O parabolă despre apropierea lui Dumnezeu

Interviu luat cardinalului Tagle

De Alessandro Gisotti

Aproape în rugăciune de cei care suferă, fără deosebiri: fie că sunt persoane infectate de coronavirus sau populaţii sleite de război aşa cum se întâmplă în Siria. Aşa trăieşte papa Francisc aceste zile deosebite - marcate de măsurile extraordinare pentru a contrasta epidemia - în care este a şaptea aniversare a alegerii la catedra lui Petru. O dată, cea de 13 martie 2013, care rămâne de neşters în amintirea credincioşilor, şi nu numai, din toată lumea şi care este retrăită cu deosebită emoţie de cardinalul Luis Antonio Tagle. În acest interviu cu mass-media vaticane, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor se opreşte asupra temelor cheie ale pontificatului, definind aceşti primi şapte ani ai lui Francisc ca o "parabolă" despre apropierea şi compasiunea lui Dumnezeu.

Cardinal Tagle, au trecut de acum şapte ani de la alegerea papei Francisc. Care sunt amintirile dumneavoastră personale despre acea zi de 13 martie 2013?

Eram unul din cei şase episcopi creaţi cardinali în ultimul consistoriu al lui Benedict al XVI-lea la 24 noiembrie 2012. După trei luni am făcut parte din conclavul care l-a ales pe papa Francisc. Întregul eveniment constituie o experienţă unică, însă cu multiple faţete. Printre numeroasele amintiri despre 13 martie 2013, aş vrea să relatez două. Înainte de toate, atunci când cardinalul Bergoglio a obţinut numărul de voturi cerute pentru a fi ales papă, în rândul cardinalilor au izbucnit bucurie, aplauze şi laude aduse lui Dumnezeu, care încă o dată ne asigura că nu va părăsi Biserica sa. Însă când l-am privit pe cardinalul Bergoglio, am văzut că stătea aşezat cu capul aplecat. Exuberanţa mea s-a transformat dintr-o dată în pathos. În postura aplecată a noului papă percepeam povara ascultării, înclinarea în faţa voinţei misterioase a lui Dumnezeu. Am perceput şi necesitatea de a se înclina în rugăciune, un act de încredere în Dumnezeu, care este adevăratul Păstor al Bisericii. După aceea, când ne-am unit cu papa Francisc pentru a saluta mulţimea adunată în piaţa "Sfântul Petru", mi-am dat seama că fiecare pontif nou este un dar pe care Dumnezeu "îl va dezvălui" lent în decursul anilor slujirii sale papale, o promisiune pe care Dumnezeu o va împlini în faţa poporului său. În timp ce la 13 martie 2013 îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru darul papei Francisc, eram emoţionant văzând darul şi promisiunea pe care Dumnezeu avea să înceapă să le împărtăşească cu Biserica şi lumea în anii viitori.

Ce a adus acest pontificat dumneavoastră personal şi ca păstor al unei mari dieceze ca Manila?

În afară de bogăţia învăţăturii şi a gesturilor pe care le-am primit de la papa Francisc în aceşti ultimi şapte ani, mă bucur pentru lecţiile pe care mi le-a dat exemplul său, în special ca păstor la Manila: a acorda atenţie fiecărei persoane în mijlocul unor mari mulţimi, a menţine contactul personal în mijlocul unei mari organizări, sau "birocraţii" ecleziastice, a accepta propriile limite şi necesitatea de a avea colaboratori în mijlocul aşteptărilor "supraumane", a şti că eşti un servitor şi nu Mântuitorul.

Dumneavoastră aţi avut multe ocazii de întâlnire cu papa Francisc. Ce vă impresionează mai mult la persoana sa şi la mărturia sa?

Cardinalul Bergoglio şi eu am lucrat împreună ca membri ai Consiliului ordinar al Secretariatului Sinodului Episcopilor din 2005 până în 2008. Mă impresionează faptul că a adus papalităţii persoana simplă, de umor şi conştiincioasă pe care am cunoscut-o mereu. Practic în toate întâlnirile cu el, prima întrebare pe care mi-o adresează nu se referă la problemele de pe ordinea de zi, ci este: "cum se simt părinţii dumneavoastră?". Chiar dacă mulţi îl consideră pe bună dreptate unul din motoarele şi făuritorii cei mai influenţi ai istoriei şi ai omenirii contemporane, eu văd în el şi în conversaţiile noastre o simplă "parabolă" a apropierii şi compasiunii lui Dumnezeu. Fiind o astfel de "parabolă", papa Francisc poate să mişte şi să modeleze istoria.

