Traian: Zile de reculegere pentru personalul socio-medical
În perioada 29 noiembrie - 1 decembrie 2019 la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian au avut loc zile de reculegere pentru personalul socio-medical care lucrează în structurile caritative și în cele spitalicești din Dieceza de Iași. Grupul a fost însoțit spiritual de pr. Ștefan Acatrinei, guardian la Institutul Teologic Franciscan Roman, de pr. Egidiu Condac, director general Centrul Diecezan Caritas Iași și pr. Eugen Robu, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Sanitară.
Pr. Ștefan ne-a propus spre meditare aspecte ce privesc înțelegerea vocației personale primite de la Dumnezeu, identificarea și înțelegerea darurilor pe care le avem de la el și pe care le putem folosi pentru creșterea noastră personală, dar mai ales în slujba celor care au nevoie de noi.
Toți avem o vocație comună dincolo de ceea ce facem fiecare dintre noi. Avem o vocație comună de a fi sfinți. Indiferent de statutul pe care îl avem, ca persoană consacrată, preot sau laic, mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a oferit sunt toate pentru împlinirea acestui deziderat.
În zilele de reculegere am încercat să deslușim cum Dumnezeu lucrează în viața noastră, cum păcatul ne poate influența și cum putem canaliza energia pe care o avem pentru a ne împlini vocația. Darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat ne pot ajuta să ne canalizăm energia pentru a ne atinge dezideratul.
Duminică, după celebrarea sfintei Liturghii, fiecare participant a putut împărtăși bogăția primită la Traian, mulțumindu-i Domnului pentru aceste zile, pr. Ștefan Acatrinei și gazdelor. Domnul să-i răsplătească cu harurile necesare și să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi pentru a aduce roade prin tot ceea ce s-a semănat în aceste zile!
Redăm câteva impresii ale participanților la aceste zile de reculegere:
"Mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste zile de reculegere. Pr. Ștefan Acatrinei prin meditațiile susținute, ne-a ajutat să înțelegem mai bine cât de minunat ne-a creat Dumnezeu și cu cât de multe daruri și calități ne-a înzestrat".
"Vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o de a vedea o cale diferită spre a recunoaște vocația. Părintele Ștefan prin reflecțiile inspirate de sfântul Francisc ne-a făcut să medităm asupra propriei vocații. Exemplele din Biblie relatate ne-au ajutat să înțelegem cum putem combate răul, cum putem utiliza oportunitățile, mijloacele, tot ceea ce ne oferă mediul înconjurător spre a face binele, spre a ajunge la sfințenie".
"Aceste zile de reculegere pot fi și sunt un prilej de comuniune în cadrul echipei și de restabilire a obiectivelor comune profitând de frumoasa perioadă în care am intrat, cea a Adventului. Fiecare om consider că are nevoie de anumite momente de reculegere menite să ajute sufletul, îmbogățindu-l prin rugăciune, meditație. Fie ca aceste zile de reculegere să ne ajute să ne îmbogățim sufletul cu multe haruri și binecuvântări".
"A fost o experiență plăcută, utilă, constructivă și binevenită. Cuvintele părintelui Ștefan au fost pline de încărcătură sufletească și pline de har și îi mulțumim din inimă. Vom reveni cu drag!"
"Mulțumiri cu recunoștință! Vă mulțumim pentru temele prezentate care ne-au introdus în comuniunea cu Dumnezeu, pentru momentele de meditație spirituală, pentru rugăciunea comună".
"Mulțumim pentru organizare! Provocările noastre zilnice trebuie să ne găsească pregătiți. Pentru a oferi ajutor medical este necesară și o trăire spirituală. Și noi putem avea momente de slăbiciune, care ne pot face să renunțăm. Este necesar să medităm și să reflectăm la cum putem să ne împlinim vocația. «Doamne-ajută» la cât mai multe revederi!"
"Particip de fiecare dată cu bucurie la zilele de reculegere! Pentru mine au fost trei zile de har, de învățătură. Mulțumim Domnului și organizatorilor care ne ajută să vedem care sunt pașii care ne duc spre cer".
Încheiem aceste rânduri cu o rugăciune a sfântului Francis de Assisi:
"Doamne, fă din mine un instrument al păcii tale: unde este ură, să aduc IUBIRE, unde este ofensă, să aduc IERTARE, unde este dezbinare, să aduc UNIRE, unde este îndoială, să aduc CREDINȚĂ, unde este greșeală, să aduc ADEVĂR, unde este disperare, să aduc SPERANȚĂ, unde este tristețe, să aduc BUCURIE, unde este întuneric, să aduc LUMINĂ.
O, Doamne, ajută-mă să am încredere, nu atât să fiu mângâiat, cât să mângâi, nu atât să fiu înțeles, cât să înțeleg, nu atât să fiu iubit, cât să iubesc. Căci cel ce se uită pe sine, se găsește; celui ce iartă, i se va ierta; și cel ce moare, se trezește la viața veșnică. Amin!"
Antonina Dogariu
Centrul Diecezan Caritas Iași
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
29 noiembrie - 1 decembrie: Traian: Zile de reculegere pentru personalul socio-medical
lecturi: 1128.