Roman: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan
În ziua de 13 octombrie 2020, prin decretul nr. 2962, Preasfințitul Iosif Păuleț a convocat Consiliul Pastoral Diecezan pentru sesiunea de toamnă a anului în curs. Reuniunea a avut loc sâmbătă, 17 brumărel, în sala de conferințe a Seminarului Franciscan din Roman, cu începere de la ora 10.30. Au fost prezenți 56, din cei 69 de membrii ai noului Consiliu Pastoral Diecezan (preoți, persoane consacrate și laici), constituit la 9 octombrie acest an, în urma revizuirii Statutului acestui organism diecezan.
Menirea acestui Consiliu Pastoral este de a căuta să descopere problemele legate de activitățile pastorale în dieceză, să le examineze și să propună soluții practice. Consiliul este format din "credincioși creștini care sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, atât clerici și membri ai institutelor de viață consacrată, cât mai ales laici, care sunt desemnați conform criteriilor stabilite de episcopul diecezan". Astfel, sunt 19 membri de drept, care coordonează diferite oficii din cadrul diecezei; 10 preoți și 20 de laici aleși din cele 10 decanate ale diecezei; 5 reprezentanți ai unor asociații care activează în dieceză, 5 persoane consacrate din diferite ordine și congregații religioase și 10 membri aleși de episcopul diecezan. Consiliul Pastoral este constituit pentru 5 ani, conform canoanelor din Dreptul Canonic și prescripțiilor Statutului promulgat de episcopul Iosif Păuleț, la 2 brumărel din acest an, prin Decretul Prot. N. 2842/2020.
Având deja o experiență de 15 ani, Consiliul Pastoral Diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iași și-a propus o nouă abordare a chestiunilor pastorale sesizate în comunitățile diecezei, oferind numeroase modalități de analiză și comunicare. Astfel, mulți din membrii care nu au putut participa fizic la întrunire au oferit răspunsuri în scris la provocările trimise prin mijloacele moderne de comunicație sau puteau participa on-line la ședință.
Prima întâlnire a noului Consiliul Pastoral Diecezan a fost deschisă de Preasfințitul Iosif Păuleț, care a preferat să trăiască o parte din ziua sa aniversară alături de consilierii pastorali din dieceză. Au urmat cuvintele de salut și bun venit din partea preoților franciscani Cristi Blăjuț și Alexandru Olaru, care s-au dovedit gazde primitoare și ne-au oferit un cadru organizatori deosebit.
Pr. Alois Moraru, secretarul general al Consiliului Pastoral Diecezan, a prezentat apoi programul întâlnirii, conștientizând adunarea despre bucuria de a fi împreună și a munci pentru binele Bisericii locale. A urmat prezentarea membrilor și analiza unor articole din Statutul Consiliului Pastoral Diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iași. S-a subliniat că acest Consiliu este un organ consultativ permanent, semn al participării și al coresponsabilității tuturor celor botezați la unica misiune mântuitoare a Bisericii și are misiunea, sub autoritatea episcopului, "să caute să descopere problemele privind activitățile pastorale în dieceză, să le examineze și să propună soluții practice". Consiliul Pastoral Diecezan trebuie să fie prezidat de episcop, asistat de vicarul său general și de vicarul episcopal al Secțiunii Pastorație. S-a reamintit componența consiliului și s-a prezentat rolul secretariatului, format dintr-un secretar numit de episcop. Un accent important a fost pus pe încetarea mandatului consilierilor, pentru a avea mereu timpul necesar unor noi alegeri și numiri. S-a spus încă o dată că acest Consiliu Pastoral va fi convocat în sesiune ordinară de două ori pe an, dar va putea fi convocat și în sesiune extraordinară din inițiativa episcopului sau la cererea majorității absolute a consilierilor. Ordinea de zi a sesiunilor este stabilită de episcop în funcție de Programul pastoral diecezan anual. Fiecare consilier este chemat să-și aducă contribuția la dezbaterile pe marginea temelor propuse. În finalul Statutului se precizează că "participarea la activitățile Consiliului Pastoral Diecezan este o slujire gratuită adusă comunității ecleziale".
Părintele Egidiu Condac, vicar general, a prezentat o evaluare a crizei momentului, pandemia de covid-19, și a căutat diferite realități pozitive și negative consemnate în dieceză în ultimele luni. S-au subliniat multiple aspecte liturgice și catehetice la care s-au căutat soluții. Preoții, persoanele consacrate și laicii au putut expune în cadrul reuniunii neajunsurile și împlinirile întâlnite în parohiile diecezei. Cei mai mulți au subliniat că Biserica a făcut tot ce i-a stat în putință în acest timp de pandemie, aliniindu-se la regulile impuse de autoritățile civile. Această stare a generat o scădere a practicilor liturgice, dar a intensificat credința individului. S-a accentuat de nenumărate ori rolul pe care l-a avut internetul și transmisiile oferite din multe biserici de pe teritoriul diecezei.
O noutate adusă la această întrunire a fost faptul că unele teme au fost discutate în 6 grupuri mici, în care fiecare participant a putut să-și prezinte punctele de vedere, sugestiile și criticile constructive. Dintre temele abordate, am reținut: Anul Sfintei Liturghii: lumini și umbre. Ce a mers și ce nu a mers? A fost util? Ce s-a putut face în comunitățile parohiale? Este ceva ce merită mai multă atenție sau trebuie accentuat în viitor? Propuneri pentru anul pastoral 2020-2021. Când considerați că este mai bine să înceapă anul pastoral? Asupra cărei teme sau mesaj ar trebui să se concentreze Biserica noastră locală anul pastoral care urmează? Sau poate întrezăriți o înșiruire de teme. Alte chestiuni care considerați că trebuie abordate la această întrunire. În cadrul atelierelor de lucru s-au conturat multe propuneri și tematici pentru noul an pastoral, oferind Preasfințitului Păuleț o paletă foarte largă de opțiuni. În ultima parte a întrunirii s-a prezentat o parte din aspectele discutate în grupuri mici și au fost încredințate secretariatului consiliului zeci de sugestii pastorale, care urmează a fi sintetizate și prezentate episcopului diecezan.
Prima întrunire a noului Consiliu Pastoral al Episcopiei Romano-Catolice de Iași (a patra "echipă", după cele din 2005-2010, 2010-2016 și 2016-2020) a fost conchisă de păstorul diecezei, Preasfințitul Iosif Păuleț, care a făcut alte scurte precizări, a mulțumit secretariatului și membrilor prezenți, invitându-i pe toți la rugăciune și la agapa oferită de frații franciscani.
Pr. Alois Moraru,
secretar general
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
17 octombrie: Roman: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan
* * *
PS Iosif Păuleț a constituit un nou Consiliu Pastoral Diecezan (10 octombrie)
lecturi: 2116.