Papa Francisc: Celebrarea Vesperelor la începutul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18 ianuarie 2018)

Astăzi începe Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, în care suntem invitaţi să invocăm de la Dumnezeu acest mare dar. Unitatea creştinilor este rod al harului lui Dumnezeu şi noi trebuie să ne dispunem s-o primim cu inimă generoasă şi disponibilă. În această seară sunt deosebit de bucuros să mă rog împreună cu reprezentanţii celorlalte Biserici prezente la Roma, cărora le adresez un salut cordial şi fratern. Salut şi delegaţia ecumenică din Finlanda, studenţii de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoaşterea Bisericii catolice, şi tinerii ortodocşi şi ortodocşi orientali care studiază aici cu sprijinul Comitetului de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care lucrează la Consiliul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Cartea Deuteronomului imaginează poporul lui Israel care şi-a aşezat tabăra în câmpiile Moabului, gata să intre în Ţara pe care Dumnezeu i-a promis-o. Aici Moise, ca părinte grijuliu şi conducător desemnat de Domnul, repetă poporului Legea, îl instruieşte şi îi aminteşte că va trebui să trăiască cu fidelitate şi dreptate odată ce se va stabili în ţara promisă.

Textul pe care tocmai l-am ascultat dă indicaţii despre modul de a celebra cele trei sărbători principale ale anului: Pesach (Paştele), Shavuot (Săptămânile), Sukkot (Corturile). Fiecare dintre aceste sărbători cheamă Israelul la recunoştinţă pentru darurile primite de la Dumnezeu. Celebrarea unei sărbători cere participarea tuturor. Nimeni nu poate să fie exclus: "Să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu, fiul tău, fiica ta, slujitorul tău şi slujitoarea ta, levitul care este înăuntrul porţilor tale, străinul, orfanul şi văduva care sunt în mijlocul tău" (Dt 16,11).

Pentru fiecare sărbătoare trebuie făcut un pelerinaj "în locul pe care-l va alege Domnul ca să-şi stabilească numele acolo" (v. 2). Acolo, credinciosul israelit trebuie să stea în faţa lui Dumnezeu. Cu toată că fiecare israelit a fost sclav în Egipt, fără nicio posesie personală, "să nu se înfăţişeze înaintea Domnului cu mâinile goale" (v. 16) şi darul fiecăruia va fi în măsura binecuvântării pe care Domnul i-a dat-o. Aşadar toţi vor primi partea lor de bogăţie din ţară şi vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne uimească faptul că textul biblic trece de la celebrarea celor trei sărbători principale la numirea judecătorilor. Sărbătorile înseşi îndeamnă poporul la dreptate, amintind egalitatea fundamentală între toţi membrii, toţi la fel de dependenţi de milostivirea divină, şi invitând pe fiecare să împartă cu alţii bunurile primite. A da cinste şi glorie Domnului în sărbătorile anului merge în acelaşi pas cu a da cinste şi dreptate propriul vecin, mai ales dacă este slab şi nevoiaş.

Creştinii din Indonezia, reflectând asupra alegerii temei pentru această Săptămână de rugăciune, au decis să se inspire din aceste cuvinte din Deuteronom: "Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi" (16,20). În ei este vie preocuparea că creşterea economică din ţara lor, animată de logica concurenţei, lasă mulţi în sărăcie permiţând numai câtorva să se îmbogăţească mult. Este în pericol armonia unei societăţi în care persoane de diferite etnii, limbi şi religii trăiesc împreună, împărtăşind un simţ de responsabilitate reciprocă.

Dar acest lucru nu este valabil numai pentru Indonezia: această situaţie se întâlneşte în restul lumii. Când societatea nu mai are ca fundament principiul solidarităţii şi al binelui comun, asistăm la scandalul de persoane care trăiesc în mizerie extremă alături de zgârie-nori, hoteluri impunătoare şi centre comerciale luxoase, simboluri ale bogăţiei uluitoare. Am uitat de înţelepciunea din legea mozaică, după care, dacă bogăţia nu este împărtăşită, societatea se dezbină.

Sfântul Paul, scriind romanilor, aplică aceeaşi logică şi comunităţii creştine: cei care sunt puternici trebuie să se ocupe de cei slabi. Nu este creştineşte "a ne complace în noi înşine" (15,1). De fapt, urmând exemplul lui Cristos, trebuie să ne străduim să-i edificăm pe cei care sunt slabi. Solidaritatea şi responsabilitatea comună trebuie să fie legile care susţin familia creştină.

Ca popor sfânt al lui Dumnezeu, şi noi suntem mereu gata să intrăm în Împărăţia pe care Dumnezeu ne-a promis-o. Însă, fiind dezbinaţi, avem nevoie să ne amintim de apelul la dreptate adresat nouă de Dumnezeu. Şi între creştini există riscul să prevaleze logica ştiută de israeliţi în timpurile antice şi de atâtea popoare dezvoltate din zilele noastre, adică, în tentativa de a aduna bogăţii uităm de cei slabi şi de cei nevoiaşi. Este uşor să uităm egalitatea fundamentală care există între noi: că la origine toţi eram sclavi ai păcatului şi că Dumnezeu ne-a mântuit la Botez, numindu-ne fii ai săi. Este uşor să credem că harul spiritual dăruit nouă este proprietate a noastră, ceva ce ne revine şi ce ne aparţine. În afară de asta, este posibil ca darurile primite de la Dumnezeu să ne facă orbi la darurile împărţite altor creştini. Este un păcat grav a diminua sau a dispreţui darurile pe care Domnul le-a acordat altor fraţi, crezând că aceştia sunt într-un fel mai puţin privilegiaţi ai lui Dumnezeu. Dacă nutrim asemenea gânduri, permitem ca însuşi harul primit să devină izvor de orgoliu, de nedreptate şi de dezbinare. Şi atunci cum vom putea intra în împărăţia promisă?

Cultul care se potriveşte cu acea împărăţie, cultul pe care îl cere dreptatea, este o sărbătoare care îi cuprinde pe toţi, o sărbătoare în care darurile primite sunt făcute accesibile şi împărtăşite. Pentru a face primii paşi spre acea ţară promisă care este unitatea noastră, înainte de toate trebuie să recunoaştem cu umilinţă că binecuvântările primite nu sunt ale noastre de drept ci sunt ale noastre prin dar şi că ne-au fost date pentru ca să le împărtăşim cu alţii. În al doilea rând, trebuie să recunoaştem valoarea harului acordat altor comunităţi creştine. Prin urmare, va fi dorinţa noastră să participăm la darurile altuia. Un popor creştin reînnoit şi îmbogăţit de acest schimb de daruri va fi un popor capabil să meargă cu pas sigur şi încrezător pe calea care conduce la unitate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 436.