Papa Francisc: Duminica Bibliei (duminica a 3-a de peste an, 24 ianuarie 2021)

[Omilia Sfântului Părinte, citită de Excelenţa Sa Mons. Rino Fisichella]

Fraţi şi surori, îmi face plăcere deosebită, şi este o onoare, să citesc omilia pe care Sfântul Părinte ar fi ţinut-o cu această ocazie.

În această duminică a Cuvântului îl ascultăm pe Isus care vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu. Să vedem ce anume spune şi cui îi spune.

Ce anume spune. Isus începe să predice astfel: "S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu" (Mc 1,15). Dumnezeu este aproape, iată primul mesaj. Împărăţia sa a coborât pe pământ. Dumnezeu nu stă, aşa cum suntem adesea tentaţi să credem, sus în ceruri departe, separat de condiţia umană, ci este cu noi. Timpul distanţei s-a terminat când în Isus s-a făcut om. De atunci Dumnezeu este foarte aproape; de umanitatea noastră nu se va dezlipi niciodată şi niciodată nu se va sătura de ea. Această apropiere este începutul evangheliei, este ceea ce - subliniază textul - Isus "spunea" (v. 15): n-a spus-o o dată şi gata, o spunea, adică o repeta încontinuu. "Dumnezeu este aproape" era leitmotivul vestirii sale, inima mesajului său. Dacă acesta este începutul şi refrenul predicii lui Isus, nu poate decât să fie constanta vieţii şi a vestirii creştine. Înainte de orice alt lucru trebuie crezut şi vestit că Dumnezeu s-a apropiat de noi, că am fost graţiaţi, "milostiviţi". Înainte de orice cuvânt al nostru despre Dumnezeu este Cuvântul său pentru noi, care continuă să ne spună: "Nu te teme, sunt cu tine. Sunt aproape de tine şi voi fi aproape de tine".

Cuvântul lui Dumnezeu ne permite să atingem cu mâna această apropiere, pentru că - spune Deuteronomul - nu este departe de noi, ci este aproape de inima noastră (cf. 30,14). Este antidotul la frica de a rămâne singuri în faţa vieţii. De fapt, Domnul, prin Cuvântul său con-solează, adică este cu acela care este singur. Vorbindu-ne, ne aminteşte că suntem în inima sa, preţioşi în ochii săi, păziţi în palmele mâinilor sale. Cuvântul lui Dumnezeu revarsă această pace, însă nu lasă în pace. Este Cuvânt de consolare, dar şi de convertire. De fapt, Isus spune "convertiţi-vă" imediat după ce a proclamat apropierea lui Dumnezeu. Întrucât cu apropierea sa s-a terminat timpul în care se creează distanţele de Dumnezeu şi de ceilalţi, s-a terminat timpul în care fiecare se gândeşte la sine şi merge înainte pe cont propriu. Aceasta nu este atitudine creştină, pentru că acela care trăieşte experienţa apropierii lui Dumnezeu nu-l poate distanţa pe aproapele, nu-l poate îndepărta în indiferenţă. În acest sens, cel care frecventează Cuvântul lui Dumnezeu primeşte răsturnări existenţiale salutare: descoperă că viaţa nu este timpul pentru a se feri de ceilalţi şi a se proteja pe sine însuşi, ci ocazia pentru a merge în întâmpinarea celorlalţi în numele Dumnezeului apropiat. Astfel Cuvântul, semănat în terenul inimii noastre, ne face să semănăm speranţă prin apropiere. Exact cum face Dumnezeu cu noi.

