Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 ianuarie 2019

Cateheze despre "Tatăl nostru" - 5: "Abbá, Tată!"

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuând catehezele despre "Tatăl nostru", astăzi pornim de la observaţia că, în Noul Testament, rugăciunea pare că vrea să ajungă la esenţial, până la concentrarea ei într-un singur cuvânt: Abbá, Tată.

Am ascultat ceea ce scrie sfântul Paul în Scrisoarea către Romani: "Pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: Abbá, Tată!" (8,15). Iar galatenilor apostolul le spune: "Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: Abbá, Tată!" (Gal 4,6). Revine de două ori aceeaşi invocaţie, în care se condensează toată noutatea evangheliei. După ce l-a cunoscut pe Isus şi a ascultat predica sa, creştinul nu-l mai consideră pe Dumnezeu ca pe un tiran de temut, nu-i mai este frică, ci simte înflorind în inima sa încrederea în el: poate vorbi cu Creatorul numindu-l "Tată". Expresia este aşa de important pentru creştini, încât adesea s-a păstrat intactă în forma sa originară: "Abbá".

Este rar ca în Noul Testament expresiile aramaice să nu fie traduse în greacă. Trebuie să ne imaginăm că în aceste cuvinte aramaice a rămas parcă "înregistrată" vocea lui Isus însuşi: au respectat graiul lui Isus. În primul cuvânt din "Tatăl nostru" găsim imediat noutatea radicală a rugăciunii creştine.

Nu este vorba numai de a folosi un simbol - în acest caz, figura tatălui - de legat cu misterul lui Dumnezeu; este vorba în schimb de a avea, ca să spunem aşa, toată lumea lui Isus mutată în propria inimă. Dacă facem această operaţiune, putem să ne rugăm într-adevăr "Tatăl nostru". A spune "Abbá" este ceva mult mai intim, mai emoţionant decât a-l numi simplu pe Dumnezeu "Tată". Iată pentru ce a propus cineva să se traducă acest cuvânt aramaic originar "Abbá" cu "Tatăticule". În loc de a spune "Tatăl nostru" să se spună "Tăticule". Noi continuăm să spunem "Tatăl nostru", dar cu inima suntem invitaţi să spunem "Tăticule", să avem un raport cu Dumnezeu ca acela al unui copil cu tăticul său, care spune "tăticule". De fapt, această expresie evocă afect, evocă o căldură, ceva ce ne proiectează în contextul vârstei infantile: imaginea unui copil complet învăluit în îmbrăţişarea unui tată care simte duioşie infinită faţă de el. Şi pentru aceasta, iubiţi fraţi şi surori, pentru a ne ruga bine, trebuie să ajungem să avem o inimă de copil. Nu o inimă suficientă: aşa nu ne putem ruga bine. Ca un copil în braţele tatălui său, ale tăticului său.

Dar cu siguranţă Evangheliile ne introduc mai bine în sensul acestui cuvânt. Ce înseamnă pentru Isus acest cuvânt? "Tatăl nostru" ia sens şi culoare dacă învăţăm să ne rugăm după ce am citit, de exemplu, parabola tatălui milostiv, în capitolul 15 din Luca (cf. Lc 15,11-32). Să ne imaginăm această rugăciune rostită de fiul risipitor, după ce a experimentat îmbrăţişarea tatălui său care l-a aşteptat îndelung, un tată care nu aminteşte cuvintele ofensatoare pe care el le-a spus, un tată care acum îl face să înţeleagă pur şi simplu cât de mult i-a lipsit. Atunci descoperim cu acele cuvinte iau viaţă, iau forţă. Şi ne întrebăm: este oare posibil ca tu, o, Dumnezeule, să cunoşti numai iubire? Tu nu cunoşti ura? Nu - ar răspunde Dumnezeu - eu cunosc numai iubire. Unde este în tine răzbunarea, pretenţia de dreptate, supărarea din cauza onoarei tale rănite? Şi Dumnezeu ar răspunde: Eu cunosc numai iubire.

Tatăl din acea parabolă are în modurile sale de a acţiona ceva ce aminteşte mult de sufletul unei mame. Mai ales mamele îi iartă pe copii, îi acoperă, nu întrerup empatia faţă de ei, continuă să iubească, şi atunci când aceştia n-ar mai merita nimic.

Este suficient a evoca numai această expresie - Abbá - pentru ca să se dezvolte o rugăciune creştină. Şi sfântul Paul, în scrisorile sale, urmează tot acest drum, şi n-ar putea să fie altfel, pentru că este drumul învăţat de Isus: în această invocaţie există o forţă care atrage tot restul rugăciunii.

Dumnezeu te caută, chiar dacă tu nu-l cauţi. Dumnezeu te iubeşte, chiar dacă tu ai uitat de el. Dumnezeu vede în tine o frumuseţe, chiar dacă tu crezi că ai risipit inutil toţi talanţii tăi. Dumnezeu este nu numai un tată, este ca o mamă care nu încetează niciodată să iubească creatura sa. Pe de altă parte, există o "gestaţie" care durează pentru totdeauna, cu mult peste cele nouă luni ale celei fizice; este o gestaţie care dă naştere unui circuit infinit de iubire.

Pentru un creştin, a se ruga înseamnă a spune simplu "Abbá", a spune "Tăticule", a spune "Tată", dar cu încrederea unui copil.

Se poate ca şi nouă să ni se întâmple să mergem pe cărări departe de Dumnezeu, aşa cum i s-a întâmplat fiului risipitor; sau să ne prăbuşim într-o singurătate care ne face să ne simţim abandonaţi în lume; sau să greşim şi să fim paralizaţi de sentimentul de vinovăţie. În acele momente dificile, putem găsi încă forţa de a ne ruga, reîncepând de la cuvântul "Tată", dar spus cu simţul duios al unui copil: "Abbá", "Tăticule". El nu ne va ascunde faţa sa. Amintiţi-vă bine: poate că vreunul are înlăuntrul său lucruri urâte, lucruri pe care nu ştie cum să le rezolve, atâta amărăciune pentru că a făcut asta sau cealaltă... El nu-şi va ascunde faţa sa. El nu se va închide în tăcere. Tu spune-i "Tată" şi el îţi va răspunde. Tu ai un tată. "Da, dar eu sunt un delincvent...". Dar ai un tată care te iubeşte! Spune-i "Tată", începe să te rogi aşa, şi în tăcere ne va spune că niciodată nu ne-a pierdut din vedere. "Dar, părinte, eu am făcut asta..." - "Niciodată nu te-am pierdut din vedere, am văzut totul. Dar am rămas mereu acolo, aproape de tine, fidel faţă de iubirea mea faţă de tine". Acela va fi răspunsul. Nu uitaţi niciodată să spuneţi "Tată". Mulţumesc.

_______________

APEL

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor

18-25 ianuarie 2019

Vinerea viitoare, cu celebrarea Vesperelor în bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor", începe Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, cu tema: "Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi". Şi anul acesta suntem chemaţi să ne rugăm, pentru ca toţi creştinii să fie din nou o unică familie, coerenţi cu voinţa divină care vrea "ca toţi să fie una" (In 17,21). Ecumenismul nu este un lucru opţional. Intenţia va fi aceea de a maturiza o mărturie comună şi în acord în afirmarea adevăratei dreptăţi şi în sprijinirea celor mai slabi, prin răspunsuri concrete, corespunzătoare şi eficace.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1121.