CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN THAILANDA ŞI JAPONIA
(19-26 noiembrie 2019)

Întâlnirea cu victimele triplului dezastru

"Bellesalle Hanzomon", Tokyo

Luni, 25 noiembrie 2019

Dragi prieteni,

Această întâlnire cu voi este un moment important în vizita mea în Japonia. Vă mulţumesc pentru primirea cu muzică argentiniană. În mod special, mulţumesc lui Toshiko, Tokuun şi Matsuki, care ne-au împărtăşit istoria lor. Ei, precum şi voi, reprezentaţi pe toţi cei care au suferit aşa de mult datorită triplului dezastru - cutremurul, tsunami şi incidentul nuclear -, care a lovit nu numai prefecturile Iwate, Miyagi şi Fukushima, ci toată Japonia şi locuitorii săi. Mulţumesc pentru că aţi exprimat cu cuvintele voastre şi cu prezenţa voastră tristeţea şi durerea îndurate de atâtea persoane, dar şi speranţa deschisă spre un viitor mai bun. Matsuki, încheind mărturia sa, m-a invitat să mă unesc cu voi în rugăciune. Să facem un moment de tăcere şi să lăsăm ca primul nostru cuvânt să fie rugăciunea pentru cele peste optsprezece mii de persoane care şi-au pierdut viaţa, pentru familiile lor şi pentru cei care însă sunt dispăruţi. Să facem o rugăciune care să ne unească şi să ne dea curajul de a privi înainte cu speranţă.

Mulţumim şi pentru eforturile administraţiilor locale, ale organizaţiilor şi ale persoanelor care lucrează la reconstruirea zonelor în care au avut loc catastrofele şi pentru a alina situaţia celor peste cincizeci de mii de persoane care au fost evacuate, actualmente în adăposturi temporare, fără încă a se putea întoarce la casele lor.

Sunt deosebit de recunoscător, aşa cum a subliniat Toshiko, pentru promptitudinea cu care multe persoane, nu numai din Japonia, ci din toată lumea, s-au mobilizat imediat după catastrofe pentru a ajuta populaţiile lovite cu rugăciunea şi asistenţa materială şi financiară. O acţiune care nu poate să fie pierdută în timp şi să dispară după shock-ul iniţial, dar care trebuie prelungită şi susţinută. Cu privire la ceea ce a subliniat Matsuki, unii dintre cei care trăiau în zonele lovite acum se simt uitaţi şi nu puţini trebuie să înfrunte probleme continue de terenuri şi păduri contaminate şi efectele pe termen lung ale radiaţiilor.

Fie ca această întâlnire să folosească pentru ca, toţi împreună, să adresăm un apel persoanelor de bunăvoinţă pentru ca victimele acestor tragedii să continue să primească ajutorul de care au atâta nevoie.

Fără resurse de bază: hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, nu este posibil să se trăiască o viaţă demnă şi să se aibă minimul necesar pentru a putea obţine o reconstruire, care la rândul său cere să se experimenteze solidaritatea şi sprijinul unei comunităţi. Nimeni nu se "reconstruieşte" singur; nimeni nu poate reîncepe singur. Este esenţial a găsi o mână prietenă, o mână fraternă, în măsură să ajute la ridicarea nu numai a oraşului, ci şi a privirii şi a speranţei. Toshiko ne-a spus că, deşi a pierdut casa în tsunami, este recunoscătoare că poate aprecia darul vieţii şi că simte speranţă văzând persoanele unindu-se pentru a se ajuta reciproc. La opt ani după triplul dezastru, Japonia a demonstrat cum poate un popor să se unească în solidaritate, răbdare, perseverenţă şi rezistenţă. Drumul pentru o recuperare deplină poate să fie încă lung, dar este mereu posibil dacă se poate baza pe sufletul acestor oameni capabili să se mobilizeze pentru a se ajuta reciproc. Aşa cum a spus Toshiko, dacă nu facem nimic rezultatul va fi zero, dar dacă faci un pas, vei înainta un pas. Deci, vă invit să mergeţi înainte în fiecare zi, puţin câte puţin, pentru a construi viitorul bazat pe solidaritatea şi angajarea reciprocă, pentru voi, pentru copiii şi nepoţii voştri şi pentru generaţiile viitoare.

