Om de credință și mereu pe cale
De cardinal Leonardo Sandri
La altarul Catedrei din bazilica vaticană s-a desfășurat sâmbătă, 18 iulie 2020, înmormântarea cardinalului polonez Zenon Grocholewski, prefect emerit al Congregației pentru Educația Catolică (a Institutelor de Studii), decedat vineri, 17 iulie. La sfârșit, papa Francisc a prezidat ritul "Ultima commendatio" și al "Valedictio". Liturghia a fost celebrată de vice-decanul Colegiului Cardinalilor (prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, a cărui omilie o publicăm). Au concelebrat douăzeci și unu de cardinali, între care secretarul de stat, Pietro Parolin, și erau prezenți treisprezece prelați - între ei arhiepiscopul Edgar Peña Parra, substitut de la Secretariatul de Stat, cu asesorul, Monseniorul Luigi Roberto Cona - și câțiva prelați și preoți polonezi. Cu membrii corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun era arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele. Au participat și doi cardinali și câțiva călugări și călugărițe - între care Slujitoarele Preasfintei Inimi a lui Isus, care l-au asistat pe cardinalul Grocholewski și i-au fost alături până la sfârșit - și directorul ziarului nostru. Regretatul cardinal va fi înmormântat în catedrala din Poznań, dieceza sa de origine.
Dacă am murit cu Cristos, credem că vom și trăi cu el!
1. Cuvintele apostolului Paul luminează adunarea noastră, reunită pentru a celebra Euharistia, memorial al Paștelui de moarte și înviere a lui Cristos, pentru sufletul fratelui nostru, cardinalul Zenon Grocholewski. Vrem să încredințăm Domnului sufletul unui preot și al unui episcop care timp de cincizeci și șapte de ani s-a hrănit din sacramentul prezenței reale a lui Isus, împărțindu-l credincioșilor, și a cerut în fiecare zi harul ca tot ceea ce el celebra pe altar să devină izvor al gândurilor și al acțiunilor zilnice, în acea slujire umilă și atentă care s-a desfășurat sub umbra Petri, la Roma, în studiul dreptului canonic, în învățământ și în diferitele funcții mai întâi la Signatura Apostolică și în sfârșit în Congregația pentru Educația Catolică.
2. Am auzit proclamate cuvintele lui Iob: cel drept este în miezul încercării, i-au fost luate bunurile, afectele familiale și însăși sănătatea fizică, însă este amenințată inima, dimensiunea cea mai profundă a ființei sale. Cuvintele prietenilor se dovedesc iluzorii în fața dorinței profunde a lui Iob: a-l vedea pe Dumnezeu, a spune în fața Chipului său tulburarea care se naște din întrebarea "pentru ce răul? Pentru ce durerea?". Pentru a face asta, cel drept va trebui să parcurgă un drum interior, care îl va duce la țintă: în fața lui Dumnezeu va exclama "eu te cunoșteam din auzite, dar acum ochii mei te văd!". Fratele nostru în viața sa s-a prosternat la pământ în timpul hirotonirii diaconale, prezbiterale și episcopale, în semn de încredințare și dăruire totală lui Dumnezeu care-l alegea pentru a fi instrument al harului său: acel gest care după aceea va continua în diferitele forme de slujire ministerială care îi era încredințată, s-a împlinit alaltăieri noapte, în somn, când s-a abandonat definitiv în îmbrățișarea Domnului.
3. În dialogul cu Isus pe care l-am ascultat în evanghelie, apostolului Toma îi este revelată aceeași dimensiune evocată în Iob: Cristos însuși a pornit la drum, a coborât din cer dar acum se întoarce la Tatăl și pregătește un loc pentru cei pe care i-a numit prieteni, și se proclamă cale, adevăr și viață. Viața discipolului, dezvăluită de Domnul în adevărul său cel mai profund, este un drum spre Tatăl, unde suntem așteptați și primiți ca fii, nu ca sclavi ai slăbiciunilor și mizeriilor noastre, așa cum ne-a amintit Paul în epistolă. Credința pascală pe care noi cei dintâi o reînnoim în această celebrare ne face să ne gândim și să dorim ca acum cardinalul Zenon să poată primi ca moștenire acel loc pe care Cristos a mers să-l pregătească la Tatăl.
4. Figura cordială și zâmbitoare și rolurile exercitate au fost trăite în acea dăruire de sine și în spiritul sacerdotal care l-a caracterizat mereu. Fratele nostru n-a rămas pe loc, ci a rămas mereu pe cale: nu numai fizic, și suntem martori ai acestui lucru mulți care avem casa sau biroul aproape de reședința sa, și adesea, chiar și în ultimii ani, l-am văzut mergând spre locul de muncă sau plimbându-se recitând Rozariul. Mai ales a mers înăuntrul său: în exercitarea înțelegerii credinței și în aprofundarea studiilor juridice, care i-au adus diferite distincții, și l-au făcut colaborator activ al Comisiei pregătitoare a noului Cod de drept canonic și în aceea care a dus la reforma Curiei Romane care a culminat în constituția apostolică Pastor bonus. A urmărit cu atenție parcursurile formative din școlile și din universitățile catolice, fiind sigur că viziunea creștină despre om și despre istorie este sămânță rodnică pentru creșterea binelui comun și a societăților. Mai ales a rămas mereu pelerin în credință, păstrând sufletul său sacerdotal și știind să perceapă semințele de sfințenie pe drumul Bisericii din orice timp. Cei apropiați și cei cunoscuți au experimentat trăsătura sa umană, capacitatea de a zâmbi și de a împărtăși chiar și masa fraternă ca ocazie de întâlnire și comuniune.
5. Semn al credinței și al inimii sacerdotale a regretatului cardinal sunt cuvintele din testamentul său spiritual, care par să fie ecou al cuvântului lui Dumnezeu ascultat puțin mai devreme. Am să citesc parțial din el, în timp ce îl încredințăm Milostivirii Divine, Sfintei Fecioare Maria Neagră din Czêstochowa și mijlocirii sfântului Ioan Paul al II-lea: "Lui Dumnezeu în Preasfânta Treime exprim profunda recunoștință și omagiul pentru darul vieții, al preoției și pentru toate harurile primite. Dumnezeu să fie binecuvântat! Profund convins că singura cale corectă a vieții pe pământ și că singura măreție adevărată a omului este sfințenia, și, în același timp conștient de slăbiciunile, neglijențele și păcatele mele, mă umilesc în fața Maiestății Divine, încrezându-mă în milostivirea sa infinită. Doamne, ai milă de mine păcătosul! Cer tuturor să se roage pentru mine. La revedere în Casa Tatălui!".
(După L'Osservatore Romano, 19 iulie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 1022.