Acum să vedem cui vorbeşte Isus. Se adresează înainte de toate la doi pescari din Galileea. Erau persoane simple, care trăiau din rodul mâinilor lor muncind dur noapte şi zi. Nu erau experţi în Scripturi şi nu se remarcau desigur prin ştiinţă şi cultură. Locuiau într-o regiune eterogenă, cu popoare, etnii şi culte diferite: era locul cel mai îndepărtat de puritatea religioasă din Ierusalim, cel mai distant de inima ţării. Însă Isus începe de acolo, nu din centru, ci din periferie, şi face asta pentru a ne spune şi nouă că nimeni nu este la marginile inimii lui Dumnezeu. Toţi pot primi Cuvântul său şi să-l întâlnească personal. Există un amănunt frumos în Evanghelie în această privinţă, când se afirmă că vestirea lui Isus vine "după" aceea a lui Ioan (Mc 1,14). Este un după decisiv, care marchează o diferenţă: Ioan îi primea pe oameni în pustiu, unde mergeau numai cei care puteau părăsi locurile în care trăiau. În schimb Isus vorbeşte despre Dumnezeu în inima societăţii, tuturor, acolo unde sunt. Şi nu vorbeşte în orare şi timpuri stabilite: vorbeşte "trecând pe lângă mare" pescarilor "în timp ce aruncau năvodul" (v. 16). Se adresează persoanelor în locurile şi în momentele cele mai obişnuite. Iată forţa universală a Cuvântului lui Dumnezeu, care ajunge la toţi şi în fiecare domeniu al vieţii.

Însă Cuvântul are şi o forţă particulară, adică are incidenţă asupra fiecăruia în mod direct, personal. Discipolii nu vor uita niciodată cuvintele ascultate în acea zi pe malurile lacului, aproape de barcă, de cei din familie şi de colegi, cuvinte care vor marca pentru totdeauna viaţa lor. Isus le spune: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni" (v. 17). Nu-i atrage cu discursuri înalte şi inaccesibile, ci vorbeşte vieţilor lor: pescarilor de peşti le spune că vor fi pescari de oameni. Dacă le-ar fi spus: "Veniţi după mine şi vă voi face apostoli: veţi fi trimişi în lume şi veţi vesti Evanghelia cu puterea Duhului, veţi fi ucişi dar veţi deveni sfinţi", putem să ne imaginăm că Petru şi Andrei i-ar fi răspuns: "Mulţumim, dar preferăm năvodul nostru şi bărcile noastre". În schimb Isus îi cheamă pornind de la viaţa lor: "Sunteţi pescari, veţi deveni pescari de oameni". Străpunşi de această frază, vor descoperi pas după pas că a trăi pescuind peşti era puţin lucru, însă a înainta în larg la Cuvântul lui Isus este secretul bucuriei. Aşa face Domnul cu noi: ne caută acolo unde suntem, ne iubeşte aşa cum suntem şi cu răbdare însoţeşte paşii noştri. Ca pe acei pescari, ne aşteaptă şi pe noi pe malurile vieţii. Prin Cuvântul său vrea să ne facă să schimbăm direcţia, pentru ca să încetăm să vegetăm şi să înaintăm în larg în urma lui.

De aceea, iubiţi fraţi şi surori, să nu renunţăm la Cuvântul lui Dumnezeu. Este scrisoarea de iubire scrisă pentru noi de Cel care ne cunoaşte ca nimeni altul: citindu-l, auzim din nou glasul său, observăm faţa sa, primim Duhul său. Cuvântul ne apropie de Dumnezeu: să nu-l ţinem departe. Să-l purtăm mereu cu noi, în buzunar, în telefon; să-i dăm un loc demn în casele noastre. Să punem Evanghelia într-un loc unde să ne amintim s-o deschidem zilnic, eventual la începutul şi la sfârşitul zilei, aşa încât printre atâtea cuvinte care ajung la urechile noastre să ajungă la inimă vreun verset din Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a face asta, să-i cerem Domnului forţa de a închide televizorul şi de a deschide Biblia; de a închide celularul şi de a deschide Evanghelia. În acest an liturgic citim Evanghelia lui Marcu, cea mai simplă şi scurtă. De ce să n-o citim şi singuri, un mic text în fiecare zi? Ne face să-l simţim pe Domnul aproape şi ne va insufla curaj pe drumul vieţii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 443.