133 de ani de la înfiinţarea Seminarului Catolic din Iaşi

Data de 29 septembrie 2019 nu este doar ziua în care îi sărbătorim pe sfinţii arhangheli şi celebrăm hramul mai multor biserici din Dieceza de Iaşi; nu este doar ziua în care ne alăturăm Preasfinţitului Aurel Percă, marcând cei 20 de ani de când a fost numit expiscop auxiliar de Iaşi..., dar este şi ziua în care ne amintim că în urmă cu 133 de ani a fost înfiinţat Seminarul Catolic din Iaşi.

După ce, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui următor, s-au cristalizat primele forme de organizare teritorială a catolicilor din Moldova, apar şi primele încercări de organizare a unui seminar pentru tineri indigeni: în anul 1591, s-a dorit înfiinţarea unui seminar pentru clerul indigen la Cotnari; în anul 1632, preotul Paul Bonnici propunea deschiderea unui seminar la Suceava; la 6 noiembrie 1642, în cadrul Sinodului de la Cotnari s-a elaborat un plan pentru înfiinţarea unui seminar la Iaşi; în anul 1752, episcopul Raimund Stanislau Jezierski a cerut aprobarea papei Benedict al XIV-lea pentru deschiderea unui seminar destinat tinerilor moldoveni; în anul 1845, episcopul Paul Sardi reuşeşte să deschidă Micul Seminar pentru seminariştii indigeni la Iaşi; în octombrie 1858, sub influenţa episcopului Anton de Stefano, programul Partidului Unionist prevedea organizarea clerului catolic cu toate instituţiile necesare; la 14 august 1860, ministrul Mihail Kogălniceanu aducea la cunoştinţa Misiunii Catolice din Moldova dorinţa guvernului ca să se înfiinţeze un seminar catolic în satul Săbăoani; la 16 octombrie 1864, apare în Monitorul oficial decretul domnesc semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru înfiinţarea unui seminar în România de peste Milcov, iar la 20 octombrie acelaşi an este publicat Regulamentul Seminarului Catolicu din România de preste Milcov; la 18 aprilie 1880, i se recomandă episcopului Fidelis Dehm ca sediul viitorului seminar să fie la Roman etc. Toate aceste iniţiative nu au fost de lungă durată; ele au fost doar la nivel teoretic sau, atunci când începeau să se concretizeze, din lipsa unui personal calificat sau din lipsa bunurilor materiale, nu puteau fi durabile.

La 16 septembrie 1881, papa Leon al XIII-lea l-a numit episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei pe Nicolae-Iosif Camilli, care, la 10 august 1883, a prezentat Congregaţiei De Propaganda Fide proiectul de reformă privind o mai bună pastoraţie în Missio Moldavica, insistând pentru deschiderea unui seminar pentru clerici indigeni. Având toată încrederea în soluţionarea cererii sale din partea Congregaţiei De Propaganda Fide, episcopul Camilli a dus tratative cu părinţii iezuiţi din Polonia, cu care s-a ajuns la un consens, iar în ziua de 1 august 1885 s-a încheiat un Pactum. Peste câteva zile, la 13 august, episcopul Camilli a fost asigurat de cardinalul Giovanni Simeoni de posibilitatea deschiderii Seminarului diecezan la Iaşi. Având sprijinul a patru iezuiţi şi aprobarea Congregaţiei De Propaganda Fide, la 29 septembrie 1886, sub auspiciile Celui Preaînalt şi a şefului miliţiilor cereşti: arhanghelul Mihail, episcopul Camilli declară deschis Seminarul Catolic al Episcopiei de Iaşi. Primul an şcolar a început cu trei elevi, după care au fost primiţi încă şase, director fiind numit pr. Francisc-Xaveriu Habeni.

Din cauza lipsei fondurilor necesare construirii unui edificiu propriu, seminarul a fost deschis în clădirea folosită şi de episcopul Sardi, clădire restaurată şi dată în folosinţă la 10 octombrie 1886, în ziua sfântului Francisc Borgia, când s-a celebrat o sfântă Liturghie solemnă şi au mulţumit împreună Domnului pentru marele dar pe care l-a făcut Bisericii din Moldova.

Pr. Alois Moraru
 

lecturi: 772.