Consideraţie la solemnitatea Joia Mare - Anul A - 2020

Ex 12,1-8.11-14; Ps 116; 1Cor 11,23-26; In 13,1-15

"Isus iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1).

Începem cu această zi de Joia Mare ceea ce numim încă de la începutul Bisericii "triduum-ul pascal", adică zilele pătimirii, morţii şi învierii lui Isus, zi în care Isus instituie taina Preoţiei şi taina Euharistiei. În fiecare din aceste sacramente trebuie să-l recunoaştem pe Cristos care realizează mântuirea noastră.

Pe pământ bântuia de multă vreme pandemia mortală a păcatului provocată de diavol, pandemie mult mai periculoasă ca aceasta de "coronavirus" de acum, căci pandemia păcatului ucide şi trupul, şi sufletul. De aceea, Dumnezeu l-a promis şi l-a trimis pe Isus în lume ca să rezolve problema. Făcând o paralelă, dar păstrând proporţiile, între pandemia păcatului şi pandemia "coronavirus", spunem că pentru a putea trece cu bine peste pandemie mortală a păcatului, avem şi noi nevoie, ca la "coronavirus", de "oxigen" şi de "hrană" care să ne ţină în viaţă. De aceea, Sfatul divin, a găsit cu cale ca Isus să ne dea "Duhul său ca să respirăm viaţa" (cf. Mt 26,50) şi "trupul şi sângele său care să ne întreţină viaţa" (cf. In 6,55).

Dar ca aceste mijloace de vindecare şi de viaţă să ne fie comunicate, avem nevoie de mijloace şi de oameni, de aceea Dumnezeu înainte de a ne trimite oxigenul, hrana şi medicamentele (Euharistia), ne-a dat "medicii şi aparatura" (Preoţia). De aceea în Joia Mare se celebrează două sfinte Liturghii, una de instituire a Preoţiei şi una de instituire a Euharistiei. De aceea, aşa cum dacă cineva refuză aparatele şi hrana şi aerul care vin prin ele, refuză însăşi viaţa, tot astfel cine refuză tainele Preoţiei şi Euharistiei, refuză viaţa divină dată de Dumnezeu.

Dacă mai voim încă o comparaţie lămuritoare cu privire la taina Preoţiei instituită astăzi, preoţii pot fi comparaţi cu "mlădiţele" (metafora biblică folosită de Isus, în Ioan 15,5, pentru a-i desemna pe ucenicii săi buni), mlădiţe care poartă seva vieţii de la rădăcină (Dumnezeu), la "ciorchinii aurii, mari şi gustoşi", ciorchini care sunt iarăşi o imagine metaforică, a ceea ce trebuie să fim şi noi, creştinii, căci seva vieţii pe care o aduc "mlădiţele" până la noi, nu numai că este arhisuficientă, dar este şi de cea mai bună calitatea, chiar dacă adesea aceste "mlădiţe" (preoţii) cam prăfuite de intemperii şi de duşmani, pe deasupra. Să nu uităm să preţuim preoţii prin care Dumnezeu lucrează mântuirea noastră şi să ne rugăm pentru ei. Dar, grija noastră cea mare trebuie să fie aceea de a nu rodi ciorchinii seci sau acri, ciorchini de care se plânge Domnul, referitor la vechiul său popor (cf. Is 5,4).

Dar Isus mai face astăzi ceva pentru noi, ceva ce nu a mai putut face nimeni altcineva până la el, spală picioarele ucenicilor pentru a-i face vrednici de participa curaţi la cele două taine, Preoţia şi Euharistia (cf. In 13,4-5), prefigurând şi prefaţând în acelaşi timp sacramentul Iertării, sacrament pe care îl va institui după învierea sa din morţi, când ni-l va da pe deplin pe Duhul Sfânt, rodul Misterului său Pascal (cf. In 20,22-23), sacrament, unde tot el, tot până la sfârşitul lumii şi tot prin mâinile preoţilor, ne va curăţa de toate întinările noastre de după Botez, pentru a putea primi cu suflete curate taina trupului şi sângelui său din Euharistie şi celelalte sacramente ale celor vii, dar şi pentru a ne face să ajungem curaţi la Tatăl ceresc.

În Joia Mare, şi la ultima Cină, "înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1), adică până la dăruirea vieţii sale pentru viaţa, mântuirea şi fericirea noastră veşnică, căci în Joia Mare pe care noi o retrăim astăzi ca atunci în Cenacol, dar în mod liturgic, Isus instituie sacramentul Euharistiei, unde ne lasă trupul şi sângele său ca hrană şi băutură, iar împreună cu sacramentul Euharistiei, Cristos instituie şi sacramentul Preoţiei, căci după ce rosteşte cuvintele "transubstanţierii" asupra pâinii şi vinului (cf. Mt 26,26-28), adaugă: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (1Cor 11,24). Prin aceste cuvinte Cristos a instituit în Biserică oficiul sacerdotal, cu misiunea principală de a perpetua Unica sa Jertfă şi de a-i pregăti pe credincioşi la Masa Trupului şi a Sângelui său. Cristos, Unicul Preot al Noii Alianţe, îi face pe apostoli părtaşi la Unica sa Preoţie, îi face instrumente vii ale iubirii sale faţă de oameni.

Către înţelegerea semnificaţiei Ultimei Cine ne conduce şi episodul jertfirii mielului pascal din Exod 12,1-14. Jertfirea mielului avea să-i salveze pe evreii persecutaţi în Egipt, întrucât sângele lui, uns pe uşorii uşilor unde se aflau ei, avea să-i cruţe de lovitura "răzbunătorului divin", iar carnea lui avea să-i hrănească la începutul acelei călătorii, plină de peripeţii, către libertate, către pământul făgăduinţei.

Prefigurare străveche a curăţirii de păcat şi a hrănirii noastre pe drumul greu spre paradis.

Referitor la taina sfintei Euharistii, sfântul episcop Augustin, în "Tratatele asupra Evangheliei după Ioan", episcop (Trat. 84, 1-2: CCL 36, 536-538), face un comentariu frumos la Evanghelia după Sfântul Ioan, pornind de la un text din Cartea Proverbelor lui Solomon: "Dacă stai la masă la unul dintre cei mari, ia seama la ce ai dinainte; fă aceleaşi lucruri pe care le face el (cf. Prov 23,1-2). Care este masa celui mare şi a celui puternic, dacă nu aceea în care se primeşte trupul şi sângele celui care şi-a dat viaţa pentru noi? Şi ce înseamnă "a face aceleaşi lucruri ca el"? După cum Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, tot aşa şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Este ceea ce spune şi apostolul Petru: "Cristos a suferit pentru noi lăsându-ne un exemplu ca să mergem pe urmele sale" (1Pt 2,21). Aceasta înseamnă a face aceleaşi lucruri, asta înseamnă a fi "imitatorii lui Dumnezeu" (Ef 5,1). Aşa au făcut cu iubire arzătoare sfinţii martiri şi, dacă nu vrem să celebrăm în mod inutil amintirea lor, dacă nu vrem să ne apropiem fără rod de masa Domnului, de acel ospăţ la care s-au săturat şi ei, trebuie şi noi, asemenea lor, să fim gata să răsplătim darul primit.

Isus, înainte de a ne cere să facem ca Dumnezeu şi ca el, ne-a dat mai întâi această putere în Euharistie: de a gândi ca el, de a vorbi ca el, de a voi ca el, de a trăi ca el, de a acţiona ca el (cf. 1Cor 10,13).

