Consacrat în adevăr
S-au celebrat funeraliile cardinalului Paolo Sardi

La altarul Catedrei din bazilica Vaticană s-au desfăşurat în dimineaţa de luni 15 iulie 2019, funeraliile cardinalului Paolo Sardi, diacon de "Santa Maria Ausiliatrice". La sfârşit, papa Francisc a prezidat ritul "ultima commendatio" şi "valedictio". Liturghia a fost celebrată de cardinalul Tarcisio Bertone, din ordinul episcopilor (publicăm ample fragmente din omilia sa). Au concelebrat treisprezece cardinali, şapte episcopi - între care arhiepiscopii Jan Romeo Pawlowski, delegat pentru Reprezentanţele pontificale, şi Giampiero Gloder, preşedinte al Academiei Pontificale Ecleziastice - şi circa cincisprezece prelaţi şi preoţi, între care monseniorul Paolo Luca Braida, şef de oficiu al Secretariatului de Stat. Cu membrii corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, erau arhiepiscopul Edgar Pena Parra, substitut al Secretariatului de Stat, şi monseniorul Paolo Borgia, asesor. La rit, condus de ceremonierii pontificali, a asistat cardinalul piemontez Giovanni Lajolo. Printre rudele cardinalului Sardi, fratele Pietro Angelo şi cei din familie. Au fost numeroşi ecleziasticii, călugării şi laicii care au voit să fie prezenţi; între ei arhiepiscopul Georg Gänswein, prefect al Casei Pontificale, şi marele maestru al Ordinului Militar Suveran de Malta, fratele Giacomo Dalla Torre. Cardinalul a fost înmormântat în cimitirul din Ricaldone, localitatea sa natală.

Moartea unui episcop-cardinal ne pune înainte de toate în faţa misterului morţii care nu priveşte în faţă pe nimeni la orice vârstă a vieţii, oricare ar fi funcţia pe care o avem sau misiunea pe care o desfăşurăm. Apoi, moartea aşa de rapidă a cardinalului Paolo Sardi ne atinge intim şi profund şi devine motiv de meditaţie şi de examinare a conştiinţei cu privire la sensul vieţii, la măreţia şi fragilitatea vieţii noastre: măreţie datorită vocaţie de slujire, de sacrament al carităţii lui Cristos Păstor; fragilitate pentru că este prinsă de un fir de timp şi de un fragment de materie care este cu toate acestea minunatul nostru trup.

Interdependenţa dintre materie şi spirit, dintre suflet şi trup, care este misiunea dificilă a vieţii noastre în această lume, până la maturitatea deplină a stăpânirii de sine, ba chiar până la statura deplină a lui Cristos care creşte în noi, este pusă la încercare de moartea neaşteptată.

Dar noi ştim că viaţa fiecărui creştin, mai ales viaţa fiecărui preot, în interioritatea sa profundă, se pregăteşte, zi de zi, pentru acest moment, pentru această întâlnire finală cu Cristos, pentru a-şi îndrepta privirea spre El, prieten şi mântuitor, de atâtea ori invocat ca Domn, ca frate, model de viaţă, mare preot. Cu alte cuvinte: noi mergem spre moarte, ba chiar spre lumină: ne plăsmuim pentru moartea în care vom asuma fizionomia noastră definitivă.

Aş vrea să repet cu credinţa şi iubirea sfântului papă Paul al VI-lea cuvintele pe care probabil cardinalul Paolo Sardi, discipol al lui Montini, le-a adresat Domnului Isus, rezumând toate trăsăturile vieţii sale în întâlnirea sa finală cu El: "Iată-mă la iubirea Ta, iată-mă pentru totdeauna cu Tine. Iată-mă într-o stare de sublimare, care nu-mi permită să recad în psihologia instinctivă de om sărac, decât pentru a-mi aminti realitatea fiinţei mele şi a milostivirii Tale, şi pentru a reacţiona în cea mai nemărginită încredere cu răspunsul care se datorează din partea mea: Amen, fiat; tu ştii că te iubesc; aşa să fie, aşa să fie. Tu ştii că te iubesc. Fixează într-un act permanent de fidelitate absolută voinţa mea de slujire din iubire: a iubi până la sfârşit. Nu permite ca eu să mă despart de Tine. Îmi adun toate forţele mele şi confirm darul total făcut, gândindu-mă la acel al tău: consummatum est / totul s-a împlinit".

