apariție care ar putea fi considerată eveniment în domeniul publicațiilor pentru copii: cartea de benzi desenate "Sfântul Francisc de Assisi. Crainicul Marelui Rege", text Ines Belski Lagazzi, desene Merati 72.

În cele 32 de pagini, micii cititori vor avea ocazia să descopere, prin intermediul imaginilor însoțite de dialog, minunata viață a Sfântului Francisc de Assisi, de la naștere și până la moarte. Într-un mod interactiv, cartea le prezintă copiilor familia lui Francisc, tinerețea sa, convertirea; de asemenea, vor avea ocazia să asocieze locuri și întâmplări care, până acum, păreau simple legende sau cateheze. Vor face cunoștință cu prietenii lui Francisc, cu Clara de Assisi, îl vor însoți în peregrinările sale, îl vor asculta cântând Cântecul Creaturilor, vor învăța ce este adevărata și deplina bucurie, vor afla despre minunile săvârșite de sfântul din Assisi.

Dincolo de caracterul inedit al graficii, cartea reprezintă și un excelent instrument de învățare, întrucât depășește granițele unei simple povestiri, combinând adevărul istoric cu spații geografice reale, stimulând astfel imaginația micilor cititori, care au șansa chiar de a vizualiza personajele și locurile descrise în aceste pagini.

Editura "Serafica"

* * *

"Fratele Soare"
Text Alberto Benevelii, ilustrații Loretta Serofilli, traducere și adaptare pr. Daniel Fechetă, OFMConv., Editura "Serafica", 2021, ISBN 978-606-770-166-1, 21x29,7 cm, 48 p. color integral, 10 lei
https://www.serafica.ro/carti-editura-serafica/3611-fratele-soare.html

"Povestea lui Anton, Sfântul fără nume"
Text Maria Loretta Ciraldo, ilustrații Nicoletta Bertelle, traducere și adaptare pr. Daniel Fechetă, OFMConv.; Editura "Serafica", 2021, ISBN 978-606-770-168-5, 21x29,7 cm, 48 p. color integral, 10 lei.
https://www.serafica.ro/carti-editura-serafica/3610-povestea-lui-anton-sfantul-fara-nume.html

"Sfântul Francisc de Assisi. Crainicul Marelui Rege",
Text Ines Belski Lagazzi, desene Merati 72, Editura "Serafica", 2021, ISBN 978-606-770-169-2, 16,5x23,5 cm, 32 p. cu benzi desenate, 5 lei.
https://www.serafica.ro/carti-editura-serafica/3612-sfantul-francisc-de-assisi-crainicul-marelui-rege.html

* * *

Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Editura "Serafica":

  • prin poștă: Editura "Serafica", str. Teiului, 20; 611047-Roman (NT)
  • prin e-mail: edituraserafica@yahoo.com
  • prin telefon sau Whatsapp: 0741.120.321; 0768.192.777
  • prin website (online): www.serafica.ro
  • direct din Librăria "Sfântul Anton" din Roman (incinta Seminarului Teologic Franciscan)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 1963.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat