|
O mare mantie de milostivire în această oră de criză De Andrea Tornielli "O mare mantie de milostivire este întinsă peste toți cei care doresc s-o primească". Așa ilustrează cardinalul penitențiar major Mauro Piacenza în acest interviu cu mass-media vaticane, decretul despre indulgența plenară cu ocazia urgenței datorită pandemiei. Puteți să explicați care este originea decretului despre indulgență în acest moment de urgență datorită lui COVID-19? Legea supremă a Bisericii este mântuirea sufletelor. Biserica este în lume pentru a vesti Evanghelia și pentru a oferi sacramentele, adică supraabundența de daruri și de har divin care sunt puse la dispoziția tuturor. Este evidentă pentru fiecare dintre noi criza prin care trecem în acest moment, din păcate în atâtea țări din lume. Trăim într-o situație de urgență: există spitale care riscă să nu mai poată primi bolnavii, există bolnavi constrânși să trăiască izolați și din păcate și să moară fără încurajarea și apropierea celor dragi ai lor, există bolnavi cărora le lipsește apropierea unui preot pentru Ungerea Bolnavilor și Spovadă. Există foarte multe persoane în carantină și orașe întregi a căror populație trebuie să rămână închisă în casă din cauza normelor pentru a stăvili infectarea date de autorități. Care sunt necesitățile mai urgente? Caracterul extraordinar al acestui timp cere măsuri extraordinare pentru a ajuta, pentru a fi aproape, pentru a întări, pentru a asista, pentru a face să nu-i lipsească nimănui mângâierea lui Dumnezeu în fața suferinței și a perspectivei morții iminente. Pentru aceasta, Penitențiaria, acționând în slujba papei și cu autoritatea sa, a dat decretul despre indulgențe. Puteți prezenta particularitățile acestei măsuri? Înainte de toate oferă indulgența plenară tuturor bolnavilor infectați de Coronavirus care se află în spitale sau în carantină acasă. O oferă, cu aceleași condiții, și lucrătorilor sanitari, rudelor și celor care-i asistă pe bolnavi. De asemenea, indulgența este oferită și pentru toți cei care, cu ocazia acestei pandemii, se roagă pentru ca să înceteze, se roagă pentru cei care suferă și pentru cei pe care Domnul i-a chemat la sine. Care sunt condițiile pentru a primi darul indulgenței? Sunt foarte simple. Bolnavilor și celui care îi asistă li se cere să se unească spiritual, acolo unde este posibil prin intermediul mijloacelor de comunicare, la celebrarea Liturghiei sau la recitarea Rozariului sau la Via Crucis sau la alte forme de devoțiune. Dacă acest lucru nu este posibil, este cerut să se recite Crezul, Tatăl Nostru și o invocație către Maria. Tuturor celorlalți, celui care oferă rugăciuni pentru sufletele răposaților, pentru cel care suferă, și invocă sfârșitul pandemiei, li se cere - acolo unde este posibil - o vizită la Preasfântul Sacrament sau adorația euharistică. Sau, de asemenea, citirea Sfintelor Scripturi timp de cel puțin jumătate de oră, sau recitarea Rozariului sau Via Crucis. Așa cum este clar pentru toți, recitarea rugăciunilor și citirea Bibliei pot să fie făcute fără a ieși din casă, așadar respectând pe deplin normele pentru a contrasta răspândirea infectării. Și cel care se află în prag de moarte? Cei care sunt în prag de moarte și nu pot să primească Ungerea Bolnavilor, nici să se spovedească, nici să se împărtășească, sunt încredințați Milostivirii divine. Fiecăruia dintre ei le este dăruită indulgența plenară, cu condiția ca să fie dispuși cum se cuvine și să fi recitat în mod obișnuit în timpul vieții lor vreo rugăciune. Așa cum se vede, o mare mantie de milostivire este întinsă peste toți cei care doresc s-o primească. Decretul Penitențiariei vorbește mereu despre bolnavi afectați de Coronavirus. Asta înseamnă că indulgența nu este oferită celorlalți bolnavi? Să ne amintim mereu de binele sufletelor: decretul prezintă măsuri extraordinare datorate urgenței generale pe care o trăim. Se extinde la toți bolnavii, pentru că toți bolnavii internați astăzi în spitale trăiesc într-un mod sau în altul consecințele urgenței datorită pandemiei. Să vorbim despre sacramentul spovezii. Sunt posibile alte forme față de cea individuală, față în față cu preotul? Dezlegarea colectivă, fără spovada individuală, poate să fie dată în pericol iminent de moarte, sau în cazuri - afirmă Codul de Drept Canonic - de "necesitate gravă". Ca Penitențiarie Apostolică am clarificat că, mai ales în locurile mai interesate de infectare și până când fenomenul nu va înceta, este vorba de cazuri de necesitate gravă. Așadar, episcopii diecezani, pentru binele sufletelor, pot lua decizii în acest sens, de asemenea pot face asta în cazurile de necesitate neașteptată preoții, anunțându-i-l pe episcopul lor sau informându-l imediat după ce au administrat sacramentul. Se pot gândi dezlegări colective la ușile secțiilor din spitale unde sunt credincioși infectați aflați în pericol de moarte, implicându-i pe cât este posibil. Ce puteți spune despre spovada individuală? Recomandăm ca, acolo unde are loc, să fie celebrată mereu respectându-se pe deplin normele pentru a contrasta infectarea, așadar la distanță potrivită cu folosirea măștilor, desigur ocrotind mereu secretul sacramental. Însă aș vrea să amintesc aici, așa cum a făcut și Sfântul Părinte în omilia de la Liturghia de la Sfânta Marta, vineri 20 martie, importanța unui act de căință, când există imposibilitatea de a se spovedi. Este o posibilitate citată de Catehismul Bisericii Catolice: cercetarea cugetului și recitarea actului de căință, o adevărată părere de rău însoțită de propunerea de a nu mai păcătui și de a merge la confesional imediat ce va fi posibil, sunt recunoscători lui Dumnezeu, se reconciliază cu El și obțin iertarea păcatelor. (După L'Osservatore Romano, 22 martie 2020) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu * * * Notă a Penitențiariei Apostolice despre sacramentul Reconcilierii în situația actuală de pandemie lecturi: 1083.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |