Consideraţie la duminica a doua de după Crăciun - Anul A - 2020

Sir 24,1-2.8-12; Ps 147; Ef 1,3-6.15-18; 1Tim 3,16; In 1,1-18

"El ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos" (Ef 1,5).

Pentru că solemnitatea Crăciunului este începutul mântuirii noastre ce marchează punctul de trecere de la făgăduinţe la împlinire lor, ea a devenit momentul aşteptat când iubirea lui Dumnezeu faţă de noi păcătoşii pierduţi s-a arătat în Pruncuşorul Isus, căci la primul Crăciun Dumnezeu Tatăl, prin Duhul Sfânt, "l-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre pe Fiul său unul născut, pentru ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viaţa veşnică" (cf, In 3,16). Iată pentru ce în această duminică Biserica ne mai cheamă încă odată să facem sărbătoare în cinstea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, să medităm la iubirea sa faţă de noi, oamenii păcătoşi, şi să aprofundăm cum se cuvine misterul Crăciunului, care a sensibilizat întreaga creaţie afectată de păcat, creaţie care i-a adus lui Dumnezeu Tatăl şi Pruncului Isus zămislit de la Duhul Sfânt şi născut din Fecioara Maria, mulţumirea şi recunoştinţa ei. Căci de Crăciun: îngerii care sufereau din cauza plecării noastre din paradis, le-au adus cântul şi vestirea lor; firmamentul cerului şi-a trimis spre slava lor şi spre luminarea oamenilor, o stea călăuzitoare; pământul i-a oferit Domnului o grotă pentru a se naşte, animalele i-au oferit Pruncuşorului divin protecţia şi căldura lor; lumea vegetală i-a oferit fân şi flori drept aşternut; iar omenirea i-a oferit Domnului cele mai sfinte, alese şi calde suflete, pe Maria şi Iosif, iar toţi creştinii cei buni îi oferă Pruncului Isus, până la sfârşitul lumii, cântul şi recunoştinţa şi vestirea până la marginile pământului.

Liturghia din această duminică, prin antifona de la intrare, se deschide cu un text din cartea Înţelepciunii: "Când liniştea învăluia totul şi noaptea era la jumătatea căii sale, Cuvântul tău atotputernic, Doamne, a venit din ceruri, de pe tronul regesc" (cf. Înţ 18,14-15). Acest text citit pe fondul aşteptărilor şi promisiunilor mesianice şi ascultat în atmosfera Crăciunului, ne dezvăluie noi date cu privire la planul lui Dumnezeu de a salva lumea, date ilustrate în lecturile biblice de astăzi, unde Isus, Cuvântul întrupat este descris ca "înţelepciunea Tatălui" stabilită între noi, oamenii (cf. Sir 24,1-2.8-12), ca viaţa, lumina, harul şi mântuirea venite în lume (cf. In 1,1-18; Ef 1,3-6.15-18), unde Dumnezeu cum odinioară a coborât din ceruri şi i-a eliberat pe evrei din robia Egiptului în miez de noapte (cf. Ex 3,8; 14,20), acum îi salvează pe cei drepţi din abisul morţii cu ajutorul Cuvântului său, făcând cunoscute judecăţile tale (cf. Ps 147,12)

Cuvântul lui Dumnezeu "s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14), "propter nostram salutem" (pentru a noastră mântuire), cum mărturisim în Crez, şi strâns legat de aceasta pentru a dezvălui chipul nevăzut şi duios al Tatălui său şi al nostru (cf. In 1,18; 20,17), care prin naşterea Fiului său Isus din Fecioara Maria (cf. Gal 4,4), prin puterea Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35), nu numai că: "şi-a stabilit locuinţa în mijlocul nostru" (cf. Sir 24,8-11), ci şi-a stabilit-o chiar "în inima noastră" (cf. In 14,23; Ap 3,20), căci asta a dorit chiar de la creaţia omului (cf. Prov 8,31).

Apoi, "Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14), pentru a împlini dorinţa omului de la început de a fi ca Dumnezeu (cf. Gen 3,5; 1In 3,2). De aceea, sfântul Ciril din Alexandria (378-444) spunea că "Isus s-a făcut ceea ce suntem noi pentru a ne face părtaşi de ceea ce este El". Iar sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), spunea şi el: "Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se poată îndumnezei". De aceea, sărbătoarea Crăciunului îl invită pe orice om să se îndrepte spre Dumnezeu ca să primească "har peste har" (In 1,16), căci acum acest lucru a devenit posibil.

Şi iarăşi, "Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14), pentru ca noi să primim înapoi ceea ce am pierdut prin păcat, iar Prologul Evangheliei după Sfântul Ioan pe care l-am citit şi meditat la sfânta Liturghie din duminica de astăzi, dar şi din ziua Crăciunului, tocmai despre acest adevăr ne vorbeşte. Prin întruparea sa, Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne-a dat înapoi nu numai ceea ce am pierdut prin păcat: viaţa, lumina, înfierea, harul şi vederea lui Dumnezeu (cf. In 1,1-18), dar ne-a mai dat: credinţa, speranţa şi iubirea în Isus; moştenirea şi gloria Tatălui alături de sfinţi; înţelepciunea, descoperirea şi cunoaşterea prin Duhul Sfânt, aşa cum ne spune lectura a doua de astăzi (cf. Ef 1,3-6.15-18); am mai primit apoi: binecuvântarea, pacea, plinătatea darurilor, hotărârile şi judecăţile sale, puterea cuvântului împreună cu puterea de a-l preamări şi lăuda Dumnezeu cu iuţeală mare, cum ne spune psalmul responsorial (cf. Ps 147,12-19), împreună cu puterea de a-l propovădui neamurilor şi de a-l face cunoscut în întreaga lume, ca sfântul Paul (cf. 1Tim 3,16) şi ca sfântul Ioan Botezătorul, amintit în Evanghelia de astăzi (cf. In 1,15-16).

Acesta este marele mister şi marele dar al lui Dumnezeu de Crăciun pentru fiecare om care crede. Deci, dincolo de toate detaliile şi interpretările pe care le implică evenimentul Crăciunului, aceasta este şi semnificaţia sa fundamentală.

Dacă odinioară Adam se ascundea îngrozit de glasul lui Dumnezeu (cf. Gen 3,7); dacă Cain a fugit până la marginile pământului ca să nu dea ochii cu Dumnezeu (cf. Gen 4,16), dacă dreptul Iob prefera să-l înghită pământul decât să audă glasul de temut al lui Dumnezeu (cf. Iov 31,38), iată că acum, prin întruparea lui Cristos, glasul de temut al lui Dumnezeu care răsună peste ape şi care face să bubuie tunetul, care sfărâmă cedrii Libanului, care face să ţâşnească flăcări de foc, care face să tremure pustiul şi despoaie pădurile (cf. Ps 29,3-9), s-a transformat într-un gângurit de copil. Mântuitorul, pe care veacurile l-au aşteptat, după care lumea a suspinat (cf. Is 64,1), a venit în lume (cf. In 18,37; 1Tim 1,15). Copilul care a fost vestit şi aşteptat, iată că acum s-a născut din Fecioara Maria, "locuieşte printre fiii lui Iacob, a prins printre aleşii Domnului, locuieşte în mijlocul adunării celor sfinţi" (cf. Sir 24,8.12) şi constituie dovada certă a iubirii lui Dumnezeu faţă această lume.

Dumnezeu Tatăl a avut în sine un gând, un plan, un chip, iar cest gând, plan şi chip se numeşte "Fiul". Dumnezeu Tatăl pronunţă acest gând misterios şi acest Cuvânt, arată chipul Fiului său şi creează lumea; spune "să fie lumină" şi apare lumina înaintea aştrilor; pronunţă acest "Cuvânt" şi apar creaturile toate: soarele, luna, stelele, mările, munţii, câmpiile şi oamenii. Creaţia este prima carte scrisă de Dumnezeu, o carte în care pot citi chiar şi neştiutorii de carte: "Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există" (In 1,3).

Apoi, Dumnezeu pronunţă Cuvântul său şi îi inspiră pe profeţi să vorbească despre el, despre gândul lui, despre planul său şi despre chipul Fiului său ca mântuitor. După creaţie, Biblia este cea de-a doua carte în care Dumnezeu îşi dezvăluie în mod mai deschis gândul său şi voinţa sa.

În final, Dumnezeu îşi exprimă în mod total şi definitiv fiinţa sa, când Cuvântul său, prin puterea Duhului Sfânt, se face trup în sânul Fericitei Fecioare Maria şi se naşte în Betleem. Acum nu mai avem înaintea ochilor o multitudine de lucruri sau de cuvinte. Avem o persoană concretă: Isus Cristos. El este Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu; el este "icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia" (Col 1,15). Prin Isus am devenit fiii Tatălui şi comoştenitorii săi împreună cu el (cf. Ef 2,18-20). De Crăciun, aflăm că Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, nu înseamnă "vorbe", ci "trup omenesc". Dumnezeu s-a făcut om, a devenit unul dintre noi, care "a lucrat cu mâini omeneşti, a gândit cu minte omenească, a voit cu voinţă omenească, a iubit cu inimă omenească" (cf. GS 22). Întruparea Fiului lui Dumnezeu a umplut toată istoria şi viaţa fiecărui om.