Tokuun a întrebat cum putem răspunde la alte probleme importante care ne privesc şi care, aşa cum bine ştiţi, nu pot să fie văzute şi tratate separat: războaie, refugiaţi, alimentaţie, inegalităţi economice şi provocări ambientale. Este o eroare gravă a crede că astăzi problemele pot să fie înfruntate în manieră izolat fără a le considera ca parte a unei reţele mai ample. Aşa cum a subliniat pe bună dreptate, facem parte din acest pământ, din ambient - în afară de a lua decizii curajoase şi importante cu privire la folosirea resurselor naturale, şi îndeosebi cu privire la viitoarele surse de energie, este de a lucra şi a merge spre o cultură capabilă să combată indiferenţa. Unul din relele care ne lovesc mai mult se află în cultura indiferenţei. Este urgentă mobilizarea pentru a ajuta la conştientizarea faptului că dacă un membru al familiei noastre suferă, toţi suferim cu el; pentru că nu se ajunge la o interconexiune dacă nu se cultivă înţelepciunea apartenenţei, singura capabilă să asume problemele şi soluţiile în mod global. Aparţinem unii altora.

În acest sens, aş vrea să amintesc îndeosebi accidentul nuclear de la Daiichi în Fukushima şi consecinţele sale. În afară de preocupările ştiinţifice sau medicale, există şi munca imensă pentru a restabili ţesutul societăţii. Până când legăturile sociale nu vor fi restabilite în comunităţile locale şi persoanele vor avea din nou o viaţă sigură şi stabilă, accidentul de la Fukushima nu va fi complet rezolvat. Asta implică, în acelaşi timp - aşa cum bine au subliniat fraţii mei episcopi din Japonia - preocuparea datorită prelungirii folosirii energiei nucleare, motiv pentru care au cerut abolirea centralelor nucleare.

Epoca noastră este tentată să facă din progresul tehnologic măsura progresului umane. Această "paradigmă tehnocratică" de progres şi de dezvoltare modelează viaţa persoanelor şi funcţionarea societăţii şi, adesea, duce la un reducţionism care atinge toate domenii din societăţile noastre (cf. Enciclica Laudato si', 101-114). Aşadar este important, în momente ca acesta, a face o pauză, a ne opri şi a reflecta despre cine suntem şi, poate în mod mai critic, despre cine vrem să fim. Ce tip de lume, ce tip de moştenire vrem să le lăsăm celor care vor veni după noi? Înţelepciunea şi experienţa bătrânilor, împreună cu angajarea şi cu entuziasmul tinerilor, pot ajuta la plăsmuirea unei viziuni diferite, a unei viziuni care să ajute să privim cu mare respect darul vieţii şi solidaritatea cu fraţii noştri şi surorile noastre în unica, multietnica şi multiculturala familie umană.

Când ne gândim la viitorul casei noastre comune, trebuie să ne dăm seama că nu putem lua decizii pur egoiste şi că avem o mare responsabilitate faţă de generaţiile viitoare. În acest sens, ni se cere să alegem un stil de viaţă umil şi auster care să răspundă la urgenţele pe care suntem chemaţi să le înfruntăm. Toshiko, Tokuun şi Matsuki ne-a amintit necesitatea de a găsi un nou parcurs pentru viitor, un parcurs bazat pe respectul faţă de fiecare persoană şi faţă de ambientul natural. În acest parcurs, "toţi putem colabora ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea creaţiei, fiecare cu propria cultură şi experienţă, cu propriile iniţiative şi capacităţi" (ibid., 14).

Iubiţi fraţi, în lucrarea continuă de recuperare şi reconstruire după triplul dezastru, multe mâini trebuie să se prindă şi multe inimi trebuie să fie unite ca şi cum ar fi una. În acest mod, cei care au suferit vor primi sprijin şi vor şti că nu au fost uitaţi. Vor şti că multe persoane, activ şi eficient, împărtăşesc durerea lor şi vor continua să întindă o mână fraternă pentru a ajuta. Încă o dată, lăudăm şi le mulţumim tuturor celor care, cu simplitate, au încercat să uşureze povara victimelor. Fie ca această compasiune să fie drumul care să permită tuturor să găsească speranţă, stabilitate şi siguranţă pentru viitor.

Mulţumesc iarăşi pentru că aţi fost aici. Vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Şi Dumnezeu să vă dea vouă tuturor şi celor dragi ai voştri binecuvântările de înţelepciune, de tărie şi de pace. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

www.popeinjapan2019.jp - site dedicat vizitei papei Francisc în Japonia

lecturi: 475.