Papa Francisc: Angelus (2 decembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi începe Adventul, timpul liturgic care ne pregăteşte pentru Crăciun, invitându-ne să ne ridicăm privirea şi să ne deschidem inima pentru a-l primi pe Isus. În Advent nu trăim numai aşteptarea Crăciunului; suntem invitaţi să trezim şi aşteptarea întoarcerii glorioase a lui Cristos - când la sfârşitul timpurilor se va întoarce -, pregătindu-ne pentru întâlnirea finală cu El cu alegeri coerente şi curajoase. Ne amintim de Crăciun, aşteptăm întoarcerea glorioasă a lui Cristos, precum şi întâlnirea noastră personală: ziua în care Domnul ne va chema. În aceste patru săptămâni suntem chemaţi să ieşim dintr-un mod de a trăi resemnat şi obişnuit şi să ieşim alimentând speranţe, alimentând vise pentru un viitor nou. Evanghelia din această duminică (cf. Lc 21,25-28.34-36) merge tocmai în această direcţie şi ne atenţionează să nu ne lăsăm oprimaţi de un stil de viaţă egocentric sau de ritmurile convulsionate ale zilelor. Răsună deosebit de incisive cuvintele lui Isus: "Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, ca un laţ! [...] Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă" (v. 34.36).

A veghea şi a ne ruga: iată cum trebuie să trăim acest timp de astăzi până la Crăciun. A veghea şi a ne ruga. Somnul interior se naşte din faptul de a se ne învârti mereu în jurul nostru şi de a rămâne blocaţi în închiderea vieţii noastre cu problemele sale, bucuriile sale şi durerile sale, dar mereu a ne învârti în jurul nostru. Şi asta oboseşte, asta plictiseşte, asta închide în faţa speranţei. Aici se află rădăcina moleşelii şi a lenei despre care vorbeşte Evanghelia. Adventul ne invită la o angajare de vigilenţă privind în afara noastră, lărgind mintea şi inima pentru a ne deschide la necesităţile oamenilor, ale fraţilor, la dorinţa unei lumi noi. Este dorinţa atâtor popoare martirizate de foame, de nedreptate, de războaie; este dorinţa săracilor, a celor slabi, a celor abandonaţi. Acest timp este potrivit pentru a deschide inima noastră, pentru a ne pune întrebări concrete despre modul în care şi pentru cine cheltuim viaţa noastră.

A doua atitudine pentru a trăi bine timpul aşteptării Domnului este cea a rugăciunii. "Întăriţi-vă şi ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră" (v. 28), avertizează Evanghelia lui Luca. Este vorba de a ne ridica şi de a ne ruga, îndreptând gândurile noastre şi inima noastră spre Isus care urmează să vină. Ne ridicăm atunci când aşteptăm ceva sau pe cineva. Noi îl aşteptăm pe Isus, vrem să-l aşteptăm în rugăciune, care este strâns legată de veghere. A ne ruga, a-l aştepta pe Isus, a ne deschide spre ceilalţi, a fi treji, nu închişi în noi înşine. Dar dacă noi ne gândim la Crăciun într-un climat de consumism, de a vedea ce anume pot să cumpăr pentru a putea face asta şi asta, de sărbătoare lumească, Isus va trece şi nu-l vom găsi. Noi îl aşteptăm pe Isus şi vrem să-l aşteptăm în rugăciune, care este strâns legată de veghere.

Dar care este orizontul aşteptării noastre în rugăciune? Ni-l indică în Biblie mai ales glasurile profeţilor. Astăzi este cel al lui Ieremia, care vorbeşte poporului încercat foarte tare de exil şi care riscă să piardă propria identitate. Şi noi creştinii, care suntem tot popor al lui Dumnezeu, riscăm să ne mondenizăm şi ne pierdem propria identitate, ba chiar, să "păgânizăm" stilul creştin. De aceea avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care prin profet ne vesteşte: "Iată, vin zile - oracolul Domnului - când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus [...] Voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate în ţară" (33,14-15). Şi acea odraslă dreaptă este Isus, este Isus care vine şi pe care noi îl aşteptăm. Fecioara Maria, care ne duce la Isus, femeie a aşteptării şi a rugăciunii, să ne ajute să întărim speranţa noastră în promisiunile Fiului său Isus, pentru a ne face să trăim experienţa că, prin travaliul istoriei, Dumnezeu rămâne mereu fidel şi se foloseşte şi de greşelile umane pentru a manifesta milostivirea sa.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Adventul este timp de speranţă. În acest moment aş vrea să-mi însuşesc speranţa de pace a copiilor din Siria, din iubita Sirie, martirizată de un război care de acum durează de opt ani. Pentru aceasta, aderând la iniţiativa lui Kirche in Not, voi aprinde acum o lumânare, împreună cu mulţi copii care vor face acelaşi lucru, copii sirieni şi mulţi credincioşi din lume care astăzi aprind lumânările lor [aprinde lumânarea].

Această flacără de speranţă şi atâtea flăcări de speranţă să risipească întunericul războiului! Să ne rugăm şi să-i ajutăm pe creştini să rămână în Siria şi în Orientul Mijlociu ca martori ai milostivirii, iertării şi reconcilierii. Flacăra speranţei să ajungă şi la toţi cei care îndură în aceste zile conflicte şi tensiune în multe alte părţi ale lumii, de aproape şi de departe. Rugăciunea Bisericii să-i ajute să simtă apropierea lui Dumnezeu fidel şi să atingă fiecare conştiinţă pentru o angajare sinceră în favoarea păcii. Şi Dumnezeu, Domnul nostru, să-i ierte pe cei care fac războiul, pe cei care fac armele pentru a se distruge şi să convertească inima lor. Să ne rugăm pentru pace în iubita Sirie.

[Bucură-te, Marie...]

Adresez salutul meu vouă, romani şi pelerini, prezenţi aici; îndeosebi cei veniţi din Linden, din Statele Unite ale Americii, Valencia şi Pamplona; precum şi studenţii şi profesorii de la Colegiul "Claret" din Madrid.

Salut corul polifonic din Modica, credincioşii din Altamura, Conversano şi Laterza. Urez tuturor o duminică frumoasă şi un drum bun în Advent. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.