Papa Francisc: Discurs adresat Adunării Plenare a Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale (10 noiembrie 2018)
Domnilor cardinali,
Iubiți frați episcopi și preoți,
Frați și surori,
Sunt bucuros să vă întâlnesc la sfârșitul lucrărilor Adunării voastre; mulțumesc monseniorului Piero Marini pentru cuvintele sale respectuoase. Salut delegații naționali desemnați de Conferințele Episcopale și, în mod special, delegația comitetului ungar condusă de cardinalul Peter Erdö, arhiepiscop de Budapesta, oraș în care va avea loc următorul Congres Euharistic Internațional, în 2020. Acest eveniment va fi celebrat în scenariul unui mare oraș european, unde comunitățile creștine așteaptă o nouă evanghelizare capabilă să se confrunte cu modernitatea secularizată și cu o globalizare care riscă să șteargă particularitățile unei istorii bogate și variate.
De aici se naște întrebarea fundamentală: ce înseamnă a celebra un Congres Euharistic în orașul modern și multicultural în care Evanghelia și formele apartenenței religioase au devenit marginale? Înseamnă a colabora cu harul lui Dumnezeu pentru a răspândi, prin rugăciune și acțiune, o "cultură euharistică", adică un mod de a gândi și de a lucra întemeiat pe Sacrament dar perceptibil și dincolo de apartenența eclezială. În Europa bolnavă de indiferență și străbătută de diviziuni și închideri, creștinii reînnoiesc înainte de toate, din duminică în duminică, gestul simplu și puternic al credinței lor: se adună în numele Domnului recunoscându-se frați. Și se repetă minunea: în ascultarea Cuvântului și în gestul Pâinii frânte chiar și cea mai mică și umilă adunare de credincioși devine trup al Domnului, tabernacolul său în lume. Celebrarea Euharistiei devine astfel incubator al atitudinilor care generează o cultură franciscană, pentru că determină să se transforme în gesturi și atitudini de viață harul lui Cristos care s-a dăruit total.
Prima dintre aceste atitudini este comuniunea. La Ultima Cină, Isus a ales, ca semn al darului său, pâinea și potirul fraternității. Rezultă că celebrarea amintirii Domnului, în care ne hrănim cu Trupul său și cu Sângele său, cere și întemeiază comuniunea cu El și comuniunea credincioșilor între ei. Tocmai comuniunea cu Cristos este adevărata provocare a pastorației euharistice, pentru că este vorba de a-i ajuta pe credincioși să comunice cu El prezent în Sacrament pentru a trăi în El și cu El în caritate și în misiune. La aceasta contribuie puternic și cultul euharistic în afara Liturghiei, care constituie din totdeauna un moment important în aceste întâlniri ecleziale. Rugăciunea de adorație învață să nu-l separăm pe Cristos Capul de Trupul său, adică acea comuniune sacramentală cu El de aceea cu membrele sale și de respectiva angajare misionară.
A doua atitudine este aceea a slujirii. Comunitatea euharistică, împărtășindu-se cu soarta lui Isus Slujitor, devine ea însăși "slujitoare": mâncând "trupul dăruit" devine "trup oferit pentru mulțimi". Întorcându-ne încontinuu la "camera de sus" (cf. Fap 1,13), sân al Bisericii, unde Isus a spălat picioarele discipolilor săi, creștinii slujesc cauza Evangheliei inserându-se în locurile slăbiciunii și ale crucii pentru a împărtăși și a vindeca. Sunt atâtea situații în Biserică și în societate pe care să vărsăm balsamul milostivirii cu fapte spirituale și trupești: sunt familii în dificultate, tineri și adulți fără loc de muncă, bolnavi și bătrâni singuri, migranți marcați de trude și violențe - și respinși -, precum și alte sărăcii. În aceste locuri ale umanității rănite creștinii celebrează memorialul Crucii și fac vie și prezentă Evanghelia Slujitorului Isus care s-a dăruit din iubire. Cei botezați seamănă astfel o cultură euharistică făcându-se slujitori ai săracilor, nu în numele unei ideologii ci al Evangheliei înseși, care devine regulă de viață a fiecăruia și a comunităților, cum mărturisește ceata neîntreruptă de sfinți și sfinte ale carității.
În sfârșit, fiecare Liturghie alimentează o viață euharistică readucând la suprafață cuvinte din Evanghelie pe care orașele noastre adesea le-au uitat. Să ne gândim numai la cuvântul milostivire, aproape scoasă din dicționar în cultura actuală. Toți se plâng datorită fluviului carstic de mizerie care străbate experiența societății noastre. Este vorba de atâtea forme de frică, samavolnicie, aroganță, răutate, ură, închidere, neîngrijire a mediului, și așa mai departe. Și totuși creștinii experimentează în fiecare duminică faptul că acest fluviu umflat nu poate nimic împotriva oceanului de milostivire care inundă lumea. Euharistia este izvorul acestui ocean de milostivire pentru că în ea Mielul lui Dumnezeu, jertfit dar în picioare, din coasta sa străpunsă face să curgă fluvii de apă vie, revarsă Duhul său pentru o nouă creație și se oferă ca hrană pe masa noului Paște (cf. Scrisoarea apostolică Misericordiae vultus, 7). Milostivirea intră astfel în venele lumii și contribuie la construirea imaginii și a structurii poporului lui Dumnezeu adaptate la timpul modernității.
Următorul Congres Euharistic Internațional, ducând înainte o istorie mai mult decât centenară, este chemat să indice acest parcurs de noutate și de convertire, amintind că în centrul vieții ecleziale este Euharistia. Ea este mister pascal capabil să influențeze pozitiv nu numai pe fiecare botezat, ci și orașul pământesc în care se trăiește și se muncește. Fie ca evenimentul euharistic din Budapesta să favorizeze în comunitățile creștine procese de reînnoire, pentru ca mântuirea al cărei izvor este Euharistia să se traducă și în cultura euharistică aptă să inspire bărbații și femeile de bunăvoință în domeniile carității, solidarității, păcii, familiei, îngrijirii creației.
Încredințez încă de acum Fecioarei Maria următorul Congres Euharistic Internațional. Sfânta Fecioară Maria să ocrotească și să însoțească pe fiecare dintre voi și comunitățile voastre și să facă rodnică munca pe care o desfășurați și pentru care vă sunt foarte recunoscător. Vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine și din inimă vă împart Binecuvântarea Apostolică.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 10.