Aceasta este evanghelia

Pentru o lectură a enciclicei Papei Francisc

De Andrea Monda

"Dumneavoastră mă cunoaşteţi, directore, şi ştiţi cât de mult fug de retorică. Însă dacă trebuie să indic un adjectiv care indică starea mea sufletească când citesc Fratelli tutti, singurul cuvânt care-mi vine este «entuziast»". Aşa începe cardinalul Jean-Claude Hollerich, arhiepiscop de Luxemburg şi preşedinte al Comisiei Conferinţelor Episcopale din Comunitatea Europeană, într-o conversaţie despre noua enciclică pontificală pe care ne-o acordă după una din multele sale activităţi. "Aş fi preferat să ader la invitaţia dumneavoastră şi să scriu un comentariu organic la textul foarte frumos al Papei Francisc, însă situaţia pandemiei aici în Luxemburg, ca în restul Europei, este foarte gravă şi activităţile pastorale se înmulţesc: dacă oile nu se adună, păstorul este cel care în acest moment trebuie să caute turma".

Sunt entuziast - ne spune începând - pentru că în această lectură se simte gustul evangheliei. Nu este nimic mai mult şi nimic mai puţin decât evanghelia. Nu există altceva decât ceea ce ne spune Cristos în evanghelie. Cu toţii fraţi înseamnă înainte de toate că religia noastră este una comunitară: noi nu suntem niciodată singuri în faţa lui Dumnezeu. Isus ne-a învăţat să ne rugăm Tatăl Nostru la persoana întâi plural. Însă, mai ales aici în Europa, a intrat în uz obiceiul de a se ruga "Tatăl meu", de a rămâne la o evlavie foarte personală, de a-l considera pe Dumnezeu ca Dumnezeul meu. Acest lucru nu este pur şi simplu greşit, nu este creştin. Isus este foarte explicit în acest sens: eu sunt cu voi când "doi sau trei" se reunesc în numele meu. Esenţialitatea Întrupării însăşi este în comuniunea fraternă. Dumnezeu se face om şi frate pentru a se împărtăşi. Din acest punct de vedere eu găsesc în scrisoare tonuri profetice, faţă de individualismul urcător din postmodernitate. Şi cu privire la reînnoirea Bisericii, care este în parte largă depăşirea unei tendinţe la individualism care din păcate insistă şi în interiorul ei.

Papa Francisc ne invită la o nouă globalizare: aceea a iubirii şi a fraternităţii. Am rămas foarte impresionat de referinţa la Bunul Samaritean şi de actualizarea necesară a parabolei: eu astăzi sunt, trebuie să fiu, aproapele refugiaţilor din Lesbo, fie ei creştini sau musulmani, sunt aproapele milioanelor de suferinzi datorită pandemiei oriunde în lume. În optica fraternităţii se deschid în faţa noastră noi terenuri, noi posibilităţi pentru existenţa noastră de creştini. Şi dimpotrivă se închid unele opţiuni intrinsec contrare existenţei de creştin, înainte de toate ideologiile populiste şi naţionaliste. Fiecare sistem "închis" pune în faţa riscurilor. Şi acest lucru este valabil şi pentru teologie şi pentru Biserică: a scăpa mereu de riscul închiderilor identitare. Deschidere şi schimbare sunt paradigma creştinismului: încă din timpul apostolilor. Însăşi prezenţa lui Cristos în Biserică permite orientarea spre deschidere. Am spus deja asta, în această scrisoare este evanghelia şi evanghelia vine întotdeauna mai înainte. în acest sens pot spune că în enciclică este toată învăţătura preexistentă a Bisericii, însă cu limbajul Papei Francisc. Care este un limbaj care ştie s-o facă plăcut mirositoare, care ştie să vorbească inimii.

Mai ales în primele două capitole există diferite referinţe la Europa, ce impresie v-a făcut, Eminenţă?

Am considerat foarte frumos că vorbeşte despre Europa. Europenii sunt oameni care au cunoscut şi au experimentat conceptul de fraternitate. Acelaşi concept care exprimat în mod laic era la baza proiectului european, aşa cum îl înţelegeau părinţii fondatori. Europa unită este un proiect de fraternitate. Papa spune că dacă n-ar exista, ar trebui inventat. Este un model pentru lume. În nicio parte a lumii n-a existat ca naţiuni să renunţe la porţiuni de suveranitate pentru a o ceda unui proiect comun. Însă acest proiect este astăzi în dificultate gravă. Cedării suveranităţii i se opune suveranismul. Adică fraternităţii i se opune egoismul. Priviţi la situaţia refugiaţilor: nu se reuşeşte găsirea unui compromis şi dacă este găsit el este cu siguranţă în defavoare pentru refugiaţi care plătesc preţul indeciziilor şi egoismelor europene. Nu, aceasta nu este istoria noastră. Nu este cea mai bună istorie a Europei. A acelei Europe pe care am voi-o. Şi acest lucru este valabil şi pentru religiile care se prezintă pe scena europeană: a învinge tentaţiile de închidere, şi cu ele generalizările, a izola separatismele şi violenţele. A recunoaşte mereu că celălalt este bogăţie. A vedea mereu ceea ce este bun care mereu există în celălalt. A vorbi despre ceea ce ne uneşte, nu despre ceea ce ne desparte.

Avem datoria să facem apel la conştiinţa tuturor. Nu este (numai) o problemă de politici. Ci mai ales de conştiinţe. Uniunea are nevoie de valori, însă nu văd o mare circulaţie de idealuri în acest timp. Uniunea supravieţuieşte din compromisuri, nu trăieşte din idealuri. Trebuie să ne întoarcem la originalul ideal al unei case comune. Aceea visată şi construită de părinţii fondatori. Care are nevoie desigur de o actualizare (de exemplu şi în raport cu coexistenţa diferitelor credinţe religioase), dar care în fundamentalele sale este mereu valabilă.

Aş vrea să adaug un ultim lucru. Eu văd Fratelli tutti ca urmare şi consecinţă a lui Laudato si'. Trăim ca fraţi într-o casă comună. Numai dacă suntem fraţi se protejează casa comună. Aşadar a fi fraţi înseamnă a colabora la ocrotirea creaţiei cu fraţii din Amazonia şi cu aceia din generaţiile viitoare. Există o legătură care decurge prin consecinţă între cele două enciclice care va trebui aprofundată ulterior. Nu am îndoieli că ambele documente sunt bazele pe care trebuie construit un nou umanism pentru toţi oamenii de bunăvoinţă.

(După L'Osservatore Romano, 9 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 691.