Apusul vieţii prezente, pe care l-am visa să fie odihnit şi senin, trebuie să fie în schimb un efort crescând de veghere, de dăruire, de aşteptare. Este greu; dar în felul acesta moartea sigilează ţinta pelerinajului pământesc şi este punte pentru marea întâlnire cu Cristos în viaţa veşnică.

Mi se pare că aceste cuvinte ale lui Paul al VI-lea exprimă bine cum se poate privi în faţă moartea, pornind de la o viaţă intensă oferită, plină de afecte, o viaţă profund iubită şi dăruită lui Dumnezeu şi aproapelui.

Lecturile sacre pe care le-am ascultat au luminat fără îndoială figura iubitului cardinal răposat, dar solicită cu sublinieri speciale angajarea noastră ministerială: elogiul înţelepciunii artizane cu Dumnezeu a virtuţilor care-l fac pe om, mai ales pe învăţătorul de viaţă, cooperator şi formator al fiilor lui Dumnezeu, conform proiectului original al Creatorului (Pr 8,22-31); dorinţa vederii lui Dumnezeu "faţă în faţă", când demnitatea extraordinară a filiaţiei divine va străluci în toată strălucirea sa (1In 3,1-2); în sfârşit rugăciunea sacerdotală a lui Isus pentru ca discipolii săi să fie "consacraţi în Adevăr" (In 17,11-19).

Revine profilul maestrului de teologie morală care a contribuit la formularea şi la răspândirea magisteriului moral al sfântului papă Ioan Paul al II-lea. Între documentele acelui pontificat excelează enciclica Veritatis splendor de actualitate perenă şi pe care cardinalul Paolo a ilustrat-o şi a explicat-o în numeroasele sale comunicări făcute credincioşilor, demonstrând că termenii "adevăr", "libertate", "lege" se înţeleg pe deplin numai în cadrul orizontului propriu-zis creştin, adică atunci când adevărul devine faţă în Cristos, libertatea este concepută ca dar al lui Dumnezeu, conştiinţa devine aceea a Fiului în faţa Tatălui şi legea este considerată expresie a poruncii noi a iubirii.

Fie ca Tatăl ceresc, care ni l-a dăruit pe Mântuitorul şi pe Duhul Sfânt, să întărească în noi credinţa şi speranţa, pentru ca să nu ne îndoim niciodată că vom obţine acele bunuri pe care ni le-a revelat şi ni le-a promis.

__________________

O amintire a cardinalului piemontez

Cardinalul italian Paolo Sardi, diacon de "Santa Maria Ausiliatrice" din via Tuscolana, a decedat sâmbătă 13 iulie 2019, la Policlinica Gemelli din Roma, după o scurtă boală, la vârsta de 84 de ani. S-a născut la 1 septembrie 1934 la Ricaldone, o localitate piemonteză din Monferrato, în Dieceza de Acqui şi în provincia de Alessandria, şi a fost hirotonit preot la 29 iunie 1958. În iunie 1976 a fost chemat să presteze serviciu la Secretariatul de Stat, ocupând responsabilităţi crescânde la prima secţiune (Afaceri generale), ajungând să devină şef de oficiu şi apoi vice-asesor. La 10 decembrie 1996, Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop titular de Sutri încredinţându-i în acelaşi timp funcţia de nunţiu apostolic cu sarcini speciale, iar la 6 ianuarie 1997 i-a conferit hirotonirea episcopală. De la 23 octombrie 2004 la 22 ianuarie 2011 a fost vice-camerling al Sfintei Biserici Romane. Între timp, la 6 iunie 2009 a devenit pro-patron al Ordinului Militar Suveran de Malta (SMOM), apoi patron din 30 noiembrie 2010 - după crearea de cardinal din partea lui Benedict al XVI-lea, care a avut loc în consistoriul din 20 noiembrie din acelaşi an - până în noiembrie 2014, când a renunţat la funcţie datorită ajungerii la limita de vârstă.

Paolo Sardi s-a născut din părinţi umili dar cinstiţi: tatăl său era agricultor pe câmpiile din Monferrato şi mama sa era învăţătoare la elementară. În anii copilăriei a izbucnit al Doilea Război Mondial, "flagel oribil" ale cărui consecinţe au fost totuşi cât de cât atenuate pentru cei din familia sa, graţie posibilităţii de a avea din produsele pământului cele necesare pentru a trăi. De aceea a crescut într-un ambient simplu şi sănătos, în care se respirau valorile evanghelice, într-un climat de hărnicie senină şi încrezătoare: un frate al bunicii paterne era preot, aşa cum era şi un frate al mamei sale. Prin urmare a fost aproape natural ca în această familie de buni creştini să apară două vocaţii: cea a lui Paolo şi cea a unui frate al său, Stefano, ambii deveniţi preoţi.

