Om de credinţă şi mereu pe cale

De cardinal Leonardo Sandri

La altarul Catedrei din bazilica vaticană s-a desfăşurat sâmbătă, 18 iulie 2020, înmormântarea cardinalului polonez Zenon Grocholewski, prefect emerit al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică (a Institutelor de Studii), decedat vineri, 17 iulie. La sfârşit, papa Francisc a prezidat ritul "Ultima commendatio" şi al "Valedictio". Liturghia a fost celebrată de vice-decanul Colegiului Cardinalilor (prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a cărui omilie o publicăm). Au concelebrat douăzeci şi unu de cardinali, între care secretarul de stat, Pietro Parolin, şi erau prezenţi treisprezece prelaţi - între ei arhiepiscopul Edgar Peña Parra, substitut de la Secretariatul de Stat, cu asesorul, Monseniorul Luigi Roberto Cona - şi câţiva prelaţi şi preoţi polonezi. Cu membrii corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun era arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele. Au participat şi doi cardinali şi câţiva călugări şi călugăriţe - între care Slujitoarele Preasfintei Inimi a lui Isus, care l-au asistat pe cardinalul Grocholewski şi i-au fost alături până la sfârşit - şi directorul ziarului nostru. Regretatul cardinal va fi înmormântat în catedrala din Poznań, dieceza sa de origine.

Dacă am murit cu Cristos, credem că vom şi trăi cu el!

1. Cuvintele apostolului Paul luminează adunarea noastră, reunită pentru a celebra Euharistia, memorial al Paştelui de moarte şi înviere a lui Cristos, pentru sufletul fratelui nostru, cardinalul Zenon Grocholewski. Vrem să încredinţăm Domnului sufletul unui preot şi al unui episcop care timp de cincizeci şi şapte de ani s-a hrănit din sacramentul prezenţei reale a lui Isus, împărţindu-l credincioşilor, şi a cerut în fiecare zi harul ca tot ceea ce el celebra pe altar să devină izvor al gândurilor şi al acţiunilor zilnice, în acea slujire umilă şi atentă care s-a desfăşurat sub umbra Petri, la Roma, în studiul dreptului canonic, în învăţământ şi în diferitele funcţii mai întâi la Signatura Apostolică şi în sfârşit în Congregaţia pentru Educaţia Catolică.

2. Am auzit proclamate cuvintele lui Iob: cel drept este în miezul încercării, i-au fost luate bunurile, afectele familiale şi însăşi sănătatea fizică, însă este ameninţată inima, dimensiunea cea mai profundă a fiinţei sale. Cuvintele prietenilor se dovedesc iluzorii în faţa dorinţei profunde a lui Iob: a-l vedea pe Dumnezeu, a spune în faţa Chipului său tulburarea care se naşte din întrebarea "pentru ce răul? Pentru ce durerea?". Pentru a face asta, cel drept va trebui să parcurgă un drum interior, care îl va duce la ţintă: în faţa lui Dumnezeu va exclama "eu te cunoşteam din auzite, dar acum ochii mei te văd!". Fratele nostru în viaţa sa s-a prosternat la pământ în timpul hirotonirii diaconale, prezbiterale şi episcopale, în semn de încredinţare şi dăruire totală lui Dumnezeu care-l alegea pentru a fi instrument al harului său: acel gest care după aceea va continua în diferitele forme de slujire ministerială care îi era încredinţată, s-a împlinit alaltăieri noapte, în somn, când s-a abandonat definitiv în îmbrăţişarea Domnului.

3. În dialogul cu Isus pe care l-am ascultat în evanghelie, apostolului Toma îi este revelată aceeaşi dimensiune evocată în Iob: Cristos însuşi a pornit la drum, a coborât din cer dar acum se întoarce la Tatăl şi pregăteşte un loc pentru cei pe care i-a numit prieteni, şi se proclamă cale, adevăr şi viaţă. Viaţa discipolului, dezvăluită de Domnul în adevărul său cel mai profund, este un drum spre Tatăl, unde suntem aşteptaţi şi primiţi ca fii, nu ca sclavi ai slăbiciunilor şi mizeriilor noastre, aşa cum ne-a amintit Paul în epistolă. Credinţa pascală pe care noi cei dintâi o reînnoim în această celebrare ne face să ne gândim şi să dorim ca acum cardinalul Zenon să poată primi ca moştenire acel loc pe care Cristos a mers să-l pregătească la Tatăl.

4. Figura cordială şi zâmbitoare şi rolurile exercitate au fost trăite în acea dăruire de sine şi în spiritul sacerdotal care l-a caracterizat mereu. Fratele nostru n-a rămas pe loc, ci a rămas mereu pe cale: nu numai fizic, şi suntem martori ai acestui lucru mulţi care avem casa sau biroul aproape de reşedinţa sa, şi adesea, chiar şi în ultimii ani, l-am văzut mergând spre locul de muncă sau plimbându-se recitând Rozariul. Mai ales a mers înăuntrul său: în exercitarea înţelegerii credinţei şi în aprofundarea studiilor juridice, care i-au adus diferite distincţii, şi l-au făcut colaborator activ al Comisiei pregătitoare a noului Cod de drept canonic şi în aceea care a dus la reforma Curiei Romane care a culminat în constituţia apostolică Pastor bonus. A urmărit cu atenţie parcursurile formative din şcolile şi din universităţile catolice, fiind sigur că viziunea creştină despre om şi despre istorie este sămânţă rodnică pentru creşterea binelui comun şi a societăţilor. Mai ales a rămas mereu pelerin în credinţă, păstrând sufletul său sacerdotal şi ştiind să perceapă seminţele de sfinţenie pe drumul Bisericii din orice timp. Cei apropiaţi şi cei cunoscuţi au experimentat trăsătura sa umană, capacitatea de a zâmbi şi de a împărtăşi chiar şi masa fraternă ca ocazie de întâlnire şi comuniune.

5. Semn al credinţei şi al inimii sacerdotale a regretatului cardinal sunt cuvintele din testamentul său spiritual, care par să fie ecou al cuvântului lui Dumnezeu ascultat puţin mai devreme. Am să citesc parţial din el, în timp ce îl încredinţăm Milostivirii Divine, Sfintei Fecioare Maria Neagră din Częstochowa şi mijlocirii sfântului Ioan Paul al II-lea: "Lui Dumnezeu în Preasfânta Treime exprim profunda recunoştinţă şi omagiul pentru darul vieţii, al preoţiei şi pentru toate harurile primite. Dumnezeu să fie binecuvântat! Profund convins că singura cale corectă a vieţii pe pământ şi că singura măreţie adevărată a omului este sfinţenia, şi, în acelaşi timp conştient de slăbiciunile, neglijenţele şi păcatele mele, mă umilesc în faţa Maiestăţii Divine, încrezându-mă în milostivirea sa infinită. Doamne, ai milă de mine păcătosul! Cer tuturor să se roage pentru mine. La revedere în Casa Tatălui!".

(După L'Osservatore Romano, 19 iulie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1022.