Pentru ca cele spuse să nu pară doar vorbe, am să aduc câteva exemplificări:

Să ne gândim la preferinţa lui Isus pentru oameni cu viaţa curată: tată şi mamă feciorelnici, prietenii din Betania feciorelnici, înaintemergătorul său, Ioan Botezătorul, feciorelnic, Ioan, apostolul preferat, feciorelnic. De ce? Pentru că cei feciorelnici vor fi primii răscumpăraţi care vor cânta cântul cel nou al paradisului şi-l vor urma pe el ori unde merge (cf. Ap 14,3-4). Deşi nu mulţi pot înţelege asta (cf. Mt 19,11-12), pentru a face parte din acest cortegiu preferat al Mielului, prin puterea Euharistiei, au fost oameni care au renunţat la căsătorii alese pentru împărăţia cerurilor, ca de exemplu: sfântul Alexie din Roma (+ 417), care a fugit în noaptea nunţii; sfântul Cazimir al Poloniei (1458-1484) care pentru că a refuzat o căsătorie regească a fost pedepsit de tatăl său, fiind închis într-un turn rece unde s-a îmbolnăvit grav; fericita Libania de Busano (+ 1064), o italiancă, la 15 ani a fugit de acasă în preajma unei căsători aranjate, căutând adăpost la o mănăstire unde a devenit o călugăriţă benedictină; sfânta Gertruda de Nivelles (626-659), o belgiancă, a renunţat la o căsătorie nobilă pentru a intra viaţa religioasă şi a fi numai mireasa lui Isus etc.

Să ne gândim la dorinţa şi bucuria lui Isus de a se jertfi pentru noi, Isus care s-a ascuns când oamenii voiau să-l facă rege (cf. In 6,15), dar a făcut sărbătoare când a intrat în Ierusalim pentru a pătimi şi a muri (cf. Mt 21,1-11) şi care s-a lăsat vândut de Iuda cu o sărutare (cf. Mt 26,49), pentru că ştia că asta este voinţa Tatălui. Pentru că Isus şi-a chemat şi ucenicii să-şi ia şi ei crucea şi să-l urmeze, apostolul Andrei, când şi-a văzut crucea pe care urma să fie răstignit, a exclamat: "Sfântă Cruce, ia-mă pe braţele tale şi aşază-mă în braţele lui Cristos!" Sfânta Teodora din Cezareea Palestinei (290-316), o tânără fecioară de 17 ani, văzând cum mor martirii pentru Cristos, i-a cerut Domnului să-i dea şi ei acest har. Şi l-a primit! Sfântul Petru din Verona (+ 1252), un preot italian, devenind preot, la fiecare sfânta Liturghie, la ridicarea ostiei şi a potirului, i-a cerut Domnului harul de a muri martir. Şi a fost ascultat. Sfântul Gonzalo Mercador (+ 1455), un episcop spaniol. din Ordinul Mercedarilor sfântului Petru Nolasc (1189-1256), căzând în mâinile duşmanilor credinţei, în timp ce era în temniţă se ruga lui Dumnezeu să-i dea şi harul martiriului. Şi l-a primit şi el, ajungând ca toţi martirii, în braţele lui Cristos glorificat. Iată puterea transformatoare a Euharistiei, ne schimbă şi ne dă gândurile, dorinţele, faptele lui Cristos, dar şi gloria lui. Cine are urechi de auzit, să audă (cf. Mt 13,9.43)!

Isus şi-a dorit să ne facă cunoscută voinţa Tatălui ceresc de mântuire a lumii mergând printre oameni făcându-le bine şi vorbindu-le prin cuvinte simple şi uşor de înţeles (cf. Fap 10,38). Apoi să ne gândim la porunca lui de după înviere adresată tuturor ucenicilor săi de a merge în lumea întreagă pentru a predica evanghelia la orice făptură (cf. Mc 16,15), pentru a grăbi venirea împărăţiei şi a bucuriei lui Dumnezeu cu oamenii (cf. Mt 24,14; Prov 8,31). Şi acum să observăm seriozitatea cu care adevăraţii creştini au primit această chemare de a predica evanghelia la orice făptură, pentru a nu întârzia venirea Domnului, căci spuneau cu apostolul Paul: "Vai mie, dacă nu predic evanghelia" (1Cor 9,16). Apoi să observăm şi dorinţa lor arzătoare care i-a făcut misionari şi martiri, călători şi vestitori ai evangheliei prin ţinuturi neştiute, printre păgâni imprevizibili, printre duşmani făţişi, printre creştinii falşi. Sfântul Paul chiar dă o listă a diverselor sale pericole prin care a trecut ca apostol şi predicator al evangheliei (cf. 2Cor 11,23-28), din Iudeea până în Spania (cf. Rom 15,24.28). Dar este o mare favoare care ni se face, căci suferinţele de acum nu merită să fie puse alături de slava viitoare pe care o dă vestirea evangheliei (cf. Rom 8,18).

