Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna mai 2020

Deschidem luna mai cu o nouă apariție a revistei lunare a Diecezei de Iași, "Lumina creștinului", ajunsă la numărul 5 (365) din anul XXXI al seriei noi a revistei. Acest număr oferă cititorilor articole despre evenimentele importante din viața Bisericii, meditații și știri menite să edifice religios și spiritual pe cei care parcurg paginile ei.

Pe copertă este ilustrată imaginea sfintei Fecioare Maria din catedrală, mozaicul central al altarului în fundal, iar în plan apropiat, statuia Maicii Domnului.

La pagina 3, episcopul Iosif Păuleț lansează către toți invitația de a merge la Maria, în luna închinată ei: "Haideți, copii, la Maria!". Pe pagina următoarea, "Îmbrățișarea papei" a ajuns la Suceava, puteți citi despre donația papei Francisc și de sosirea materialelor medicale la Suceava, binecuvântarea episcopului cu crucea sfântului Damian. Pagina 5 oferă un tablou al sărbătorii Paștelui așa cum a fost trăită aceasta de comunitatea persoanelor din Episcopie: episcopi, preoți și surori.

La paginile 6 și 7 găsiți un interviu pe care pr. Viorel Ababei l-a dat revistei după recenta numire a sa ca misionar al milostivirii de către papa Francisc, despre care crede că este o misiune care îl responsabilizează. Pr. Daniel Iacobuț expune la pagina 8 gestul liturgic prin care Isus, după ce a frânt pâine, "a dat-o apostolilor". În împărtășania pe care o primim, Isus ni se dă și nouă ca la Cina cea de Taină celor doisprezece discipoli. La pagina 9 se poate găsi intenția de rugăciune pentru luna mai, cu rânduri semnate de Ana Dura, tot pe aceeași pagină putând fi lecturată și poezia "Înviere" a pr. Cristian Chinez.

Prof. Alois Gherguț vorbește în acest număr despre tipul creștinului moralist, care are mereu de făcut evaluări și judecăți despre cei din jurul lui. La pagina 11, pr. Alois Bulai expune cu multe referințe biblice semnificațiile exegetice și teologice ale sângelui alianței în Vechiul și Noul Testament. Două virtuți necesare în acest timp, speranța și încrederea, așa cum le-a trăit Fericitul Anton Durcovici, sunt conținutul articolului semnat de pr. Petru Ciobanu.

Despre Ein Karem, locul întâlnirii sfintei Fecioare cu Elisabeta, vara sa, conform relatării evanghelistului Luca, vorbește pr. Iosif Dorcu la pagina despre sanctuare, menționând istoricul și starea actuală a bisericilor care se găsesc în această localitate din Țara Sfântă. La pagina socială, "În sprijinul semenilor", vorbește Petronela Maftei despre Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco" din Iași și Buruienești. Pr. Felician Tiba expune un nou crâmpei din panoplia vieții de familie, înțelegerea care se instaurează între părinți și copii. Copiii pot citi ce înseamnă în Crez că Isus a coborât în iad, precum și despre noua formă de a învăța, cea digitală.

Pr. Felix Roca le vorbește tinerilor despre "Frumusețe dincolo de aparențe". Impresii despre Paștele acestui an se pot citi la pagina 18, iar pr. Laurențiu Dăncuță continuă seria articolelor cu titlul "De mână cu Dumnezeu". Pr. Cristian Chinez scrie într-o coloană despre "Epifaniile învierii". Despre experiența a trei studenți seminariști care au fost în misiune în Africa aflați la pagina 20: "Ce facem pentru alții rămâne pentru totdeauna". Pr. Petru Ciobanu ilustrează figura părintelui Nicolae Szczurek, care a activat în Basarabia.

La paginile 22-25 găsiți informații din viața Bisericii Locale și Universale, știri despre evenimente, numiri, precum și necrologul pr. Iosif Aenășoaie, trecut la Domnul la 30 martie în Austria, toate sub îngrijirea lui Ovidiu Bișog. Dr. Bianca Hanganu scrie în acest număr despre creșterea și căderea părului. Revista se încheie cu noutăți editoriale și cu nelipsitul rebus, tot al pr. Emanuel Imbrea.

Pe coperta din spate a revistei vedeți imaginea unora dintre bisericile care transmit on-line celebrările liturgice, ce pot fi urmărite în acest timp de pandemie.

Tuturor vă dorim lectură plăcută!

Pr. Cristian Diac

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creștinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXI, nr. 5 (365), mai 2020, 2 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 1464.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat