Celebrarea Vesperelor şi a Te Deum-ului de mulţumire pentru sfârşitul anului

Omilia Sfântului Părinte Francisc

Bazilica Vaticană

Marţi, 31 decembrie 2019

"Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său" (Gal 4,4).

Fiul trimis de Tatăl şi-a stabilit cortul său la Betleem din Efrata, "aşa mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda" (Mih 5,1); a trăit la Nazaret, localitate care nu este citată niciodată în Scriptură decât pentru a spune: "Poate fi ceva bun din Nazaret?" (In 1,46), şi a murit respins de marea cetate, de Ierusalim, răstignit în afara zidurilor sale. Decizia lui Dumnezeu este clară: pentru a revela iubirea sa El alege cetatea mică şi cetatea dispreţuită şi atunci când ajunge la Ierusalim se uneşte cu poporul păcătoşilor şi al celor rebutaţi. Niciunul din locuitorii cetăţii nu-şi dă seama că Fiul lui Dumnezeu făcut om merge pe străzile sale, probabil că nici măcar discipolii săi, care vor înţelege pe deplin numai cu învierea Misterul prezent în Isus.

Cuvintele şi semnele de mântuire pe care El le face în cetate trezesc stupoare şi un entuziasm momentan, dar nu sunt primite în semnificaţia lor deplină: în scurt timp nu vor mai fi amintite, când guvernatorul roman va întreba: "Îl vreţi liber pe Isus sau pe Baraba?". În afara cetăţii Isus va fi răstignit, sus pe Golgota, pentru a fi condamnat de privirea tuturor locuitorilor şi batjocorit de comentariile lor sarcastice. Dar de acolo, de pe crucea nou pom al vieţii, puterea lui Dumnezeu îi va atrage pe toţi la sine. Şi Născătoarea de Dumnezeu, are sub cruce este Îndurerata, urmează să extindă la toţi oamenii maternitatea sa. Născătoarea de Dumnezeu este Mama Bisericii şi duioşia sa maternă ajunge la toţi oamenii.

În cetate Dumnezeu şi-a stabilit cortul său..., şi de acolo nu s-a îndepărtat niciodată! Prezenţa sa în cetate, şi în acest oraş al nostru Roma, "nu trebuie să fie fabricată, ci descoperită, dezvăluită" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 71). Noi suntem cei care trebuie să-i cerem lui Dumnezeu harul ochilor noi, capabili de "o privire contemplativă, adică o privire de credinţă care să-l descopere pe Dumnezeu care locuieşte în casele sale, pe străzile sale, în pieţele sale" (ibid., 71). Profeţii, în Scriptură, avertizează cu privire la ispita de a lega prezenţa lui Dumnezeu numai la templu (Ier 7,4): El locuieşte în mijlocul poporului său, merge cu el şi trăieşte viaţa sa. Fidelitatea sa este concretă, este proximitate de existenţa zilnică a fiilor săi. Mai mult, atunci când Dumnezeu vrea să facă noi toate lucrurile prin intermediul Fiului său, nu începe de la templu, ci de la sânul unei femei mici şi sărace din poporul său. Este extraordinară această alegere a lui Dumnezeu! Nu schimbă istoria prin oamenii puternici din instituţiile civile şi religioase, ci pornind de la femeile de la periferia imperiului, ca Maria, şi de la sânurile lor sterile, ca acela al Elisabetei.

În psalmul 147, cu care ne-am rugat adineauri, psalmistul invită Ierusalimul să-l preamărească pe Dumnezeu, pentru că El "trimite Cuvântul său pe pământ, cuvântul lui aleargă cu iuţeală mare" (v. 4). Prin intermediul Duhului său, care rosteşte în fiecare inimă umană Cuvântul său, Dumnezeu îi binecuvântează pe fiii săi şi îi încurajează să lucreze pentru pacea în cetate. Aş vrea în seara aceasta ca privirea noastră asupra oraşului Roma să perceapă lucrurile din punctul de vedere al privirii lui Dumnezeu. Domnul se bucură când vede câte realităţi de bine sunt făcute în fiecare zi, câte eforturi şi câtă dăruire în promovarea fraternităţii şi solidarităţii. Roma nu este numai un oraş complicat, cu atâtea probleme, cu inegalităţi, corupţie şi tensiuni sociale. Roma este un oraş în care Dumnezeu trimite Cuvântul său, care se cuibăreşte prin intermediul Duhului în inima locuitorilor săi şi îi determină să creadă, să spere în pofida a toate, să iubească luptând pentru binele tuturor.

Mă gândesc la atâtea persoane curajoase, care cred şi care nu cred, pe care le-am întâlnit în aceşti ani şi care reprezintă "inima pulsantă" a Romei. Cu adevărat Dumnezeu n-a încetat niciodată să schimbe istoria şi faţa oraşului nostru prin poporul celor mici şi al celor săraci care locuiesc în el: El îi alege pe ei, îi inspiră, îi motivează la acţiune, îi face solidari, îi determină să activeze reţele, să creeze legături virtuoase, să construiască punţi şi nu ziduri. Tocmai prin aceste mii de râuri de apă vie a Duhului Cuvântul lui Dumnezeu fecundează oraşul şi din steril îl face "mamă ce se bucură de copii" (Ps 113,9).

Şi ce anume cere Domnul de la Biserica din Roma? Ne încredinţează Cuvântul său şi ne determină să ne aruncăm în învălmăşeală, să ne implicăm în întâlnirea şi în relaţia cu locuitorii oraşului pentru ca "mesajul să alerge cu iuţeală mare". Suntem chemaţi să-i întâlnim pe ceilalţi şi să ascultăm existenţa lor, strigătul lor de ajutor. Ascultarea este deja un act de iubire! A avea timp pentru alţii, a dialoga, a recunoaşte cu o privire contemplativă prezenţa şi acţiunea lui Dumnezeu în existenţele lor, a mărturisi mai mult cu faptele cu cuvintele viaţa nouă a Evangheliei, este cu adevărat o slujire de iubire care schimbă realitatea. De fapt, făcând astfel, în oraş precum şi în Biserică circulă aer nou, voinţă de a porni din nou la drum, de a depăşi vechile logici de contrapoziţie şi separările, pentru a colabora împreună, edificând un oraş mai drept şi fratern.

Nu trebuie să ne fie frică sau să ne simţim nepotriviţi pentru o misiune aşa de importantă. Să ne amintim: Dumnezeu nu ne alege din cauza "bravurii" noastre, ci tocmai pentru suntem şi ne simţim mici. Îi mulţumim pentru Harul său care ne-a susţinut în acest an şi cu bucurie înălţăm către El cântarea de laudă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1182.