Foarte tânăr, părintele Paolo a intrat în Seminarul diecezan din Acqui Terme, pentru studiile medii, gimnaziale şi liceale. Apoi a fost trimis la Seminarul din Torino, la Rivoli, pentru a frecventa acolo propedeutica. La sfârşitul acestei perioade, episcopul a decis să-l trimită să completeze studiile teologice la Roma.

De aceea, din octombrie 1954 a frecventat Facultatea Teologică de la Universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând licenţa în iunie 1958. Hirotonit preot la 29 iunie în acelaşi an, în octombrie, la cererea episcopului a început Facultatea de Drept Canonic tot la Gregoriana. După ce a obţinut doctoratul în 1963, s-a întors în dieceză pentru a preda teologie morală în Seminar, dedicându-se în acelaşi timp serviciilor pastorale, mai ales duminica în parohiile din Acqui. Graţie acestei experienţe directe în contact cu oamenii, a conjugat în mod oportun teoria şi practica în aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu, evitând riscurile unui abstractism doctrinal dezlipit de realitate. În intenţia de a completa propria formare juridică, s-a înscris apoi la Facultatea de Jurisprudenţă de la Universitatea Catolică "Sacro Cuore" din Milano şi a obţinut doctoratul în februarie 1968, sub conducerea profesorului Orio Giacchi. Între timp a fost invitat să predea teologie morală la Facultatea Teologică din Torino, desfăşurând această misiune până în 1976. Rod al activităţii de predare din acei ani a fost volumul Avortul ieri şi astăzi (Paideia, 1975), care reconstruia istoria evoluţiei gândirii catolice asupra acestei teme delicate.

În iunie 1976 a fost chemat să presteze serviciu la Secretariatul de Stat de substitutul de atunci, monseniorul Giovanni Benelli. A rămas acolo timp de peste treizeci de ani, ocupând responsabilităţi crescânde la secţiunea pentru Afaceri generale. În 1990 a devenit şef de oficiu şi în 1992 vice-asesor. Îndeosebi, a coordonat oficiul care colabora cu Ioan Paul al II-lea în redactarea de texte şi discursuri pontificale.

La 10 decembrie 1996 a fost numit arhiepiscop titular de Sutri devenind nunţiu apostolic cu sarcini speciale. În bazilica "Sfântul Petru" a primit hirotonirea episcopală la 6 ianuarie 1997 de la papa Wojty?a. Şi la 23 octombrie 2004 a fost chemat de acelaşi pontif să ocupe funcţia de vice-camerling al Sfintei Biserici Romane. În acest rol a colaborat cu cardinalul camerling Eduardo Martínez Somalo la activităţile legate de conclavul din aprilie 2005, în care a fost ales Benedict al XVI-lea.

La 6 iunie 2009 papa Ratzinger l-a numit pro-patron al Ordinului Militar Suveran de Malta şi apoi l-a creat cardinal diacon de "Santa Maria Ausiliatrice al Tuscolano" în consistoriul din 20 noiembrie 2010. Primind purpura de cardinal, de la 30 noiembrie a devenit patron al Ordinului Militar Suveran de Malta, desfăşurând această misiune până în noiembrie 2014, după ce a participat la conclavul din martie 2013 care l-a ales pe papa Francisc. Care l-a 31 martie 2014 l-a confirmat membru al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, după ce fusese numit de Benedict al XVI-lea la 29 decembrie 2010.

Până în ziua internării sale în spital, în fiecare dimineaţă cardinalul Sardi celebra Liturghia în bazilica Vaticană, la altarul unde este înmormântat papa Ioan al XX-lea, cu o mare participare de credincioşi. În sfârşit trebuie amintită angajarea depusă timp de douăzeci de ani pe planul teoretic şi practic, în sprijinul Institutului Ştiinţific Internaţional "Paul al VI-lea" de cercetare asupra fertilităţii şi infertilităţii umane, la Policlinica Gemelli.

(După L'Osservatore Romano, 16 iulie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 954.