Papa la Iași: Seminariștii din toată dieceza în așteptarea Sfântului Părinte
Sâmbătă, 1 iunie 2019, seminariștii din întreaga dieceză s-au adunat în jurul altarului din capela Seminarului major din Iași, unde, în cadrul sfintei Liturghii, s-au rugat pentru papa Francisc și pentru toți pelerinii, cei care au venit la Iași, dar și pentru cei care, din diferite motive, n-au putut ajunge la această sărbătoare.
În cursul dimineții, seminariștii de la Seminarul "Don Orione" din Iași, de la Seminarul "Alois Guanella" din Iași, de la Seminarul "Don Calabria" din Răcăciuni, cei de la Seminarul mic din Bacău, precum și cei de la Seminarul mic Franciscan din Roman, de asemenea, studenții de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, seminariștii postulanți de la Viișoara, și seminariștii novici de la Prăjești, și gazdele lor, seminariștii de la Seminarul Major din Iași, s-au bucurat de momente de comuniune și împărtășire fraternă.
La ora 11, în capela Seminarului Major, a avut loc celebrarea sfintei Liturghii. Celebrantul principal a fost pr. Cristinel Fodor, asistent spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași, însoțit fiind de ceilalți preoți și formatori din cadrul celorlalte seminarii.
La începutul sfintei Liturghii, Sfinția Sa a salutat prezența tuturor seminariștilor din dieceză și a preoților care i-au însoțit și a prezentat intenția comună de rugăciune.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele oaspete, Michel Remery, autorul cărții Tweeting with God, ajuns la Iași cu ocazia vizitei Suveranului Pontif. Sfinția Sa a venit cu un mesaj profund pentru toți seminariștii. El i-a îndemnat pe seminariști ca, în cadrul formării spirituale, să-l caute pe Isus, singurul care poate oferi un autentic parcurs vocațional și care dă sens întregii preoții. Sfinția Sa a ținut să împărtășească experiența cu tinerii și întrebările acestora din care s-a născut acest prețios volum, Tweeting with God. Părintele a subliniat importanța căutării și a cunoașterii lui Dumnezeu. Sfinția Sa spunea că este important să-l cunoaștem pe Dumnezeu ca un Tată, plin de iubire și de milostivire, un Dumnezeu capabil să ne întâlnească în mod personal. La finalul predicii, părintele i-a încurajat pe toți seminariștii să-și urmeze marea chemare pe care Isus le-a adresat-o, convinși fiind că Dumnezeu va fi cu ei în tot acest timp în care și ei vor colabora acestui dar atât de mare.
După sfânta Liturghie, a urmat prânzul și apoi toți seminariștii s-au îndreptat spre locul întâlnirii cu papa Francisc, în fața Palatului Culturii din Iași.
Câteva impresii din această zi culese de la câțiva seminariști:
"Pentru mine, participarea la această întâlnire cu seminariștii a fost o experiență extraordinară, deoarece m-am simțit înconjurat doar de tineri care caută împlinirea vocației, care caută același lucru ca și mine. Toți cei cu care m-am întâlnit vorbeau deschis cu mine. Mi-am făcut și câțiva prieteni noi. Dar, peste toate, pentru mine, momentul cel mai impresionant rămâne momentul sfintei Liturghii din capela Institutului, când parcă toate vocile celor participanți s-au unit într-una singură, oferindu-mi un sentiment de apartenență la ceva măreț". (Dominic Brandiu)
"Am simțit o bucurie imensă atunci când am avut ocazia să-i reîntâlnesc pe colegii seminariști de la Iași. Am petrecut momente frumoase în această zi care m-au făcut să-l aștept pe papa Francisc, alături de ceilalți seminariști, cu multă bucurie sufletească". (Alexandru Mârț)
"Nu voi putea uita ziua de astăzi. A fost un moment extraordinar de comuniune. Mai întâi la seminar, unde m-am rugat pentru Sfântul Părinte alături de colegii seminariști din întreaga dieceză, apoi în fața Palatului Culturii, unde am avut bucuria unui moment deosebit de a-l vedea pe papa Francisc". (Andrei Bejan)
"Am avut parte de o zi deosebită în care i-am întâlnit pe toți seminariștii din dieceza noastră. Au fost momente de comuniune și de rugăciune care mi-au predispus sufletul pentru a-l întâmpina pe papa cu mult entuziasm". (Daniel Mîrț)
Marian Păuleț
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
1 iunie: Iași: Seminariștii din toată dieceza în așteptarea Sfântului Părinte
* * *
Secțiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc
lecturi: 2560.