Papa Francisc: Iubire, bucurie, sobrietate. Iată trei cuvinte pentru sfinţenia de fiecare zi

Papa Francisc introduce comentariul lui Ioan Gură de Aur la textul din Prima Scrisoare către Timotei în care apostolul Paul îl invită pe discipolul său să bea vin pentru sănătatea sa.

Viaţa creştină constă în a ne descoperi iubiţi de Dumnezeu Tatăl în manieră necondiţionată şi gratuită. Aceasta este vestea cea bună a evangheliei pe care Isus a vestit-o şi mărturisit-o "până la sfârşit" (In 13,1) dar care a devenit realitate pentru fiecare dintre noi în ziua de Rusalii (cf. Fap 2,1-13) - şi la rusaliile personale ale fiecăruia dintre noi care este botezul - când Duhul Sfânt, Iubirea Infinită a Tatălui faţă de Fiul său, a fost revărsat-o în inimile noastre. Cu adevărat suntem iubiţi ca Fiul Isus, adevăraţi fii ai Tatălui, autentici fraţi şi surori unii pentru alţii.

A primi acest dar gratuit schimbă viaţa şi mai ales transformă privirea asupra vieţii, asupra noastră înşine, asupra celorlalţi, asupra prezentului, asupra trecutului şi mai ales asupra timpului care ne aşteaptă: iubirea mare cu care suntem iubiţi (cf. Ef 2,4) se manifestă ca acea lumină caldă şi puternică ce îmbracă în el viaţa, realitatea, relaţiile. Aşa cum într-o zi de soare natura, şi chiar oraşele noastre, devin mai frumoase, tot aşa credinţa şi primirea iubirii Domnului dezvăluie că fiecare detaliu al existenţei noastre este preţios, unic, irepetabil, în pofida problemelor, dificultăţilor şi incoerenţelor noastre.

Şi pentru aceasta am început exortaţia mea apostolică despre sfinţenie cu această invitaţie, luată din Evanghelia lui Matei (5,12): Gaudete et exsultate (bucuraţi-vă şi veseliţi-vă). Bucuria, care este desigur diferită de euforie, este sentimentul unei inimi udate de iubire - şi în mijlocul încercărilor vieţii - şi este una din trăsăturile autentice ale sfinţeniei adevărate, aceea şi a persoanei "de la uşa vecină".

Este o bucurie autentică, simplă, care permite să gustăm oportunităţile de bine pe care ni le oferă viaţa, care se manifestă printre altele şi într-o masă bună luată împreună, într-o privire de înţelegere şi susţinere şi - de ce nu? - într-o ciocnire a unui pahar pentru o aniversare sau pentru un rezultat al unui prieten... Mă refer la acea bucurie care se trăieşte în comuniune, care se împărtăşeşte şi se participă, pentru că "este mai mare fericire în a da decât în a primi" (Fap 20,35). Iubirea fraternă înmulţeşte capacitatea noastră de bucurie, pentru că ne face capabili să ne bucurăm de binele celorlalţi.

În schimb, uneori şi noi creştinii demonstrăm că încă nu ştim să ne bucurăm cu adevărat de lucrurile vieţii fie pentru că alergăm după plăcerile ocazionale şi trecătoare, fie viceversa pentru că, simţindu-ne victime ale unui anumit rigorism, suntem tentaţi să nu ne schimbăm, să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, să alegem imobilismul, împiedicând astfel acţiunea Duhului, care aduce cu Sine noutatea bucuriei. Aşadar bucuria este un rod al discernământului în Duhul Sfânt, care constă tocmai în arta constantă de a prefera acel noi în locul lui eu şi persoanele în locul lucrurilor, în pofida miilor de înşelăciuni pe care răul şi egoismul nostru ni le întind.

