Printre popoarele din munţii din nordul Thailandei

Printre locurile pe care le va vizita papa Francisc în timpul vizitei în Asia este sanctuarul modern ridicat la circa treizeci de kilometri de Bangkok în cinstea fericitului Nicolas Bunkerd Kitbamrung, primul preot martir thailandez. Se află în districtul Sam Prhan, aproape de locul de naştere al preotului beatificat de Ioan Paul al II-lea în timpul jubileului anului 2000. A murit de tuberculoză şi de privaţiuni în închisorile militare din capitală la 49 de ani, la 12 ianuarie 1944, în timpul războiului franco-indochinez care a implicat şi Thailanda, unde misionarii şi clerul catolici au fost persecutaţi ca "agenţi" ai colonialismului european.

Ceea ce e mai puţin cunoscut este că între 1930 şi 1937 el a desfăşurat o importantă acţiune misionară în nordul ţării, într-o zonă inaccesibilă şi în parte neexplorată, pentru a relua contactul cu catolicii care din diferite motive se îndepărtau de creştinism. Pentru aceasta a mers la Chiang Mai, principalul oraş din zonă. Vechea capitală a ceea ce - între secolul al XIII-lea şi al XVIII-lea - a fost regatul Lanna, astăzi ester un oraş unde apare mai semnificativă prezenţa de etnii diferite decât etnia majoritară thai:_ este vorba despre aşa-numitele "popoare din munţi", care "conferă regiunii o diversitate culturală, care se observă de exemplu într-o sensibilitate religioasă foarte mare, aşa cum dau mărturie multele temple budiste prezente", explică la "L'Osservatore Romano" părintele Giovanni Rengo, preot italian care s-a mutat la Chiang Mai din 2014.

"Suntem - continuă el - la graniţa cu Laos şi Myanmar şi la puţini kilometri este şi sudul Chinei; deci din diferite motive s-au succedat valuri migratoare de oameni săraci, nomazi, adesea lipsiţi chiar de documente de identitate şi de cetăţenie, şi totuşi capabili să se deschidă mesajului creştin. Şi dacă astăzi grosul populaţiei este de etnie karen sau akha sau hmong, asta se reflectă şi în clerul catolic. Preoţii din Chiang Mai sunt în prevalenţă originari din aceste populaţii tribale".

Şi totuşi creştinismul a ajuns mai recent faţă de restul Thailandei, care tocmai a celebrat cei 350 de ani ai vicariatului apostolic de Siam. "Aici în nord au fost câteva prime tentative nerodnice ale Bisericii catolice abia în ultimele decade ale secolului al XIX-lea - aminteşte părintele Rengo - în timp ce după o primă misiune protestantă reuşită, şi catolicii au reuşit să intre aici în urmă cu circa nouăzeci de ani. Deci este o Biserică foarte tânără".

Roman din naştere, hirotonit în aprilie 2008 pentru dieceza papei, format în seminarul Redemptoris Mater al Drumului neocatecumenal, preotul cunoaşte bine această realitate pentru că, în afară de a o trăi, în urmă cu ceva timp i s-a cerut de către un centru cultural să-i reconstruiască istoria. "Am avut harul de a-l intervieva pe primul preot din dieceza de Chang Mai care venea din Bangkok şi era fiu al unui soldat; un om de arme care a cedat Bisericii terenuri în această zonă", relatează el, scoţând în evidenţă importanţa grupurilor familiale în transmiterea credinţei în Thailanda. "Este adevărat că acest preot era un nepot sau un văr al fericitului Nicolas Bunkerd Kitbamrung. Deci neexistând numere mari, mulţi catolici se reunesc şi se pot clasifica pe familii".

De altfel, şi el a fost trimis împreună cu câteva familii din Drumul neocatecumenal, care din recunoştinţă faţă de Domnul se pun la dispoziţia proiectelor noii evanghelizări. De fapt, adaugă el, "inspiraţia acestei misiuni în Thailanda este aceea de a putea fi o micuţă comunitate creştină care cu umilinţă, fără prozelitisme, poate să-l mărturisească pe Isus Cristos şi încet-încet să atragă". Pentru aceasta părintele Rengo nu trăieşte într-o casă parohială, ci a închiriat o casă, a cărei sufragerie găzduieşte "şi reuniuni ale acestor familii, pentru celebrările Cuvântului şi ale sfintei Euharistii. Dar particip desigur şi la viaţa diecezei - remarcă el - ajutând la Liturghii şi în orice slujire pot să fiu folositor. La început m-a ocupat mai mult de pastoraţia de limbă engleză şi apoi încet-încet am început să învăţ - cu un pic de trudă, ca să fiu sincer - limba locală, încercând să dialoghez cu persoanele din acest loc. Şi de atâtea ori simt că există o întâlnire cu ele, un schimb, chiar dacă nu se vorbeşte perfect limba thai".

În afară de asta, continuă el în relatarea experienţei sale, "pentru a susţine un pic necesităţile misiunii mi-am găsit şi eu un loc de muncă. Deci dimineaţa îi învăţ engleză pe copiii de la grădiniţă şi spre ca şi asta să poată avea într-o zi rezultate pastorale, pentru că intru în contact cu generaţii tinere, cu învăţători şi învăţătoare, şi încet-încet şi cu familiile".

Printre realităţile evidenţiate de părintele Giovanni este, în sfârşit, un alt element: "aceasta este o societate foarte frumoasă, foarte tradiţională, în care se observă însă atâtea roade ale secularizării. Şi aici atâtea familii distruse, atâtea situaţii sociale foarte complexe. Pe mine mă impresionează în valul discursurilor papei Francisc, şi în luna misionară trecută, că există o urgenţă de evanghelizare şi de a continua acest val".

La sfârşitul colocviului nu poate să lipsească o întrebare despre motivaţii. "Pe mine mă impresionează - conclude părintele Rengo - că mulţi oameni şi-au dăruit viaţa, trăind-o aici. Eu am 41 de ani şi uneori mă consolează să văd preoţi de 75 sau 80 de ani care au petrecut existenţa departe de locurile de origine. Văd atâta iubire în asta". (Gianluca Biccini)

(După L'Osservatore Romano, 15 noiembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 380.