Papa Francisc și primatul anglican Welby: împreună în Sudanul de Sud dacă se va constitui un guvern de unitate națională
De Salvatore Cernuzio
Așadar se va face această călătorie a papei și a arhiepiscopului de Canterbury în Sudanul de Sud, anunțată deja în urmă cu doi ani, dar niciodată realizată din cauza sângerosului război civil și a situației politice complexe a țării? Da, cu condiția să fie permisă "constituirea unui guvern tranzitoriu de unitate națională în următoarele o sută de zile, la expirarea acordului semnat în zilele trecute la Entebbe, în Uganda".
O conditio sine qua non impusă chiar de Francisc și Justin Welby care s-au întâlnit la 13 noiembrie 2019 în Casa "Sfânta Marta" pentru a reflecta "asupra condiției creștinilor în lume și asupra câtorva situații de criză internațională, cu referință deosebită la realitatea dureroasă în care se află Sudanul de Sud", desfigurată de aproape șase ani de gherilă și de peste 400 de mii de morți.
Întâlnirea, în tonuri "amicale" așa cum afirmă un comunicat al Sfântului Scaun, s-a desfășurat în prezența lui Ian Ernest, arhiepiscop director al Centrului Anglican din Roma și reprezentant al Comuniunii Anglicane pe lângă Sfântul Scaun.
Francisc și Welby, din totdeauna în sintonie perfectă, au reafirmat dorința de a îndeplini această misiune ecumenică unită dorită chiar de populația sud sudaneză. În 2017, vizitând biserica anglicană "All Saints", la Roma, Bergoglio anunțase de fapt: "Colaboratorii mei studiază posibilitatea unei călătorii în Sudanul de Sud. Dar de ce? Pentru că au venit episcopii anglican, prezbiterian și catolic ca să-mi spună: «Vă rugăm veniți în Sudanul de Sud eventual o singură zi. Dar să nu veniți singur, să veniți cu Justin Welby». De la ei, Biserică tânără, a venit treaba asta și ne gândim, acolo situația este foarte urâtă, dar vor pacea, împreună lucrăm pentru pace".
Deja în octombrie din acel an părea că se poate realiza vizita, însă înrăutățirea contextului politic și intensificarea ciocnirilor reluate în diferite zone ale țării, care au provocat ruperea "încetării focului" și o gravă criză umanitară denunțată de mai multe ori de episcopi și ONG și chiar de președintele Salva Kiir Mayardit, au frânat brusc inițiativa. La toate acestea s-au adăugat și unele probleme între diferitele confesiuni prezente în țară.
Bergoglio - care Sudanul de Sudului și lui Congo dedicase în noiembrie 2017 o veghe de rugăciune pentru pace - n-a pierdut totuși ocazia pentru a reafirma voința sa de a vizita statul cel mai tânăr din lume unde anglicanismul este confesiunea religioasă majoritară, în timp ce catolicii sunt patru milioane (circa o treime din populația totală). A făcut asta, papa, la 23 martie 2018, primind în audiență Consiliul Bisericilor din Sudanul de Sud (SSCC), organism care reunește reprezentanți catolici, prezbiterieni, penticostali, episcopalieni. Și a reafirmat intenția sa și la 16 martie 2019, primind în Vatican pe președintele Salva Kiir: "Sfântul Părinte a exprimat dorința ca să se constate condițiile unei posibile vizite a lui în Sudanul de Sud, ca semn de apropiere de populație și de încurajare pentru procesul de pace", afirma o notă difuzată de Vatican.
Chiar din acea audiență privată s-a născut ideea, fără precedent și sugerată de arhiepiscopul Welby, de a invita în Vatican autoritățile rivale din țară pentru o reculegere spirituală. "Toți actorii procesului politic național" au fost convocați la Roma în aprilie pentru "a căuta ceea ce unește și a depăși ceea ce desparte".
Două zile în căutarea reconcilierii care s-a încheiat cu gestul epocal al papei de a se pune în genunchi în fața liderilor din Sudanul de Sud semnatari în septembrie ai unui acord (Revitalised Agreement on the Resolution of Conflict in South Sudan) și de a săruta picioarele lor pentru ca "focul războiului" să se stingă o dată pentru totdeauna pentru totdeauna în țară.
Salva Kiir și vicepreședinții desemnați, între care Rebecca Nyandeng De Mabior, văduvă a liderului sud sudanez John Garang, și Riek Machar, lider al opoziției, au rămas uluiți. Și în interviurile date în săptămânile următoare mărturiseau "binefacerile" obținute de la întâlnirea din Vatican și de la gestul papei care a deschis o ușă care va fi imposibil să fie închisă.
Totuși, în pofida implorării lui Francisc de "a rămâne în pace", tratativele dintre președintele Salva Kiir și fostul lider rebel Machar pentru a forma un guvern de unitate națională au rămas până astăzi blocate. "Situația politică", așadar, rezultă că încă este precară și prin urmare și cea umanitară, deja încercată dur de inundațiile uriașe care au lovit țara și care au făcut vulnerabili peste 490 de mii de minori, care au nevoie de asistență.
În acest cadru duminica trecută, papa Francisc a adresat din nou "un gând special iubitului popor din Sudanul de Sud" în timpul Angelus din piața "Sfântul Petru": "Poporul sud-sudanez a suferit prea mult în ultimii ani - a spus el - și așteaptă cu mare speranță un viitor mai bun, mai ales sfârșitul definitiv al conflictelor și o pace durabilă. De aceea îi îndemn pe responsabili să continue, fără a înceta, angajarea în favoarea unui dialog inclusiv în căutarea consensului pentru binele națiunii. În afară de asta exprim dorința ca toată comunitatea internațională să nu neglijeze să însoțească Sudanul de Sud în drumul de reconciliere națională".
De aici promisiunea unei călătorii pentru anul viitor care, dacă vor fi respectate condițiile înțelegerii semnate la Entebbe, s-ar realiza cu mult înainte de ce s-a prevăzut.
(După Vatican Insider, 13 noiembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 398.