De fapt, această bucurie - care este un adevărat har - trebuie păstrată şi ocrotită, aşa cum este cazul credinţei, al prieteniilor, al relaţiilor: deci, ca toate lucrurile importante ale vieţii. Este o atitudine înţeleaptă spontană pe care o avem toţi: când este ceva de valoare, afectiv sau economic, avem o grijă specială de acel lucru şi este corect să fie aşa.

Bucuria iubirii lui Dumnezeu vărsată în inimă de Duhul Sfânt se păstrează prin sobrietate, care este capacitatea de a supune dorinţa de plăcere şi de satisfacţie personală măsurii a ceea ce este drept şi a relaţiilor interpersonale. De fapt, nimeni nu se mântuieşte singur, ca individ izolat, ci Dumnezeu ne atrage ţinând cont de reţeaua complexă de relaţii interpersonale care se stabilesc în comunitatea umană.

Această carte conţine o scurtă omilie a sfântului Ioan Gură de Aur, un părinte al Bisericii din secolul al IV-lea, vestit datorită capacităţii oratorice, înmormântat în bazilica "Sfântul Petru" aici în Vatican, în care el comentează un scurt pasaj din Prima Scrisoare către Timotei, în care îl invita să bea "şi puţin vin, din cauza stomacului tău şi a deselor tale îmbolnăviri" (1Tim 5,23). În acest mod sfântul Ioan Gură de Aur are ocazia de a-i învăţa pe credincioşi că creaţia este bună dar trebuie ştiut să fie gustată, pentru a descoperi că a fost făcută chiar pentru noi, pentru binele nostru, ca un dar preţios, pentru ca să ne descoperim iubiţi şi să ne putem bucura împreună. Şi sfântul Francisc de Assisi, afectat de o boală la stomac, de vreme ce în convent fraţii nu aveau vin, a binecuvântat un pahar de apă care în mod miraculos a devenit un vin foarte bun şi care l-a repus în putere.

Aşadar, sobrietatea şi bucuria sunt două atitudini care cred că ne pot ajuta să trăim Postul Mare în vederea Paştelui, care este tocmai celebrarea învierii noastre cu Cristos, viaţa noastră nouă, celebrată o dată pentru totdeauna la Botez, şi totuşi reînnoită îndeosebi la fiecare Veghe Pascală. De fapt, ce este viaţa lui Cristos în noi dacă nu o victorie a iubirii asupra fricilor şi preocupărilor noastre faţă de noi înşine, care ne permite la rândul nostru să fim dar, simplu şi zilnic, în lucrurile mici, pentru Domnul şi pentru fraţi? "Comunitatea care păstrează amănuntele mici ale iubirii, unde membrii se îngrijesc unii de alţii şi constituie un spaţiu deschis şi evanghelizator, este loc al prezenţei Celui Înviat care o sfinţeşte conform proiectului Tatălui".

Este ceea ce scriam în exortaţia Gaudete et exsultate, când aminteam un pasaj din scrierile sfintei Tereza a Pruncului Isus: "Într-o seară de iarnă îmi făceam ca de obicei mica mea slujire, [...] la un moment dat am auzit în depărtare sunetul armonios al unui instrument muzical: atunci mi-am imaginat un salon bine luminat strălucind de obiecte de aur, fete îmbrăcate elegant care îşi făceau felicitări şi onoruri reciproc; apoi privirea mea a căzut asupra sărmanei bolnave pe care o susţineam; în loc de o melodie auzeam din când în când gemetele sale plângătoare [...]. Nu pot să exprim ceea ce s-a întâmplat în sufletul meu, ceea ce ştiu este că Domnul l-a luminat cu razele adevărului care depăşesc aşa de mult strălucirea întunecată a sărbătorilor de pe pământ încât nu puteam să cred în fericirea mea".

Iubire, bucurie, sobrietate: trei cuvinte pentru sfinţenia de fiecare zi.

Giovanni Crisostomo, "Prendi un po' di vino con moderazione: La sobrietà cristiana", a cura di Lucio Coco (Libreria Editrice Vaticana)

(După Vatican Insider, 3 martie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 407.