|
Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 10 octombrie 2018 Cateheze despre porunci - 10/A. Să nu ucizi Iubiți frați și surori, bună ziua! Cateheza de astăzi este dedicată celui de-al cincilea cuvânt: să nu ucizi. Porunca a cincea: să nu ucizi. Suntem deja în partea a doua a decalogului, aceea care se referă la raporturile cu aproapele; și această poruncă, prin formularea sa concisă și categorică, se ridică precum un zid de apărare a valorii fundamentale în raporturile umane. Și care este valoarea fundamentală în raporturile umane? Valoarea vieții1. Pentru aceasta, să nu ucizi. S-ar putea spune că tot răul făcut în lume se rezumă în asta: disprețul față de viață. Viața este agresată de războaie, de organizațiile care exploatează omul - citim în ziare sau vedem în telejurnale atâtea lucruri -, de speculațiile asupra creației și de cultura rebutului și de toate sistemele care supun existența umană la calcule de oportunitate, în timp ce un număr scandalos de persoane trăiesc într-o stare nedemnă de om. Asta înseamnă a disprețui viața, adică, într-un fel, a ucide. O abordare contradictorie permite și suprimarea vieții umane în sânul matern în numele salvgardării altor drepturi. Dar cum poate să fie terapeutic, civil, sau pur și simplu uman un act care suprimă viața nevinovată și lipsită de apărare în îmbobocirea ei? Eu vă întreb: este corect "a elimina" o viață umană pentru a rezolva o problemă? Este corect a închiria un călău pentru a rezolva o problemă? Nu se poate, nu este corect "a elimina" o ființă umană, chiar dacă e mică, pentru a rezolva o problemă. Este ca și cum s-ar închiria un călău pentru a rezolva o problemă. De unde vin toate acestea? Violența și refuzarea vieții de unde se nasc în fond? Din frică. De fapt, primirea celuilalt este o provocare la adresa individualismului. Să ne gândim, de exemplu, la momentul în care se descoperă că o viață care trebuie să se nască este purtătoare de dezabilitate, chiar gravă. Părinții, în aceste cazuri dramatice, au nevoie de adevărată apropiere, de adevărată solidaritate, pentru a înfrunta realitatea depășind fricile comprehensibile. În schimb primesc adesea sfaturi grăbite de a întrerupe sarcina, adică este un mod de a spune: "a întrerupe sarcina" înseamnă "a elimina pe unul", direct. Un prunc bolnav este ca orice nevoiaș de pe pământ, ca un bătrân care are nevoie de asistență, ca atâția săraci care cu greu o duc înainte: cel, cea care se prezintă ca o problemă, în realitate este un dar al lui Dumnezeu care poate să mă scoată afară din egocentrism și să mă facă să cresc în iubire. Viața vulnerabilă de arată calea de ieșire, calea pentru a ne salva dintr-o existență concentrată asupra sieși și pentru a descoperi bucuria iubirii. Și aici aș vrea să mă opresc pentru a mulțumi, a mulțumi atâtor voluntari, a mulțumi puternicului voluntariat italian care este cel mai puternic din ceea ce am cunoscut eu. Mulțumesc. Și ce anume conduce pe om la refuzarea vieții? Sunt idolii din această lume: banul - mai bine să-l eliminăm pe aceste, deoarece va costa -, puterea, succesul. Aceștia sunt parametri greșiți pentru a evalua viața. Unica măsură autentică a vieții care este? Este iubirea, iubirea cu care o iubește Dumnezeu! Iubirea cu care Dumnezeu iubește viața: aceasta este măsura. Iubirea cu care Dumnezeu iubește fiecare viață umană. De fapt, care este sensul pozitiv al cuvântului "Să nu ucizi"? Că Dumnezeu este "iubitor al vieții", așa cum am ascultat puțin mai înainte din lectura biblică. Secretul vieții ne este dezvăluit de modul în care a tratat-o Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om până la asumarea, pe cruce, a refuzului, a slăbiciunii, a sărăciei și a durerii (cf. In 13,1). În fiecare copil bolnav, în fiecare bătrân slab, în fiecare migrant disperat, în fiecare viață fragilă și amenințată, Cristos ne caută (cf. Mt 25,34-46), caută inima noastră, pentru a ne deschide bucuria iubirii. Merită să primim fiecare viață pentru că fiecare om valorează sângele lui Cristos însuși (cf. 1Pt 1,18-19). Nu se poate disprețui ceea ce Dumnezeu a iubit așa de mult! Trebuie să le spunem bărbaților și femeilor din lume: nu disprețuiți viața! Viața altuia, dar și propria viață, pentru că și pentru ea este valabilă porunca: "Să nu ucizi". Atâtor tineri trebuie să li se spună: nu disprețui existența ta! Încetează să refuzi lucrarea lui Dumnezeu! Tu ești o lucrare a lui Dumnezeu! Nu te subevalua, nu te disprețui cu dependențele care te vor ruina și te vor duce la moarte! Nimeni să nu măsoare viața conform înșelăciunilor din această lume, ci fiecare să se primească pe sine însuși și pe ceilalți în numele Tatălui care ne-a creat. El este "iubitor al vieții": este frumos acest lucru, "Dumnezeu este iubitor al vieții". Și noi toți îi suntem așa de dragi, încât l-a trimis pe Fiul său pentru noi. "Într-adevăr - spune Evanghelia -, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică" (In 3,16). Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu Notă: 1 Cf. Congregația pentru Doctrina Credinței, Instrucțiunea Donum vitae, 5: AAS 80 (1988), 76-77: "Viața umană este sacră pentru că, încă de la începutul său, comportă acțiunea creatoare a lui Dumnezeu și rămâne pentru totdeauna într-o relație specială cu Creatorul, unicul său scop. Numai Dumnezeu este Stăpânul vieții de la începutul său până la sfârșitul său: nimeni, în nicio împrejurare, nu poate să-și revendice dreptul de a distruge direct o ființă umană nevinovată". lecturi: 8.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |