CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN THAILANDA ŞI JAPONIA
(19-26 noiembrie 2019)

Sfânta Liturghie cu tinerii

Catedrala "Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria", Bangkok

Vineri, 22 noiembrie 2019

Să mergem în întâmpinarea Domnului care vine!

Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne invită să ne punem în mişcare şi să privim la viitor pentru a ne întâlni cu lucrul cel mai frumos pe care vrea să ni-l dăruiască: venirea definitivă a lui Cristos în viaţa noastră şi în lumea noastră. Să-i spunem bun-venit în mijlocul nostru cu imensă bucurie şi iubire, aşa cum numai voi tinerii ştiţi s-o faceţi! Înainte ca noi să mergem ca să-l căutăm, ştim că Domnul ne caută, ne vine în întâmpinare şi ne cheamă să pornim de la necesitatea unei istorii de făcut, de creat, de inventat. Să mergem înainte cu bucurie pentru că ştim că acolo El ne aşteaptă.

Domnul ştie că prin voi, tinerii, intră viitorul în aceste ţinuturi şi în lume şi se bazează pe voi pentru a duce înainte misiunea sa astăzi (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 174). Aşa cum avea un plan pentru poporul ales, tot aşa Dumnezeu are un plan şi pentru fiecare dintre voi. El este primul care visează să ne invite pe toţi la un ospăţ pe care trebuie să-l pregătim împreună, El şi noi, ca o comunitate: ospăţul din Împărăţia sa de la care nimeni n-ar trebui să rămână afară.

Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre zece tinere invitate să privească la viitor şi să participe la sărbătoarea Domnului. Problema a fost că unele dintre ele nu erau pregătite să-l primească; nu pentru că au adormit, ci pentru că le lipsea untdelemnul necesar, combustibilul interior pentru a menţine aprins focul iubirii. Aveau un elan şi o motivaţie mari, voiau să participe la chemarea şi la convocarea Învăţătorului, însă cu timpul forţele şi voinţa s-au stins, s-au epuizat şi au ajuns târziu. O parabolă despre ce s-ar putea întâmpla tuturor creştinilor atunci când, plini de elan şi de dorinţă, simţim chemarea Domnului de a face parte din Împărăţia sa şi de a împărtăşi bucuria sa cu alţii. Se întâmplă adesea atunci că, în faţa problemelor şi a obstacolelor, care de atâtea ori sunt multe, aşa cum fiecare dintre voi ştie bine în inima sa, în faţa suferinţei persoanelor dragi, sau a neputinţei care se experimentează în situaţii care par imposibil de schimbat, necredinţa şi amărăciunea pot să câştige spaţiu şi să se infiltreze în tăcere în visele noastre, făcând în aşa fel încât să se răcească inima noastră, încât să pierdem bucuria şi să ajungem târziu.

Pentru aceasta mi-ar plăcea să vă întreb: vreţi să menţineţi viu focul care poate să vă lumineze în mijlocul nopţii şi în mijlocul dificultăţilor? Vreţi să vă pregătiţi pentru a răspunde la chemarea Domnului? Vreţi să fiţi gata să faceţi voinţa sa?

Cum se poate procura untdelemnul care poate să vă menţină în mişcare şi să vă încurajeze să-l căutaţi pe Domnul în orice situaţie?

Voi sunteţi moştenitori ai unei istorii magnifice de evanghelizare care v-a fost transmisă ca o comoară sacră. Această frumoasă catedrală este martoră a credinţei în Cristos pe care au avut-o înaintaşii voştri: fidelitatea lor, profund înrădăcinată, i-a determinat să facă opere bune, să construiască templul celălalt, şi mai frumos, compus din pietre vii pentru a putea duce iubirea milostivă a lui Dumnezeu la toate persoanele din timpul lor. Au putut să facă asta pentru că erau convinşi de ceea ce profetul Osea a proclamat în prima lectură de astăzi: Dumnezeu le-a vorbit cu duioşie, i-a îmbrăţişat cu iubire puternică, pentru totdeauna (cf. Os 2,16.21).