Să ne gândim acum şi la sfântul Bonifaciu (680-754), un episcop născut în Anglia, care, asemenea sfântului apostol Paul, s-a simţit chemat de mulţimile care trăiau dincolo de mare, în Europa, pentru a le vesti evanghelia lui Cristos (cf. Fap 16,9). Dar să ne gândim şi la entuziasmul cu care a dat curs acestei chemări, căci trecând Marea Mânecii, a predicat în Frisia, regiune aflată în nordul Olandei de astăzi, apoi în Germania şi până la Roma, aducând la credinţă suflete nenumărate. Să ne gândim şi la sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552), un preot spaniol care a străbătut India, Malacca, Insulele Moluce şi multe alte insule încă în stare sălbatică; apoi s-a îmbarcat pe o corabie pentru Japonia, iar din Japonia şi-a făcut planuri pentru China. Să ne gândim la soţii Crisant şi Daria (+ 283), foşti păgâni deveniţi creştini, care predicau cu mult curaj evanghelia printre alţi păgâni, până ce au fost martirizaţi.

Tot referitor la puterea Euharistiei în predicarea evangheliei, lectura a doua de astăzi (cf. 1Cor 11,23-26), ne împărtăşeşte şi o altă plăcută taină, anume că primind Euharistia, "predicăm"; da, predicăm misterul iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, predicăm pătimirile, moartea şi învierea răscumpărătoare a lui Isus, până când va veni în slavă; predicăm cu toţii de la copilul de la prima împărtăşanie, până la bătrânul obosit de vârstă. Deci, orice om poate predica, poate împlini porunca lui Isus de a vesti evanghelia, poate grăbi venirea împărăţiei veşnice şi bucuria lui Dumnezeu cu oamenii.

Schimbând registrul mai spunem că Euharistia este şi modul suprem şi eficace de a ne ruga. Participarea la Euharistie este modul suprem de a-l lăuda pe Dumnezeu, căci îi oferim şi primim jertfa lui cea mai plăcută. Ne rugăm pentru iertarea noastră şi a semenilor noştri, nu este nimic mai de nerefuzat de Dumnezeu decât jertfa euharistică, căci "Sângele lui Isus Cristos, Fiul lui, ne curăţă de orice păcat" (1In 1,7). Euharistia este modul perfect de a-i cere ceva, căci îi cerem prin Isus, Fiul său preaiubit, sau altfel spus, Isus, Fiul său preaiubit, îi cere pentru noi, iar Dumnezeu nu-l poate refuza.

Euharistia este şi modul perfect de a-i mulţumi pentru harurile primite, căci îi mulţumim prin Isus jertfit pentru noi. Cred că acum îl înţelegem pe psalmistul de astăzi care spune: "Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lua potirul mântuirii şi voi invoca numele Domnului" (Ps 116,12-13). Sau acum o putem înţelege şi pe sfânta Tereza Pruncului Isus (1873-1897) care spune: "Dacă oamenii ar cunoaşte valoarea jertfei euharistice, uşile bisericilor ar trebui păzite de organe de ordine!" Sau acum îi putem înţelege mai bine pe primii creştini din Abiline, Africa de Nord, care mai bine mureau în anul 304 decât să se lipsească de jertfa euharistică.

Isuse, care în jertfa sfintei Liturghii ne-ai lăsat memorialul patimilor, morţii şi învierii tale, mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii, prin această jertfă tainică! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 1384.