Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Panama
cu ocazia celei de-a XXXIV-a Zi Mondială A Tineretului
(23-28 ianuarie 2019)

Via Crucis cu tinerii

Campo Santa Maria la Antigua - Cinta Costera, vineri, 25 ianuarie 2019

Cuvintele Sfântului Părinte la începutul Via Crucis

Dragi tineri din lume!

A merge cu Isus va fi mereu un har şi un risc.

Un har pentru că ne angajează să trăim în credinţă şi să-l cunoaştem, pătrunzând în adâncul inimii sale, înţelegând forţa cuvântului său.

Un risc pentru că în Isus cuvintele sale, gesturile sale, acţiunile sale contrastează cu spiritul lumii, cu ambiţia umană, cu propunerile unei culturi a rebutului şi a lipsei de iubire.

Există o certitudine care umple de speranţă această Via Crucis: Isus a parcurs-o cu iubire. Şi a trăit-o şi Fecioara Glorioasă, cea care încă de la începutul Bisericii a voit să susţină cu duioşia sa drumul evanghelizării.

Discursul Sfântului Părinte

Doamne, Tată al milostivirii, în această Cinta Costera, împreună cu atâţia tineri care provin din lumea întreagă, l-am însoţit pe Fiul tău pe calea crucii; acea cale pe care a voit s-o parcurgă cu noi, pentru a ne arăta cât de mult ne iubeşti Tu şi cât eşti de implicat în viaţa noastră.

Drumul lui Isus spre Calvar este un drum de suferinţă şi singurătate care continuă în zilele noastre. El merge, suferă în atâtea feţe care suferă din cauza indiferenţei satisfăcute şi anesteziante a societăţii noastre, societate care consumă şi care se consumă, care ignoră şi se ignoră în durerea fraţilor săi.

Şi noi prietenii tăi, o, Doamne, ne lăsăm cuprinşi de apatie, de imobilism. Nu de puţine ori conformismul ne-a înfrânt şi ne-a paralizat. A fost dificil să te recunoaştem în fratele care suferă: ne-am întors privirea, pentru a nu vedea; ne-am refugiat în zgomot, pentru a nu auzi; ne-am astupat gura, pentru a nu striga.

Mereu aceeaşi ispită. Este mai uşor şi "plăteşte mai mult" a fi prieteni în victorie şi în glorie, în succes şi în aplauze; este mai uşor a sta aproape de cel care este considerat popular şi învingător.

Cât de uşor este a cădea în cultura agresiunii, a molestării, a intimidării, a îndârjirii asupra celui care este slab!

Pentru Tine nu este aşa, Doamne: în cruce te-ai identificat cu fiecare suferinţă, cu toţi cei care se simt uitaţi.

Pentru Tine nu este aşa, Doamne, pentru că ai voit să-i îmbrăţişezi pe toţi cei pe care de atâtea ori îi considerăm nedemni de o îmbrăţişare, de o mângâiere, de o binecuvântare; sau şi mai rău, nici măcar nu ne dăm seama că au nevoie de asta, îi ignorăm.

Pentru Tine nu este aşa, Doamne: în cruce te uneşti cu via crucis a fiecărui tânăr, a fiecărei situaţii pentru a o transforma în cale de înviere.

Tată, astăzi via crucis a Fiului tău se prelungeşte:

se prelungeşte în strigătul sufocat al copiilor care sunt împiedicaţi să se nască şi al atâtor altora cărora li se neagă dreptul de a avea o copilărie, o familie, o educaţie; în copiii care nu se pot juca, nu pot cânta, nu pot visa...;

se prelungeşte în femeile maltratate, exploatate şi abandonate, despuiate şi ignorate în demnitatea lor;

şi în ochii trişti ai tinerilor care văd cum li se smulg speranţele lor de viitor de lipsa de educaţie şi a unui loc de muncă demn;

se prelungeşte în angoasa feţelor tinere, prietenii noştri, care cad în mrejele oamenilor fără scrupule - între ei se găsesc şi persoane care spun că-ţi slujesc, Doamne -, mreje de exploatare, de criminalitate şi de abuz, care mănâncă pe viaţa tinerilor.

Via crucis a Fiului tău se prelungeşte în atâţia tineri şi familii care, absorbite într-un vârtej de moarte din cauza drogurilor, a alcoolului, a prostituţiei şi a traficului de persoane, sunt privaţi nu numai de viitor, ci de prezent. Şi aşa cum au fost împărţite hainele tale, Doamne, este împărţită şi maltratată demnitatea lor.

Via crucis a Fiului tău se prelungeşte în tinerii cu feţele încruntate care au pierdut capacitatea de a visa, de a crea şi a inventa ziua de mâine şi "ies la pensie" cu suferinţa resemnării şi a conformismului, unul dintre drogurile cele mai consumate din timpul nostru.

Se prelungeşte în durerea ascunsă şi care indignează pe cei care, în loc de solidaritate, din partea unei societăţi pline de belşug, găsesc refuz, durere şi mizerie, şi mai mult sunt indicaţi şi trataţi ca purtători şi responsabili ai oricărui rău social.

