Condoleanţele papei pentru moartea cardinalului Grocholewski

Cardinalul polonez Zenon Grocholewski, prefect emerit al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică (a Institutelor de Studii), a murit vineri, 17 iulie 2020. Aflând vestea, Papa Francisc - care în dimineaţa de sâmbătă, 18 iulie, va prezida ritul "Ultima commendatio" şi "Valedictio" la sfârşitul funeraliilor celebrate în bazilica vaticană de cardinalul Sandri - a trimis fratelui regretatului cardinal, Władisław, următoarea telegramă.

Aflând vestea despre moartea iubitului dumneavoastră frate, cardinalul Zenon (Grocholewski), doresc să vă exprim dumneavoastră şi celor din familie apropierea mea pentru doliul care i-a lovit pe cei care l-au cunoscut şi l-au stimat pe regretatul cardinal. Îmi amintesc cu recunoştinţă lucrarea merituoasă desfăşurată de el ca apreciat profesor de drept canonic în Universităţile Pontificale Gregoriana şi Lateran, precum şi ca autor a numeroase publicaţii ştiinţifice. Îndeosebi el s-a dedicat cu generozitate în slujba Sfântului Scaun, mai întâi ca secretar şi prefect al Tribunalului Suprem al Signaturii Apostolice, apoi în calitate de prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. În aceste domenii el a dat mărturie de zel sacerdotal, de fidelitate faţă de evanghelie şi de edificare a Bisericii. În timp ce înalţ rugăciunea mea către Domnul Isus pentru ca să-i dăruiască răposatului cardinal răsplata veşnică promisă discipolilor săi, vă trimit dumneavoastră şi celor care plâng moartea sa binecuvântarea apostolică.

Franciscus pp.

Telegramă asemănătoare a fost trimisă de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.

Moartea cardinalului polonez Zenon Grocholewski

Canonist eminent, om de mare cultură, autor a peste 550 de publicaţii, Zenon Grocholewski era al treilea din cei patru copii ai lui Stanislav şi Iosefina Stawińska. A făcut studiile filozofico-teologice în seminarul arhiepiscopal din Poznań şi a fost hirotonit preot în 1963. Timp de trei ani a desfăşurat slujirea în parohia locală "Cristos Rege", după aceea în 1966 a fost transferat la Roma pentru a întreprinde studiile de drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana, unde a obţinut în 1968 licenţa şi în 1972 doctoratul, ambele premiate cu medalia de aur, o distincţie pe care ateneul iezuiţilor obişnuia să o acorde în fiecare facultate, la obţinerea titlurilor academice, unuia dintre studenţii care au obţinut nota maximă (summa cum laude). Teza sa de doctorat De exclusione indissolubilitatis ex consensu matrimoniali eiusque probatione, scrisă în latină, a fost publicată în 1973. După doi ani a încheiat cursul trienal la Studiul de la Rota Romana obţinând diploma de avocat rotal. În timpul studiilor la Roma a frecventat cursuri lingvistice în Germania şi în Franţa, desfăşurând activităţi pastorale în diferite parohii germane şi italiene.

Din octombrie 1972 până în 15 noiembrie 1999 activitatea sa principală a fost în Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice, unde a lucrat mai întâi îndeplinind atribuţiile de notar (1972-1977), apoi îndeplinind atribuţiile de cancelar (1977-1980) şi apoi cancelar (1980-1982). În 1982, Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Agropoli şi secretar al aceluiaşi tribunal, conferindu-i hirotonirea episcopală în ziua de Epifanie din anul următor, în bazilica vaticană. A ocupat funcţia până la numirea ca prefect în 1998. Între timp, în 1991 a fost ridicat la demnitatea arhiepiscopală.

În anii aceia a desfăşurat misiuni de mare responsabilitate şi în alte domenii. În 1982 a făcut parte din comisia care a studiat împreună cu papa proiectul noului Cod de drept canonic şi, între 1983 şi 1985, din comisia pentru reforma Curiei Romane. În afară de asta, din 1983 până 1998, a fost membru al comisiei disciplinare din Curia Romană şi, din 1988 până în 1999, preşedinte al comisiei pentru avocaţii Sfântului Scaun şi cei din Curia Romană. La 7 iunie 1998, ca trimis special al pontifului, a consacrat în numele său prima biserică catolică în Almaty, în Kazahstan. Din 5 octombrie 1998 până în 15 noiembrie 1999 a fost şi preşedinte al Curţii de Casaţie al Cetăţii Vaticanului.