Dragi prieteni, pentru ca focul Duhului Sfânt să nu se stingă şi voi să puteţi menţine vie privirea şi inima, este necesar să fiţi înrădăcinaţi în credinţa bătrânilor noştri: părinţi, bunici, învăţători. Nu pentru a rămâne prizonieri ai trecutului, ci pentru a învăţa să avem acel curaj care ne poate ajuta să răspundem la noile situaţii istorice. Viaţa lor a fost una care a rezistat la multe încercări şi la multă suferinţă. Însă, de-a lungul drumului, au descoperit că secretul unei inimi fericite este siguranţa pe care o găsim atunci când suntem ancoraţi, înrădăcinaţi în Isus, înrădăcinaţi în viaţa lui Isus, în cuvintele sale, în moartea şi învierea sa.

"Uneori am văzut copaci tineri, frumoşi, care ridicau ramurile lor spre cerul tinzând tot mai sus, şi păreau un cânt de speranţă. Ulterior, după o furtună, i-am găsit căzuţi, fără viaţă. Pentru că aveau puţine rădăcini, îşi răsfiraseră ramurile lor fără a pune rădăcini adânci în pământ, şi astfel au cedat în faţa asalturilor naturii. Pentru aceasta mă doare să văd că unii le propun tinerilor să construiască un viitor fără rădăcini, ca şi cum lumea ar începe acum. Pentru că «este imposibil ca unul să crească dacă nu are rădăcini puternice care să-l ajute să stea bine în picioare şi alipit de pământ. Este uşor să ne risipim atunci când nu avem unde să ne alipim, unde să ne fixăm»" (Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 179).

Fără acest puternic simţ de înrădăcinare, putem rămâne descumpăniţi de "glasurile" din această lume, care se luptă pentru atenţia noastră. Multe din acelea sunt atrăgătoare, propuneri bine "machiate", care la început par frumoase şi intense, dar cu timpul ajung să lase numai golul, oboseala, singurătatea şi apatie (cf. ibid., 142) şi sting acea scânteie de viaţă pe care Domnul a aprins-o într-o zi în fiecare dintre noi.

Dragi tineri! Voi sunteţi o nouă generaţie, cu noi speranţe, noi vise şi noi întrebări; cu siguranţă şi cu unele îndoieli, însă, înrădăcinaţi în Cristos, vă invit să menţineţi vie bucuria şi să nu vă fie frică să priviţi la viitor cu încredere. Înrădăcinaţi în Cristos, priviţi cu bucurie şi priviţi cu încredere. Această condiţie se naşte din faptul de a ne şti doriţi, întâlniţi şi iubiţi infinit de Domnul. Prietenia cultivată cu Isus este untdelemnul necesar pentru a lumina drumul, drumul vostru, dar şi pe cel al tuturor celor care vă înconjoară: prieteni, vecini, colegi de studiu şi de muncă, inclusiv cel al acelora care sunt cu totul în dezacord cu voi.

Să mergem în întâmpinarea Domnului care vine! Nu vă fie frică de viitor şi nu vă lăsaţi intimidaţi; dimpotrivă, să ştiţi că în viitor Domnul vă aşteaptă pentru a pregăti şi a celebra sărbătoarea din Împărăţia sa.

___________________

Mulţumirea Sfântului Părinte la sfârşitul Liturghiei cu tinerii

La sfârşitul acestei celebrări, doresc să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă vizita mea în Thailanda şi care au colaborat la realizare.

Reînnoiesc exprimarea recunoştinţei mele Maiestăţii Sale regele Rama al X-lea, guvernului şi celorlalte autorităţi ale ţării pentru primirea lor grijulie. Mulţumesc din inimă fraţilor mei episcopi şi îndeosebi cardinalului Francis Xavier, precum şi preoţilor, călugăriţelor şi călugărilor, credincioşilor laici şi în special vouă, tinerilor!

O mulţumire vie adresez voluntarilor care au colaborat cu atâta generozitate; şi celor care m-au însoţit cu rugăciunea lor şi jertfele lor, în mod deosebi bolnavilor şi deţinuţilor.

Să vă răsplătească Domnul cu mângâierea sa şi pacea pe care numai El o poate da. Şi vă las o temă: nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Multe mulţumiri!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

www.popevisitthailand.com - site dedicat vizitei papei Francisc în Thailanda

www.facebook.com/popevisitthailand - pagina de Facebook dedicată vizitei papei Francisc în Thailanda

lecturi: 355.