|
|
Anul pastoral 2024‑2025
|
|
|
Sinod 2021-2024
|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Plugușorul la Bârnova
Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belșug,
De sub brazda de sub plug.
Am venit cu voie bună,
După datina străbună,
Să v-aducem o urare,
De belșug și bunăstare,
De-mpliniri și de mult spor,
Pentru anul viitor.
Deci vă semănăm acum,
Cu bob plin și cu bob bun,
Bob de grâu din glia noastră,
La fereastra dumneavoastră,
Bob frumos din glia brună,
După datina română,
Ca să prindă rădăcini
Și să crească fără spini,
Să aducă rod bogat
Pentru voi ce-ați ascultat,
Pentru toți ce au arat
Și au semănat cu drag,
Pentru boii care trag.
Gazde mari și generoase,
Fiți acum cât mai voioase,
Că e seara lui Ajun,
A lui Vasile cel bun,
Care an de an împarte
Bucurii adevărate.
Vă urăm pe fiecare
Cu dorință cât mai mare,
Ca prin harul lui Isus,
Să vă-nvredniciți nespus
De lumini și de Duh Sfânt,
Cât veți trăi pe pământ.
Zurgălăi și clopoței,
Ia mai mânați voi, flăcăi
Și pocniți din bice, măi,
Hăi, hăi, hăi!
Și acum, jupână gazdă,
Vrem să tragem nouă brazdă,
Ca să fie loc ales,
Pentr-un nou și bun cules.
Adresăm acum urare,
Bună pentru fiecare,
Din această casă mare.
Urăm din inima toată
Toți părinții ce ne-așteaptă:
Paroh tânăr, cu elan,
Ce va face, după plan,
O biserică frumoasă,
Nu departe de-astă casă.
Le urăm ani fericiți
La profesorii vestiți,
La parohii emeriți
Și la șefii de oficii,
Ce fac drum și sacrificii.
Toți vrem slava Celui Sfânt
Și-al credinței mare-avânt.
O urare tot aleasă
Și surorilor din casă,
Ce-și dau multă osteneală
La rugă și rânduială.
Zurgălăi și clopoței,
Ia-ndemnați cu toții, măi,
Hăi, hăi, hăi!
Să vă fie casa casă,
Să vă fie masa masă
Și s-aveți pită aleasă,
Pentru vrednicii plugari,
Ce-au venit din Păcurari,
Nicolina, Sărărie,
Bârnova și din chindie
Și-au trecut prin șapte sate,
De-au cam obosit, măi frate.
Iar acum, la încheiere,
Noi ne luăm "la revedere",
Iar la anul, când venim,
Pe toți să vă regăsim,
Tot mai falnici și mai tari,
Ca să vă fim noi plugari.
Să ne întâlnim cu bine
Și la anul, care vine,
Și s-avem parte din plin
De rod mult și cer senin.
Trageți brazda, tari plăvani,
Căci e pragul dintre ani.
Zurgălăi și clopoței,
Răsunați prin munți și văi
Și strigați cu toții, măi,
Hăi, hăi, hăi!
La anul și la mulți ani!
Pr. Iosif Agiurgioaei
lecturi: 1034.
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|