În sfârşit, în 1999 a venit numirea ca prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, funcţie pe care a ocupat-o timp de şaisprezece ani, lucrând pentru a da impuls activităţii formative a universităţilor catolice, a facultăţilor ecleziastice, a institutelor călugăreşti şi a şcolilor catolice din lume. O misiunea desfăşurată având mereu ca orizont acea "urgenţă educativă" indicată de mai multe ori de pontifi ca domeniu prioritar de muncă. Printre temele avute în atenţie mai mult în timpul mandatului său, dialogul cu culturile şi religiile, centralitatea persoanei, libertatea educativă, formarea profesorilor. Chiar în anul de încheiere a slujirii sale Congregaţia a celebrat cincizeci de ani ai declaraţiei Gravissimus educationis şi douăzeci şi cinci de ani ai constituţiei apostolice pentru universităţile catolice Ex corde Ecclesiae, o ţintă la care s-a ajuns după un lung itinerar pregătitor la care el a dat o contribuţie fundamentală, aşa cum a fost important aportul său la munca dicasterului în domeniul "Procesului de la Bologna" menit să armonizeze studiile universitare în zona europeană.

A fost intensă şi activitatea sa universitară. Între 1974 şi 1982 a colaborat cu profesorul Ignacio Gordon în organizarea de cursuri internaţionale - denumite Renovationis canonicae pro iudicibus - la Gregoriana. Între 1975 şi 1999 a fost mai întâi profesor şi după aceea, din 1983, profesor invitat în facultatea de drept din ateneu, ţinând acolo cursuri speciale de drept matrimonial şi procesual canonic. Între 1980 şi 1984 a predat drept administrativ canonic la Universitatea Pontificală Lateran din Roma. Din 1986 până în 1998 a fost profesor la Studiul de la Rota Romana, unde a predat justiţie administrativă canonică. Din 1999 - ca prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică - a ocupat şi funcţiile de mare cancelar la Gregoriana şi la Institutului Biblic Pontifical, şi în afară de asta la Institutul Pontifical de Muzică Sacră, la Institutul Pontifical de Arheologia Creştină şi la Institutul Pontifical de Studii Arabe şi de Islamism. A fost patron al Institutului Pontifical Superior de Latinitate sau Facultatea de Litere Creştine şi Clasice, în Universitatea Pontificală Saleziană.

În cadrul aceste activităţi academice lungi şi strălucitoare, a ţinut importante conferinţe şi intervenţii în timpul congreselor naţionale şi internaţionale în diferite centre de studiu din diferite naţiuni, între care Italia, Polonia, Franţa, Germania, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Austria, Spania, Elveţia, Malta, Croaţia, Canada, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina, Rusia, Bielorusia.

Autor şi coautor al multor cărţi, a scris şi numeroase articole şi recenzii în reviste de specialitate. În ansamblu, bibliografia sa, în douăsprezece limbi (latină, poloneză, italiană, germană, franceză, engleză, slovacă, spaniolă, portugheză, cehă, maghiară, rusă şi chiar olandeză şi malteză) - incluzând şi recenziile, scrierile cu caracter divulgativ şi pastoral şi diferitele ediţii ale textelor - depăşeşte cele 550 de publicaţii. A făcut parte din redacţiile multor reviste de drept canonic şi a fost membru din numeroase asociaţii ştiinţifice şi canoniste. A desfăşurat şi funcţia de postulator al cauzei de canonizare a lui Edmund Bojanowski, proclamat sfânt de Ioan Paul al II-lea la Varşovia la 13 iunie 1999, şi a sorei Sancia (Ioana) Szymkowiak, beatificată de acelaşi pontif conaţional al său la 18 august 2002.

Sunt numeroase titlurile şi premiile pe care le-a primit. Era cetăţean de onoare de Trenton şi Princeton, în New Jersey (Statele Unite ale Americii), de Agropoli, în Italia, şi de Levoca, în Slovacia. În 1998, autorităţile din ţara sa i-au conferit medalia Polonia semper fidelis pentru meritele în domeniul biografisticii naţionale. În acelaşi an a primit titlul de doctor honoris causa al Academiei de Teologie din Varşovia (devenită în 1999 Universitatea Stefan Wyszyński) şi, în 1999, titlul de doctor honoris causa al Universităţii catolice din Lublin. La 8 iunie 2000 i-a fost conferită de Ministerul Educaţiei din Slovacia marea medalie "Sfântul Gorazdo" pentru meritele în domeniul divulgării ştiinţifice din ţară. În sfârşit, la 8 februarie 2001, a primit titlul de doctor honoris causa în teologie al Universităţii din Passau. În acel an a venit şi purpura de cardinal. După aceea a participat la conclavul pentru alegerea lui Benedict al XVI-lea (19 aprilie 2005) şi la cel care l-a ales pe papa Francisc (13 martie 2013), renunţând la înalta funcţie de prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică la 31 martie 2015.

(După L'Osservatore Romano, 18 iulie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1202.