Iaşi: Amintindu-ne de Chiara Lubich, să îmbrăţişăm Biserica. Întâlnirea Mişcării Focolarelor din Moldova

Comunitatea Mişcării Focolarelor din Moldova împreună cu persoane dornice să cunoască viaţa şi opera Chiarei Lubich s-au adunat sâmbătă, 16 martie 2019, în jurul păstorului diecezei, Preasfinţitul Petru Gherghel, la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi.

Programul a început cu sfânta Liturghie prin care i-am adus mulţumire lui Dumnezeu pentru carisma unităţii, pentru viaţa Chiarei şi ne-am rugat ca ea să fie cât mai curând declarată fericită, după voinţa lui.

Am urmărit împreună o filmare cu mărturiile mai multor persoane despre ce a însemnat Chiara în viaţa lor: papa Ioan Paul al II-lea, Eli Folonari, cea care a împărtăşit cu ea viaţa de focolar, teologul Piero Coda, filosoful Massimo Cacciari, cardinalul Tarcisio Bertone, Maria Voce, actuala preşedintă a Mişcării Focolarelor, şi mulţi tineri din diferite colţuri ale lumii.

Dar să ne amintim ce a adus Chiara Lubich începând din acel 7 decembrie 1943, când ea s-a consacrat lui Dumnezeu, şi până în acel 14 martie 2008, când ne-a lăsat.

"Cu siguranţă nu şi-ar fi putut închipui că însuşi papa, cu doar câteva decenii mai târziu, va pronunţa cuvinte foarte angajante despre ea şi despre familia ei spirituală. Nu avea nicio idee în legătură cu ce va vedea şi va trăi în cei 88 de ani de viaţă: că va ajunge cu tovarăşii ei în 182 de naţiuni şi că milioane de bărbaţi şi femei o vor urma. Cu atât mai puţin şi-ar fi putut imagina că va inaugura un nou anotimp al comuniunii în Biserică, că va deschide căi noi şi originale de dialog ecumenic şi că în familia ei va primi credincioşi din alte religii şi persoane fără apartenenţă religioasă. Ba chiar nu ştia nici măcar că va fonda o mişcare. În acel 7 decembrie 1943, Chiara Lubich avea doar sentimentele unei tinere frumoase îndrăgostite de Dumnezeul ei cu care făcea un pact nupţial, sigilat prin trei garoafe roşii. Pentru ea era suficient. Putea să îşi închipuie coroana de persoane de toate vârstele, categoriile şi rasele care o vor însoţi în călătoriile ei prin toate colţurile lumii, numind-o simplu Chiara? Chiara Lubich a anticipat epoca sa: în Biserică ea, femeie şi laică, a propus teme şi deschideri reluate mai târziu de Conciliul Vatican II. În societatea mondializată, a ştiut să indice calea fraternităţii universale atunci când se vorbea despre conflicte între civilizaţii. A respectat viaţa şi a căutat sensul durerii. A trasat o cale de sfinţenie religioasă şi civilă care poate fi trăită de oricine, nu rezervată doar câtorva persoane alese".

Ce ne-a lăsat Chiara? Ne răspunde Maria Voce:

"O mare carismă care este o carismă a comuniunii, o carismă care ne ajută să construim raporturi la toate nivelurile şi a lăsat o mare familie, un mare popor de urmaşi care în toată lumea încearcă să trăiască aceste raporturi în mod intens, în mod adevărat, esenţial. Cum intenţionez eu să continui? Procedând aşa cum a făcut ea dintotdeauna, ceea ce moment după moment ne este cerut, deoarece în faţa unui angajament atât de dificil bineînţeles că există şi teama de a nu reuşi să fac ceea ce ea ar fi dorit ca eu să fac în acest moment. Însă eu ştiu că ea ar vrea un singur lucru: ca eu să îl urmez pe Dumnezeu aşa cum l-a urmat ea pe Dumnezeu din primul moment".

Într-o atmosferă familiară şi cei prezenţi la întâlnirea din catedrala ieşeană, de la mic la mare, de la "nepot" la "bunic" şi "străbunic", de la Matia din Valea Mare la fratele Juan Barrera din Iaşi, au continuat cu mărturiile despre schimbările aduse în viaţa lor de raportul cu membrii Mişcării Focolarelor, cu carisma unităţii. Au prezentat experienţe: focolarini şi focolarine, călugări, o familie, tineri şi copii.

Programul a continuat cu un fragment din tema anului pe care o parcurge Mişcarea, dedicată Duhului Sfânt care animă Biserica şi lumea din care cităm:

"Spiritualitatea lui noi: specificul nostru, deci datoria noastră, este şi darul nostru pentru Biserica însăşi şi pentru întreaga omenire.

Chiara, încă din 1984, într-un răspuns despre rolul Mişcării Focolarelor în Biserică, ne invita să mărturisim iubirea reciprocă, pe care ea o numea cimentul care uneori lipseşte sau nu este suficient între diferitele componente ale Bisericii.

Biserica - explica ea - este poporul lui Dumnezeu. Fiind poporul lui Dumnezeu, desigur este un popor bine organizat. Sfântul Paul vorbeşte despre articulaţii, despre persoane care trebuie să îndrume acest popor, să îl hrănească prin sacramente, să îl instruiască cu înţelepciunea şi Magisteriul, avem nevoie şi de episcopi şi avem nevoie de papa. Dar Biserica este deja construită, nu trebuie să o facem noi, este logic. Însă de multe ori în această construcţie, între piatră şi piatră, între cărămidă şi cărămidă, ce lipseşte? Cimentul, iubirea reciprocă. Atunci înţelegeţi că o Biserică clădită în întregime din cărămizi şi din popor, însă fără nimic care să lege piatră de piatră este cam şubredă. Ce este cimentul care lipseşte? Iubirea reciprocă, să fim toţi Una, să fim toţi un suflet. Într-adevăr Isus a spus: «Din aceasta vă vor cunoaşte, dacă vă veţi iubi unii pe alţii». Acela este un mijloc pentru a ajunge să fim Biserica. (...) trebuie să arătăm o Biserică ce trăieşte cu adevărat realitatea sa".

Spre finalul programului, Preasfinţitul Petru Gherghel ne-a transmis propria mărturie din perioada comunistă, raportul frumos construit cu Mişcarea Focolarelor de-a lungul anilor, momentul alegerii devizei episcopatului Preasfinţiei Sale: Ca toţi să fie una! şi ne-a adresat îndemnul de a rămâne uniţi, curajoşi şi bucuroşi. Îi mulţumim din suflet!

Programul s-a finalizat cu o agapă frăţească la care au participat toţi cei prezenţi, într-o atmosferă de familie, după îndemnul Chiarei Lubich: Să fim mereu o familie!

Iuliana Petruţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 martie: Iaşi: Amintindu-ne de Chiara Lubich, să îmbrăţişăm Biserica. Întâlnirea Mişcării Focolarelor din Moldova

lecturi: 283.