Pildești: Sărbătoarea tuturor sfinților în detrimentul Halloweenului
Elevii din clasa I B de la Școala cu clasele I-VIII din Pildești au avut luni, 4 noiembrie 2019, un moment deosebit prin care cei mici, sub îndrumarea doamnei învățătoare Daniela Bulai Mărtișcă, au sărbătorit memoria tuturor sfinților.
Acest eveniment a fost propus de doamna învățătoare Daniela și susținut de copii clasei I B, 21 la număr, ajutați fiind de părinți și încurajați de părintele vicar Laurențiu Luca și de două surori din Congregația "Surorile Săracilor «Don Morinello»", prezente încă din toamna acestui an în comunitatea din Pildești.
Momentul deosebit a avut loc în sala de clasă I B a Școlii cu clasele I-VIII din Pildești și a început la ora 10. O rugăciune scurtă a deschis manifestația mult așteptată de cei mici, după care fiecare copil, pe rând, a reprezentat pe scurt, în câteva fraze pregătite cu părinții acasă, viața sfântului sau a sfintei pe care doreau să o reprezinte, împreună cu o costumație specifică sfântului respectiv.
Acest eveniment a durat aproximativ două ore. Copii au reprezentat viața următorilor sfinți: sfânta Fecioară Maria, Iosif, Ștefan, Anton de Padova, Francisc de Assisi, Iosif din Copertino, Magdalena, Richard, Tereza a Pruncului Isus, Rita, Cecilia, Tarciziu, Ioan Paul al II-lea, Tereza de Calcutta, Don Bosco și a altor sfinți. Părinții s-au bucurat de inițiativa doamnei învățătoare și de susținerea celor două surori și a părintelui vicar Laurențiu.
Surorile au pregătit momente de cântece și bansuri la care au participat și părinții, promovând și susținând importanța ca părinții să fie implicați în viața copiilor lor, în ciuda faptului că societatea modernă nu mai promovează timpul petrecut în și cu familia.
De asemenea, putem spune că, dincolo de toate, acest moment a constituit o bună cateheză ce a avut în mod direct ca finalitate familia, importanța timpului și a educației creștine în familie.
În definitiv, spunea doamna învățătoare amintind de gândurile papei Francisc, rămâne provocarea de a nu uita că suntem chemați să devenim sfinți, iar sfințenia este realizabilă cu ajutorul harului lui Dumnezeu prin orice faptă bună pe care o săvârșim zilnic, în familie, la școală, la Biserică, pe stradă. Isus și sfinții din cer ne ajută să urmăm acest ideal realizabil.
La finalul momentului, copii s-au bucurat să cunoască faptele bune pe care le-au făcut sfinții pe pământ. Părintele vicar Laurențiu a rostit la sfârșit o rugăciune și a oferit o binecuvântare invocând ajutorul și mijlocirea tuturor sfinților.
Mulțumim tuturor celor ce au făcut posibil ca acest moment să îmbrace o notă de sărbătoare!
Marian Păuleț
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
4 noiembrie: Pildești: Sărbătoarea tuturor sfinților în detrimentul Halloweenului
lecturi: 2137.