Noaptea cristalelor: astăzi ca şi ieri nu trebuie să privim în partea cealaltă

De cardinal Reinhard Marx

arhiepiscop de München şi Freising

preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Germania

Ziua de 9 noiembrie este una dintre zilele cele mai memorabile ale istoriei germane. În urmă cu 80 de ani, la 9 noiembrie 1938, la Würzburg, ca în oraşele şi în satele din Germania şi Austria, sinagogile au fost incendiate, sulurile Torei aruncate pe jos sau distruse, casele şi magazinele ebraice vandalizate şi evreii maltrataţi pe străzi. În zilele următoare circa 30.000 de evrei au fost închişi.

"Noaptea cristalelor" marchează trecerea de la discriminarea autorizată legal şi de la excluderea socială a evreilor la adevărata persecuţie: o trecere care a dus după aceea la Shoah. Faptul că aşa de multe persoane, dintre care multe creştine, s-au prefăcut că nu văd sau au privit fără să facă nimic, ne umple de ruşine şi astăzi.

Însă ziua de 9 noiembrie nu este numai data "nopţii cristalelor". În ziua de 9 noiembrie 1918 a fost proclamată Republica la Berlin. Cu o zi înainte a fost întemeiat la München statul liber Bavaria. Însă 9 noiembrie este şi ziua loviturii de stat a lui Hitler. În noaptea dintre 8 şi 9 noiembrie 1923, Adolf Hitler şi generalul Erich Ludendorff au încercat, din München, să răstoarne Republica. Lovitura de stat a eşuat. Însă zece ani mai târziu, Hitler a devenit cancelar. În sfârşit, 9 noiembrie este ziua în care, în 1989, a fost dărâmat Zidul din Berlin. Ceea mai mare parte dintre noi îşi aminteşte ziua aceea.

Cineva s-ar putea întreba dacă mai este necesar şi dacă mai are un sens să amintim "noaptea cristalelor". Dar dacă privim la "noaptea cristalelor" în raport cu celelalte evenimente care se amintesc la 9 noiembrie, atunci rezultă clar imediat pentru ce a comemora acea noapte are un sens şi este necesar şi astăzi.

Aş vrea să subliniez două puncte: în primul rând, evenimentele din 9 noiembrie arată că statul de drept şi democraţia nu sunt cuceriri care, o dată obţinute, sunt sigure. Democraţia întemeiată pe statul de drept era şi este o formă de conducere pe cale de dispariţie. Pentru că se sprijină convingerile împărtăşite de cetăţeni şi de cetăţene, pe un consens moral de fond. Respectarea demnităţii şi a drepturilor fundamentale ale fiinţei umane nu este numai misiunea fiecărei puteri statale, aşa cum stabileşte constituţia. Este şi o normă morală care trebuie să determine cultura politică a ţării noastre şi convieţuirea socială. Statul de drept democratic presupune că în viaţa de toate zilele cetăţenii se întâlnesc cu respect, imparţialitate şi bunăvoinţă, că îşi asumă responsabilitatea unii faţă de alţii şi că se bat şi pentru adevăr. Acolo unde aceste valori nu sunt respectate, este în pericol convieţuirea paşnică. Nu numai acţiuni sau încălcări evidente ale legii ameninţă consensul de fond sau îi dăunează. Ultimii ani ai Republicii Weimar-ului ne arată clar că sălbăticirea limbajului duce la sălbăticirea obiceiurilor.

În al doilea rând, viaţa ebraică este un seismograf al societăţii germane. Era acum 80 de ani şi este şi astăzi. Mulţumind lui Dumnezeu, astăzi nu există nicio ameninţare a vreunei reprimări organizate de stat. Astăzi în faţa sinagogilor, a centrelor comunităţilor ebraice, a grădiniţelor şi a şcolilor sunt maşinile poliţiei. Este asigurator, dar nu este normal. Până la urmă nu este normal că "evreu" a devenit o vorbă urâtă în curţile unor şcoli şi că acela care poartă kippah (tichia) trebuie să se confrunte cu agresiuni verbale sau fizice. Evenimentele de acum 80 de ani ne învaţă că nu trebuie să ne prefacem că nu vedem când evreii sunt atacaţi, în orice mod. Este obligaţia noastră să contrastăm prejudecăţile antisemite şi să ne opunem atacurilor împotriva evreilor. Aceasta este o obligaţie pe care o avem nu numai drept cetăţeni, ci şi drept creştini. Papa Francisc a exprimat asta cu o frază binecunoscută: "Un creştin nu poate să fie antisemit!". Şi eu adaug: un creştin trebuie să fie solidar cu evreii. Nu putem şi nu mai vrem încă o dată să ne prefacem că nu vedem!

(După agenţia SIR, 9 noiembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.