Pentru papa, rebutaţii sunt cei dintâi: bolnavi, săraci, migranţi. Să ne gândim acum la persoanele lovite de coronavirus. Totuşi, există unii cărora le este greu să accepte "opţiunea preferenţială" a papei faţă de cei din urmă. După părerea dumneavoastră, de ce?

Nu vreau să judec pe nimeni, în special pe cei care, aşa cum spuneţi dumneavoastră, cu greu acceptă această "opţiune preferenţială" faţă de rebutaţi, precum şi faţă de creaţie. Doresc pur şi simplu să amintesc tuturor, inclusiv mie însumi, că iubirea specială pe care creştinii trebuie s-o aibă faţă de cei din urmă din societate nu este o invenţie a papei Francisc. Biblia, practica Bisericii încă de la naşterea sa, învăţăturile sociale ale Bisericii, mărturia martirilor şi sfinţilor, precum şi misiunea constantă a Bisericii faţă de cei săraci şi cei neglijaţi în decursul secolelor, constituie un cor şi o simfonie pe care suntem invitaţi să le ascultăm şi la care suntem chemaţi să unim glasurile şi "instrumentele" noastre de care dispunem, adică persoana noastră, timpul nostru, talentele noastre, bogăţia noastră. Propune să avem mai multe contacte personale şi întâlniri cu persoanele lipsite de apărare şi sărace. Însă trebuie să permitem acestor întâlniri să tulbure inima noastră şi să ne conducă la rugăciune, aşa încât să-l putem simţi pe Isus care ne vorbeşte în cei săraci.

Pentru papa Francisc vestirea misionară este fundamentală. Cum poate fi făcută mai concretă "Biserica în ieşire" despre care vorbeşte el şi în ce mod vă inspiră acest lucru în noul rol al dumneavoastră de prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor?

Este adevărat că "Biserica în ieşire" conform papei Francisc este o Biserică ce merge spre bărbaţii şi femeile şi situaţiile concrete din lume pentru a duce Evanghelia prin cuvinte şi fapte. Misiunea sau evanghelizarea este motivaţia de a fi a Bisericii. Însă nu trebuie să uităm că papa Francisc subliniază şi faptul esenţial că misiunea trebuie să-şi ia origine dintr-o întâlnire profundă cu Isus, dintr-o experienţă de credinţă şi din convingerea că Isus ne iubeşte şi ne mântuieşte, dintr-o inimă plină de bucuria pe care numai Evanghelia poate să o aducă, dintr-o inimă mişcată de Duhul Sfânt de a împărtăşi cu alţii, în aşa fel încât bucuria noastră şi bucuria lor să poată fi desăvârşită (cf. 1In 1,4). Fără Isus şi fără Duhul Sfânt, misiunea nu este "o ieşire" care vine de la Tatăl. Devine un proiect uman, un program social sau civic care în sine poate să fie bun, însă eventual nu este misiune creştină sau eclezială în adevăratul sens al cuvântului "misiune". Misiunea creştină autentică cere martori autentici. Avem nevoie de misionari autentici, nu numai de lucrători. Ne dorim să reuşim să menţinem şi să promovăm această orientare în Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor.

În sfârşit, care este urarea dumneavoastră pentru Sfântul Părinte la această aniversare aşa de importantă?

Îi urez papei Francisc să poată continua să descopere şi să manifeste darul şi promisiunea făcute de Dumnezeu Bisericii şi omenirii atunci când, în urmă cu şapte ani, a fost chemat la slujirea petrină. Fie ca să poată fi mângâiat de rugăciunea şi de iubirea atâtor persoane. Şi aş vrea să spun: "Sfinte Părinte, să fiţi sănătos şi plin de bucurie!".

(După L'Osservatore Romano, 13 martie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 464.