|
|
Anul pastoral 2024‑2025
|
|
|
Sinod 2021-2024
|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Kolping: Sunt voluntarii papei Francisc
"A avea atât de mulți voluntari implicați este o bogăție pentru Biserică!", a spus papa Francisc la 1 iunie 2019, la Iași.
Au trecut mai multe zile de la venirea papei Francisc în România. Privind în urmă, știm și am simțit că această vizită a fost despre multe sentimente, despre mulți oameni care s-au pus în slujba Bisericii și au făcut din întâlnirea cu Sfântul Părinte o amintire pe care mulți pelerini o vor păstra cu recunoștință și nostalgie în suflet.
Din echipa care a organizat această sărbătoare au făcut parte și câțiva tineri din familiile Kolping Oituz, Ploscuțeni și Ferăstrău. Sabina, Cristina, Vlăduț, Bianca, Răzvan, Valeria, Denisa, Iasmina și Cristian sunt tinerii care au ales să contribuie la sărbătoare cu timpul și energia lor, dar și cu bucuria de a fi parte din ceva atât de măreț.
"Am primit informația la nivel de grup, în cadrul asociației Kolping, sub forma de invitație și nu am putut-o refuza. Un asemenea eveniment poate fi unic în viață, iar activitatea de voluntar este întotdeauna bine venită - niciodată nu o termini fără să capeți ceva. Când evenimentul s-a încheiat am rămas într-o stare inefabilă. Am trăit fericirea de a colabora, de a ajuta și de a comunica și fericirea emanată de toți pelerinii care îți insuflau o stare pur și simplu magică, simțeai sanctitatea momentului. Nu am rămas doar cu amintiri grozave, ci și cu contacte noi și relații strâns legate de dorința de a-ți ajuta aproapele" (Sabina Chinzaruc, FK Oituz)
"În primul rând îmi place să fac voluntariat, în asta mă regăsesc. Am așteptat venirea papei în România cu nerăbdare, iar faptul că am putut ajuta la desfășurarea cât mai bună a evenimentului m-a motivat. Simt că am rămas cu bucuria și emoția întâlnirii cu papa, iar având în vedere că din orice experiență se învață, eu am învățat că muncind în echipă putem realiza absolut orice" (Vlăduț Ciorbă, FK Ferăstrău)
"Evenimentul acesta a trezit în mine nevoie de a-i ajuta pe ceilalți. Principalul motiv pentru care am participat ca voluntar la vizita papei la Iași, a fost acela de a întinde o mână de ajutor, conștientizând că este mare nevoie de noi, voluntarii. Mă bucur nespus ca am putut participa ca voluntar și că am reușit să leg prietenii cu oameni deosebiți și dornici să facă o schimbare și să-i ajute de ceilalți. De fiecare dată când ajung la finalul unei astfel de activități realizez cât de multe am învățat, dar și cât de multe lucruri mai am de învățat " (Bianca Nicu, FK Ploscuțeni)
"Pe mine m-a motivat dorința de a da o mână de ajutor pentru acest moment istoric. După această experiență mi-am dezvoltat abilitatea de lucru în echipă și mi-am făcut mulți prieteni" (Răzvan Osoloș, Kolping Oituz)
"Ce m-a motivat să particip ca voluntar la acest eveniment este dorința de a ajuta la desfășurarea evenimentului și pentru a-i îndruma pe oameni să ajungă la locul de întâlnire cu Sfântul Părinte. Cu ce am rămas din această experiență este acel sentiment de bucurie că am putut sfătui pelerinii care erau din exteriorul Iașului și am legat prietenii cu colegii de grup" (Iasmina Domocoș, FK Oituz)
"Am rămas cu experiențe noi, am cunoscut oameni de treabă și cred ca cel mai important lucru este că am făcut oamenii fericiți; unii erau așa supărați că ploua și, cum au dat de voluntari veseli și dornici să ajute, parcă uitau de supărările acelea" (Cristian Lupu, FK Ploscuțeni)
Vă mulțumim, dragi tineri, că ați ales să contribuiți la această sărbătoare, că alegeți și în comunitățile voastre să oferiți prin voluntariat uneori timp, alte ori energie, zâmbete și fapte bune! Lumea nu ar fi la fel fără implicarea voastră!
Kolping Moldova
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
Kolping: Sunt voluntarii papei Francisc
* * *
Secțiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc
lecturi: 2237.
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|