Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul pr. Karmil Sociu, OFMConv

În jurul orei 2.00, din ziua de 8 martie 2020, pr. Karmil Sociu, OFMConv, a trecut la cele veșnice.

Originar din Pădureni, s-a născut la Mărgineni, jud. Bacău, la 2 ianuarie 1952. A absolvit clasele primare și gimnaziale în școlile din Pădureni și Mărgineni, după care a frecventat la seral și a absolvit Liceul Industrial nr. 5 din Bacău și Școala de Maiștri Mecanici din Cluj. Între anii 1980 și 1981 a frecventat cursurile de filosofie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, pe care le-a reluat între anii 1988 și 1989 la Nisiporești. În anul 1986 s-a pregătit, sub îndrumarea pr. Iosif Pal, pe atunci paroh la Luizi-Călugăra, pentru a intra în Ordinul Franciscan. Între anii 1987-1988 a făcut în mod clandestin noviciatul, la Hălăucești, cu pr. Gheorghe Patrașcu, iar la 17 septembrie 1988 a emis prima profesiune temporară. Între anii 1990 și 1993 și-a continuat pregătirea teologică la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. La 18 septembrie 1991 a făcut profesiunea solemnă intrând definitiv în Ordinul Fraților Minori Conventuali - Provincial "Sfântul Iosif" din România. A fost hirotonit preot la 8 septembrie 1993, de către Preasfințitul Vasile Hossu, episcop greco-catolic de Oradea.

După hirotonire a slujit pentru câteva luni ca vicar parohial la Luizi-Călugăra, după care conducerea Provinciei l-a desemnat să preia slujirea de administrator al Seminarului liceal și al Institutului Teologic Franciscan de la Roman, pe atunci în faza de construcție (1993-1997).

Între anii 1997 și 1999 a slujit ca paroh al Parohiei Greco-Catolice din Holod, jud. Bihor, după care a revenit în Moldova, fiind numit vicar parohial la Buruienești, jud. Neamț (1999-2000).

În anul 2000 a fost transferat la Nisiporești, jud. Neamț, unde a slujit până în anul 2008 în calitate de vicar parohial și responsabil direct cu lucrările de construcție ale actualei biserici parohiale.

În anul 2008, după ce a suferit un grav accident rutier, a fost rechemat în Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman, unde a rămas până în anul 2014, perioadă în care a urmat diferite tratamente medicale atât în țară, cât și în străinătate.

În anul 2016 a fost repartizat în conventul din Oradea, slujind, în măsura în care i-au mai permis condițiile fizice, ca duhovnic al bisericii parohiale "Adormirea Maicii Domnului".

Ca pensionar, pr. Karmil s-a retras în casa părintească din satul natal Pădureni, com. Mărgineni (BC).

Pr. Karmil Sociu a fost un om inimos, practic și jovial; disponibil, mai ales în anii grei de reconstrucție a Provinciei, pentru slujirile de natură administrativă ce i-au fost încredințate; sub coordonarea sa a fost finalizată construirea impunătoarei biserici din Nisiporești, care acum adăpostește osemintele fericitei Veronica Antal.

Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot binele pe care l-a săvârșit prin acest slujitor al său în Biserică, Ordin și Provincie, ne rugăm aceluiași Tată ceresc să-l primească în rândul fericiților din cer!

Actualizare despre funeralii:

Luni, 9 martie 2020, se va celebra, de la ora 18.00, o sfântă Liturghie în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Mărgineni, satul natal al părintelui Karmil.

Marți, 10 martie, la ora 10.00, după rugăciunea prohodului, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Karmil va pleca spre ultimul drum la Nisiporești, unde, la ora 17.00, se va celebra sfânta Liturghie pentru părintele Karmil.

Liturghia de înmormântare va fi celebrată la Nisiporești, în ziua de joi, 12 martie 2020, la ora 10.00.

Dumnezeu să-l odihnească!

Pr. Virgil Blaj
secretar provincial


 

lecturi: 8558.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat