CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN THAILANDA ŞI JAPONIA
(19-26 noiembrie 2019)

Întâlnirea cu personalul medical de la St. Louis Hospital

Bangkok

Joi, 21 noiembrie 2019

Dragi prieteni,

Sunt bucuros că am oportunitatea de a mă întâlni cu voi, personalul medical, sanitar şi auxiliar de la spitalul St. Louis şi din alte spitale catolice şi centre caritative. Mulţumesc directorului pentru cuvintele sale respectuoase de prezentare. Pentru mine este o binecuvântare să asist, personal, la această slujire preţioasă pe care Biserica o oferă poporului thailandez, în special celor mai nevoiaşi. Salut cu afect Surorile Sfântului Paul de Chartres, precum şi celelalte călugăriţe prezente aici, şi vă mulţumesc pentru dedicarea tăcută şi bucuroasă acestui apostolat. Voi ne permiteţi să contemplăm faţa maternă a Domnului care se apleacă pentru a unge şi a ridica pe fiii săi: mulţumesc.

Mi-a făcut plăcere să aud cuvintele directorului despre principiul care animă acest spital: "Ubi caritas, Deus ibi est", "Unde este iubire, acolo este Dumnezeu". De fapt, tocmai în exercitarea carităţii noi creştinii suntem chemaţi nu numai să manifestăm că suntem discipoli misionari, ci şi să verificăm fidelitatea urmării noastre şi cea a instituţiilor noastre: "Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40), spune Domnul. Discipoli misionari sanitari care se deschid la "o fraternitate mistică, contemplativă, care ştie să privească la măreţia sacră a aproapelui, care ştie să-l descopere pe Dumnezeu în fiecare fiinţă umană, [...] pentru a căuta fericirea celorlalţi aşa cum o caută Tatăl lor bun" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 92).

Din acest punct de vedere, voi faceţi una din cele mai mari fapte de milostivire, pentru că angajarea voastră sanitară merge mult dincolo de o simplă şi lăudabilă practicare a medicinei. Această angajare nu se poate reduce numai la realizarea câtorva acţiuni sau programe determinate, ci trebuie mers dincolo, deschişi la neprevăzut. A primi şi a îmbrăţişa viaţa aşa cum ajunge la Secţia Primiri Urgenţe a spitalului pentru a fi tratată cu o pietate specială, care se naşte din respectul şi din iubirea faţă de demnitatea tuturor fiinţelor umane. Şi procesele de vindecare cer şi revendică forţa unei ungeri capabile să restituie, în toate situaţiile care trebuie străbătute, o privire care dă demnitate şi care susţine.

Voi toţi, membri ai acestei comunităţi sanitare, sunteţi discipoli misionari când, privind un pacient, învăţaţi să-l chemaţi pe nume. Ştiu că uneori slujirea voastră poate să fie grea şi obositoare; trăiţi în mijlocul situaţiilor extreme, şi asta cere ca să puteţi fi însoţiţi şi asistaţi în munca voastră. De aici importanţa de a dezvolta o pastoraţie a sănătăţii în care, nu numai pacienţii, ci toţi membrii acestei comunităţi să se poată simţi însoţiţi şi susţinuţi în misiunea lor. Ştiţi şi că eforturile voastre şi munca atâtor instituţii pe care le reprezentaţi sunt mărturia vie a îngrijirii şi a atenţiei pe care suntem chemaţi să le demonstrăm faţă de toate persoanele, îndeosebi faţă de bătrâni, tineri şi cei mai vulnerabili.

Anul acesta, Spitalul St. Louis celebrează a 120-a aniversare a fondării sale. Câte persoane au primit alinare în durerea lor, au fost mângâiate în oprimările lor şi însoţite în singurătatea lor! Aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru darul prezenţei voastre în cursul acestor ani, vă cer să faceţi în aşa fel încât acest apostolat, şi altele asemănătoare, să fie tot mai mult semn şi emblemă a unei Biserici în ieşire care, voind să trăiască propria misiune, găseşte curajul de a duce iubirea vindecătoare a lui Cristos la toţi cei care suferă.

La sfârşitul acestei întâlniri voi vizita bolnavii, invalizii, şi astfel voi putea să-i însoţesc, măcar un pic, în durerea lor.

Toţi ştim că boala aduce mereu cu sine mari întrebări. Prima noastră reacţie poate să fie aceea de a ne răzvrăti şi chiar de a avea momente de descumpănire şi dezolare. Este strigătul de durere, şi este bine să fie aşa: Isus însuşi l-a îndurat şi l-a însuşit. Cu rugăciunea şi noi vrem să ne unim cu strigătul său.

Unindu-ne cu Isus în pătimirea sa descoperim forţa apropierii sale de fragilitatea noastră şi de rănile noastre. Este o invitaţie de a ne prinde de viaţa sa şi de jertfa sa. Dacă uneori simţim în noi "pâinea suferinţei şi apa chinului", ne rugăm să putem găsi, într-o mână întinsă, şi ajutorul necesar pentru a descoperi întărirea care vine de la Domnul care "nu stă ascuns" (cf. Is 30,20) ci stă aproape de noi şi ne însoţeşte.

Să punem această întâlnire şi viaţa noastră sub ocrotirea Mariei, sub mantia ei. Ea să-şi îndrepte ochii săi plini de milostivire spre noi, în special în momentul de durere, de boală şi de orice formă de vulnerabilitate. Ea să vă ajute cu harul de a-l întâlni pe Fiul în trupul rănit al persoanelor pe care le slujiţi.

Vă binecuvântez pe voi toţi şi familiile voastre. Şi vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

www.popevisitthailand.com - site dedicat vizitei papei Francisc în Thailanda

www.facebook.com/popevisitthailand - pagina de Facebook dedicată vizitei papei Francisc în Thailanda

lecturi: 450.