Titlul cel mai înalt oferit de Tatăl lui Isus şi prin Isus şi nouă care credem în el, este cel de "Fiu". Prin Cristos ne-a fost reconferită demnitatea "filiaţiunii perene", întrucât Isus este mereu "fiu", Fiul lui Dumnezeu, iar noi am redevenit copii, "copiii lui Dumnezeu" (cf. In 1,12). Starea de copil indică modul în care putem intra în comuniune cu Dumnezeu. De aceea Isus ne spune: "Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Mt 18,3).

Suntem în faţa unor necuprinse haruri, binecuvântări şi daruri. Însă pentru unii oameni diavolul a creat o nouă dramă prin care pierd toate acestea, prin refuzul lui Isus, căci aşa cum spune Evanghelia de astăzi, "Isus a venit la ai săi, şi ai săi nu l-au primit" (In 1,11). Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, "le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu" (In 1,12).

La Betleem, prin refuzul oamenilor de a-l primi pe Pruncul Isus s-au proiectat deja umbrele crucii de pe Calvar. Căci ce ne este dat să vedem doi tineri soţi, Iosif şi Maria, purtaţi pe drumuri lungi şi grele de împăratul Cezar Augustus, care făcea adesea numărătoarea supuşilor, pentru a-i putea impozita. Pe tânăra mamă o ajung durerile naşterii în timpul călătoriei, nu găseşte o casă de oameni unde să nască, este nevoită să se retragă la marginea localităţii şi îşi aduce copilul pe lume în toiul nopţii, într-un grajd, în adăpostul murdar şi urât mirositor al vitelor. "La ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit" (In 1,11), constată cu tristeţe evanghelistul Ioan. Mama nu are un leagăn unde să-şi pună copilul, îl culcă pe un braţ de fân, pe care îl mâncau animalele odată cu florile minunate ale primăverii, prevestind că Isus "floarea câmpului" (Ct 7,12), avea să fie sfâşiat de fiarele ce poartă numele de oameni. Grota din Betleem aminteşte de o altă grotă: de grota săpată în stâncă de lângă Calvar, în care avea să fie înmormântat Isus. Copilul din iesle, pe care păstorii l-au găsit înfăşat în scutece, aminteşte deja de Isus mort, culcat în mormânt, învelit într-o pânză şi legat de jur împrejur, ca un prunc înfăşat în scutece, aşa cum erau îngropaţi morţii la evrei la vremea aceea.

Dar, în ciuda tuturor suferinţelor şi necazurilor ce au însoţit naşterea lui Isus, Crăciunul este şi rămâne sărbătoarea bucuriei şi a speranţei, rămâne ziua când "poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare", rămâne ziua când Isus, Pruncul divin "a sfărâmat jugul şi a frânt nuiaua care ne lovea spinarea" (Is 9, 4).

Şi ca să folosesc o metaforă, Crăciunul este ca "un pachet plin de daruri" daruri descrise în lecturile biblice de astăzi şi daruri pe care le-am punctat succint în această consideraţie. Nu putem selecta din acest "pachet de daruri" numai ceea ce ne place mai mult şi ceea ce ne convine. "Pachetul cu daruri", ori se ia întreg, ori se refuză întreg. Mă refer aici nu numai la faptul de a-l refuza sau răstigni pe Isus prin păcat (cf. Evr 6,6), dar şi la faptul de a împărţi darurile cuprinse în acest "pachet" cu alţii, aşa cum au făcut păstorii, sfântul Ioan Botezătorul şi sfântul Paul. Aşadar, accept eu ca Isus, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu să se comunice prin gura şi faptele mele, fraţilor mei şi păgânilor? Am eu atitudinea, păstorilor, a lui Ioan Botezătorul, a sfântului apostol Paul şi ai celorlalţi apostoli de a-i învăţa pe semenii mei cine este Cuvântul?

Închei cu frumoasele cuvinte pe care sfântul Ambrozie (339-397) le-a adresat credincioşilor săi din Milano într-o predică de Crăciun, cuvinte pe care noi după ce ni le-am însuşit, să fim gata să le împărtăşim tuturor celor pe care îi vom întâlni de astăzi înainte: "Cristos a devenit copil, pentru ca tu să devii om desăvârşit; s-a lăsat înfăşat şi legat, pentru ca tu să fii eliberat de legăturile morţii; a coborât pe pământ, pentru ca tu să te ridici spre înălţimile cerului; nu a găsit un loc în casa de oaspeţi, pentru ca tu să găseşti un loc în casa Tatălui ceresc; s-a făcut sărac, pentru ca tu să te îmbogăţeşti cu sărăcia lui; a plâns ca orice copil, pentru ca lacrimile lui, amestecate cu lacrimile tale de pocăinţă, să-ţi spele păcatele".

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, lumina sufletelor credincioase, binevoieşte a umple lumea întreagă de slava ta şi arată-te, prin strălucirea luminii tale, tuturor popoarelor! Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Duminica a 2-a după Crăciun. Anul A. Predici la Radio Iaşi

lecturi: 985.