Papa Francisc: Angelus (20 octombrie 2019)
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Lectura a doua de la liturgia de astăzi ne propune îndemnul pe care apostolul Paul îl adresează colaboratorului său fidel Timotei: "vestește cuvântul, insistă la timp potrivit și la timp nepotrivit, dojenește, amenință, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare și învățătură!" (2Tim 4,2). Tonul este din inimă: Timotei trebuie să se simtă responsabil de vestirea Cuvântului.
Ziua Misionară Mondială, care se celebrează astăzi, este o ocazie propice pentru ca fiecare botezat să conștientizeze necesitatea de a coopera la vestirea Cuvântului, la vestirea Împărăției lui Dumnezeu printr-o angajare reînnoită. Papa Benedict al XV-lea, în urmă cu o sută de ani, pentru a da nou elan responsabilității misionare a întregii Biserici a promulgat scrisoarea apostolică Maximum illud. El a simțit necesitatea de a recalifica evanghelic misiunea în lume, pentru ca să fie purificată de orice crustă colonială și liberă de condiționările politicilor expansioniste ale națiunilor europene.
În contextul schimbat de astăzi, mesajul lui Benedict al XV-lea este încă actual și stimulează la depășirea ispitei oricărei închideri autoreferențiale și a oricărei forme de pesimism pastoral, pentru a ne deschide la noutatea bucuroasă a Evangheliei. În acest timp al nostru, marcat de o globalizare care ar trebui să fie solidară și respectuoasă față de particularitatea popoarelor, și în schimb încă suferă de omologare și de vechile conflicte de putere care alimentează războaie și ruinează planeta, credincioșii sunt chemați să ducă peste tot, cu nou elan, vestea bună că în Isus milostivirea învinge păcatul, speranța învinge frica, fraternitatea învinge ostilitatea. Cristos este pacea noastră și în El orice dezbinare este depășită, numai în El este mântuirea fiecărui om și a fiecărui popor.
Pentru a trăi în plinătate misiunea există o condiție indispensabilă: rugăciunea, o rugăciune ferventă și neîncetată, conform învățăturii lui Isus proclamate și în Evanghelia de astăzi, în care El relatează o parabolă despre "datoria de a se ruga întotdeauna și de a nu se descuraja" (Lc 18,1). Rugăciunea este primul sprijin al poporului lui Dumnezeu pentru misionari, bogată în afect și în recunoștință pentru misiunea lor dificilă de a vesti și a dărui lumina și harul Evangheliei celor care încă nu le-au primit. Este și o ocazie frumoasă astăzi pentru a ne întreba: eu mă rog pentru misionari? Mă rog pentru cei care merg departe pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu cu mărturia? Să ne gândim.
Maria, Mama tuturor neamurilor, să însoțească și să ocrotească în fiecare zi pe misionarii Evangheliei!
_______________
După Angelus
Iubiți frați și surori!
Ieri, la Crema, a fost proclamat fericit martirul preot Alfredo Cremonesi, preot misionar din Institutul Pontifical Misiuni Externe. Ucis în Birmania în 1953, a fost neobosit apostol de pace și martor zelos al Evangheliei, până la vărsarea sângelui. Exemplul său să ne determine să fim făcători de fraternitate și misionari curajoși în orice ambient; mijlocirea sa să-i susțină pe cei care trudesc astăzi pentru a semăna Evanghelia în lume. Să-l aplaudăm toți împreună pe fericitul Alfredo!
Și acum adresez un cordial bun-venit vouă tuturor, pelerini care provin din Italia și din diferite țări. Îndeosebi, salut și binecuvântez cu afect comunitatea peruană din Roma, adunată aici cu venerata Imagine a lui Señor de los Milagros - ¡conserven siempre la fe y las tradiciones de su pueblo! [păstrați mereu credința și tradițiile poporului vostru! -; Surorile Infirmiere ale Maicii Îndurerate care au celebrat capitulul general; participanții la marșul "Să rămânem umani", care în ultimele luni a străbătut orașe și teritorii din Italia pentru a promova o confruntare constructivă despre temele incluziunii și primirii. Mulțumesc pentru această inițiativă frumoasă!
Un gând special îndrept spre copiii din Acțiunea Catolică, veniți împreună cu educatorii lor din toate diecezele italiene, cu ocazia celor 50 de ani ai Acțiunii Catolice Copii. Dragi băieți și fete, voi sunteți protagoniști în evanghelizare, în special în rândul celor de vârsta voastră. Biserica are încredere în voi; mergeți înainte cu bucurie și generozitate!
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 548.