Pătimirea Fiului tău se prelungeşte în singurătatea resemnată a bătrânilor, pe care-i lăsăm abandonaţi şi rebutaţi.

Se prelungeşte în popoarele native, despuiate de pământurile lor, de rădăcinile lor şi de cultura lor, reducând la tăcere şi stingând toată înţelepciunea pe care o au şi pe care ne-o pot oferi.

Tată, via crucis a Fiului tău se prelungeşte în strigătul mamei noastre pământ, care este rănit în măruntaiele sale de poluarea atmosferei, de sterilitatea ogoarelor sale, de murdăria apelor sale şi care se vede călcată în picioare de dispreţul şi de consumul înnebunit dincolo de orice raţiune.

Se prelungeşte într-o societate care a pierdut capacitatea de a plânge şi de a se înduioşa în faţa durerii.

Da, Tată, Isus continuă să meargă, să ia asupra sa şi să sufere în toate aceste feţe în timp ce lumea, indiferentă şi într-un cinism comod consumă drama propriei frivolităţi.

Şi noi, Doamne, ce facem?

Cum reacţionăm în faţa lui Isus care suferă, merge, emigrează în chipul atâtor prieteni ai noştri, al atâtor necunoscuţi pe care am învăţat să-i facem invizibili?

Şi noi, Tată al milostivirii,

îl mângâiem şi îl însoţim pe Domnul, lipsit de apărare şi suferind, în cei mai mici şi abandonaţi?

Îl ajutăm să poarte povara crucii, asemenea lui Simon din Cirene, făcându-ne lucrători de pace, creatori de alianţe, fermenţi de fraternitate?

Avem curajul de a rămâne la picioarele crucii ca Maria?

Să o contemplăm pe Maria, femeie puternică. De la ea vrem să învăţăm să rămânem în picioare lângă cruce. Cu aceeaşi hotărâre a sa şi curajul său, fără evadări sau miraje. Ea a ştiut să însoţească durerea Fiului său, Fiul tău, o, Tată, să o susţină cu privirea şi să o protejeze cu inima. Durere pe care a suferit-o, dar care n-a răpus-o. A fost femeia puternic a lui "da", care susţine şi însoţeşte, ocroteşte şi îmbrăţişează. Ea este marea păzitoare a speranţei.

Şi noi, Tată, dorim să fim o Biserică ce susţine şi însoţeşte, care ştie să spună: sunt aici!, în viaţa şi în crucile atâtor cristoşi care merg alături de noi.

De la Maria învăţăm să spunem "da" rezistenţei puternice şi constante a atâtor mame, a atâtor taţi, bunici, care nu încetează să-i susţină şi să-i însoţească pe copiii şi nepoţii lor când sunt "în necazuri".

De la ea învăţăm să spunem "da" răbdării încăpăţânate şi creativităţii celor care nu se descurajează şi reîncep de la capăt în situaţiile în care pare că totul este pierdut, căutând să creeze spaţii, ambiente familiale, centre de atenţie care să fie o mână întinsă în dificultăţi.

În Maria învăţăm forţa pentru a spune "da" celor care n-au tăcut şi nu tac în faţa unei culturi a maltratării şi a abuzului, a discreditării şi a agresiunii, şi lucrează pentru a oferi oportunităţi şi condiţii de siguranţă şi protecţie.

În Maria învăţăm să primim şi să găzduim pe toţi cei care au suferit abandonarea, care au trebuit să părăsească sau să piardă pământul lor, rădăcinile, familia, locul de muncă.

Tată, ca Maria vrem să fim Biserică, Biserica ce favorizează o cultură capabilă să primească, să protejeze, să promoveze şi să integreze; care nu stigmatizează şi cu atât mai puţin nu generalizează cu cea mai absurdă şi iresponsabilă condamnare de a identifica fiecare migrant ca purtător al răului social.

De la ea vrem să învăţăm să stăm în picioare lângă cruce, dar nu cu o inimă blindată şi închisă, ci cu o inimă care să ştie să însoţească, care să cunoască duioşia şi devoţiunea; care să fie expertă în milă tratând cu respect, delicateţe şi înţelegere. Dorim să fim o Biserică a amintirii care să-i respecte şi să-i valorizeze pe bătrâni şi să revendice pentru ei spaţiul care este al lor, ca păzitori ai rădăcinilor noastre.

Tată, ca Maria vrem să învăţăm să stăm.

Învaţă-ne, Doamne, să stăm la picioarele crucii, la picioarele crucilor; deschide în această seară ochii noştri, inima noastră; scapă-ne de paralizie şi de dezorientare, de frică şi de disperare. Tată, învaţă-ne să spunem: sunt aici împreună cu Fiul tău, împreună cu Maria şi împreună cu atâţia discipoli care doresc să primească Împărăţia ta în inimă. Amin.

_________________

Şi după ce am trăit Pătimirea Domnului, împreună cu Maria la picioarele crucii, să mergem cu inimă tăcută şi în pace, bucuroasă şi cu atâta voinţă de a-l urma pe Isus. Isus să vă însoţească şi Fecioara să vă ocrotească. La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 595.