Bârnova: PS Iosif Păuleț în vizită la Centrul Rezidențial pentru Preoți
Miercuri, 20 ianuarie 2021, conform tradiției creștine de binecuvântare a caselor, PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, a fost prezent la Centrul Rezidențial pentru Preoți, din Bârnova, pentru a-l binecuvânta și pentru a-i întâlni într-o vizită fraternă pe preoții locatari ai acestui centru.
Casa Rezidențială pentru Preoți "Fericitul Anton Durcovici" a fost construită între anii 2007 și 2015 prin contribuția generoasă a doamnei Christel Sutter, din Essen, Germania, căreia i s-au alăturat și alte organizații de binefacere, dorindu-se a fi "o casă" pentru preoții pensionari, un loc unde, după ani de slujire în Via Domnului, să se poată retrage pentru a continua aceeași slujire, doar că de data aceasta în rugăciune și reculegere.
Ea constituie împlinirea unei dorințe de suflet a ep. Mihai Robu, primul episcop indigen, a ep. Petru Pleșca, dar și a ep. Petru Gherghel, ca și a ep. Aurel Percă, care au continuat să spere, s-o dorească și să o vadă realizată, ca un loc sigur pentru preoții emeriți care au trudit de-a lungul timpului în slujba Domnului.
Din anul 2015 casa este populată parțial, în ea locuind câțiva preoți pensionari, dar și coordonatori de oficii din Curia diecezană.
PS Iosif Păuleț, la rândul său preocupat să asigure preoților un loc decent după anii de slujire în diversele parohii și instituții ale diecezei, s-a rugat împreună cu preoții și a binecuvântat fiecare cameră, precum și locurile de viață comunitară.
Casa Rezidențială pentru Preoți "Fericitul Anton Durcovici" este casa tuturor preoților.
Fiecare preot, ajuns la pensie, după ani de slujire, poate alege să-și continue misiunea de slujire prin rugăciune și meditație în acest centru modern, utilat cu toate cele necesare, situat în imediata apropiere a orașului Iași, un loc liniștit, cu aer curat, potrivit pentru a-l lăuda pe Dumnezeu pentru toate câte le-a săvârșit în anii plini de activitate.
Mulțumim lui Cristos, Marele Preot, care are grijă de noi, preoții săi!
Pr. Felician Tiba
lecturi: 2576.